din bucatarie

ce inseamna cateva boabe de piper?

praf de stranutat pentru pitici,
zambet pentru un om de zapada.
ochi de pescarus,
puncte intr-o clepsidra de urias.

in seara asta am 15 ani , cu prima dragoste intr-un buzunar si cu teza la romana in altul.
am fost sa-l vad pe thomas anders. sa cant cu el, asa cum fac de vreo 25 ani.

am fost extrem de emotionata, dar tot am reusit sa ma uit un pic in jurul meu ... am fost in sala aia plina, o generatie care s-a rasculat impotriva trecerii timpului si si-a lasat sufletul sa copilareasca din nou.

Am vazut multe femei "in toata firea"dansand si plangand asa cum pustoaicele de azi de 17 ani nu mai stiu sa o faca.
Am vazut femei curajoase, pe are le admir din tot sufletul si le felicit pentru ca au venit singure acolo, asa ca isi intalneasca un vis, sa isi rasplateasca rabdarea atator ani, atator lacrimi, atator singuratati. La inceput erau stinghere, putin rusinate; s-au transformat toate in timpul spectacolului. Le-am vazut pe toate atat de tinere si fericite, cu naivitatea si bucuria curata a celor 15 ani pe care-i aveam la primul "you're my heart, you're my soul".
Am vazut femei-prietene care au dansat tinandu-se de mana, chicotind si fiind asa cum fetele lor nu vor fi, pentru ca in ultimii ani s-a pierdut mult din bucuria muzicii si a dansului "pur si simplu".
Am mai vazut soti intelegatori care si-au adus nevestele sa-si ia portia de nebunie intr-o vineri de decembrie. Ei stateau indulgenti pe scaune, in timp ce femeile lor serioase parca o luasera razna, plangand si cantand. Ei le intindeau zambind servetelele de hartie, ca sa le salveze rimelul.
Am vazut intrand in sala grupuri intregi de oameni si le-am vazut transformarea in "gastile" care erau acum 20 ani, la "un ceai dansant"sambata seara, in clasa a opta, pândind primul sarut.

Pentru mine, Mos Craciun a venit in seara asta; si probabil, pentru 99% din cei de acolo.

Multumesc Alexandru si Mady pentru ca am fost impreuna si am fost tineri din nou.

locuinta noua

m-am mutat de curand.
stau intr-un castel de turta dulce
cu gradina de zahar candel.
am tablouri din caise uscate si migdale,
cu onduleuri de scortisoara.
cultiv cafea cu arome stranii
si flori de hibiscus pentru ceai.

fii printul meu,
vecinul trifoilor,
prietenul pinguinilor,
cantecul meu de dragoste

cookies for santa

ghinde si comete :)

scrisoare pentru mos craciun

putin inainte de decembrie,
o bucatica de soare si 15 grade
dar mai ales un curcubeu
de ziua surorii mele :)

o mica scena toy story 3 aici la noi.
timpul trece.
uneori curg graunte fine de nisip cald si moale, alteori arunca cu pietre amare.
oricum ar fi, ele se cheama tot secunde.
ma consolez cu gandul ca de fapt punem deoparte jucarii pentru nepotelul "Iliuță".

sa vina craciunul!

se apropie tezele.

strategiile narative si modurile nepersonale, fortele de frecare impreuna cu ecuatiile dar si dioxidul de carbon ne populeaza visele si ghiozdanele.
noroc ca mai apare din cand in cand o poezie de dragoste pe sub randurile incruntate, sa ne mai amintim ca avem si inima, nu doar extemporale. ca liniile paralele se intalnesc uneori, macar in lumea aia in care nu guverneaza numai euclid si in care mai apare si cupidon din cand in cand.

de ce invarte pamantul?

pamantul se-nvarte
si-n calatoria lui rotunda
are grija ca lumea sa uite.
sa nu ne apese prea mult
amintirile, intrebarile,
nelinistile, iubirile.
altfel apar gauri negre
care se hranesc cu tristete
si doamne-fereste,
sa nu ne inghita una, intr-o zi!

un elf

m-am ciocnit azi pe strada

de un elf cu mantie de stele.

in buzunar avea o cutiuta muzicala,

portofelul plin cu holograme,

sireturile de la pantofi luceau de roua.

cauta nuci amarui si mere dulci

pentru pachetelul de scoala.

este 8 noiembrie
la ora 19,00 afara sunt 19 grade.

ieri am cumparat niste decorațiuni de craciun, ca inceput de cadouri mici sau mai mari.
am stat in raionul plin cu globuri, luminite colorate, am adunat un brat de lucrusoare vesele, hartie de impachetat cu reni si stelute, globuri, .am iesit cu ele si le incarcam in masina, fiind imbracata intr-un tricou cu maneca scurta.
ma miram de mine si nu pricepeam ce-a fost in capul meu.
imi zambesc acum, pentru ca stiu totusi ce-a fost in sufletul meu.
de mica voiam sa impodobesc bradul de la 1 decembrie si sa "trag" de toate cele asa incat sa fie craciun vreo 3 luni pe an...
e 8 noiembrie si afara parca vine primavara.

chiar daca

http://www.youtube.com/watch?v=nf5X6boRFME&feature=related

peste dealuri de ganduri,
peste stoluri de vorbe,
te rog
deseneaza-mi un curcubeu.

cararile noastre parca se separa tot mai mult
lacuri - surasuri mici si calde trec in mari uriase, sarate de doruri
rasina aurie a brazilor s-a scurs si bruma i-a furat parfumul
potopul ploilor fara rost tot spala desenele de pe ziduri,
desenele facute de mana mea pentru ochii tai.
ne fura oamenii, ne fura drumurile,
ne gonesc ceasurile si ne alearga stelele,
ne mint cestile de cafea si dulceata de visine
pleaca florile, raman intrebarile.

copacul de aur

cred ca frunzele copacilor sunt de fapt urechile lor.
copacii aud foarte bine, asta e clar, pentru ca imi raspund mereu, chiar si cand le vorbesc numai in gand. treceam ieri pe langa o padure si i-am spus unuia:
- ce mai faci, măi gălbenuș?
fura de zor raze de soare si-si impletea manusi. sau fulare. cam asa ceva.
stii ce-mi spune?
-imi fac provizii de soare. ca sa iti fac tie zilele frumoase si sa zambesti cand ma vezi, chiar daca e ceata si tu esti imbufnata.

sirop de mere

inima mea de toamna
e o prajitura cu mere, pudrata cu scortisoara plus ceva zahar
si asteapta o invitatie la ceai sau la cafea.

se-aprind copacii,
punand culori pe-obrajii toamnei
prea palida de dorul nestiut,
de gandul molcom si tacut...
dorul de fiul iernii.

ce-i octombrie?

octombrie e castelul in care Cosanzeana face dulceata de gutui
si Fat-Frumos se lupta cu Zmeul ploilor.

firimituri

gandurile mele au sunat adanc, a ploi coborate peste stanci albastre
si-au fugit cu tropot scurt, de neoprit - mici puncte diluate de nedumeriri.

ma tem ca se vor rataci, poate candva vor dori sa se intoarca in spatele ochilor mei, in spatele bratelor tale.... apoi imi spun ca firimiturile prajiturilor cu vanilie, pe care le amestecam impreuna in castroane verzi, vor reusi sa-mi dea gandurile inapoi intregi, precum firimiturile lui Gretel din poveste.

sa nu ma uiti, a spus luna
sa nu plangi, a spus soarele
sa ma cauti, a spus luna
sa ma astepti, a spus soarele
luna asteapta cu sufleul muiat in lacrimi tivite cu argint.
soarele rataceste, caci aurul i-a orbit amintirile.
iubirile incep la capatul razei de luna si se termina la un capat de raza de soare.

e 10.10.2010
am facut gem de prune, am pus muraturi colorate, am copt o prajitura noua dupa o reteta foarte veche si am citit pe nichita.

http://www.poeziile.com/autori/Nichita-Stanescu/frunzisuri-80.php

ploua si e frig. pe interiorul gatului imi curge parca sticla pisata, in loc de cap am un bolovan umed, plin de junghiuri. in camera aerul e caldut dar prea uscat. pe masa din bucatarie am gutui multe si ceai de tei cu miere. miroase ca-n serile grele de toamna in care racita fiind, stateam in varful patului si ma jucam cu scoala de nasturi. bunica avea o masina de cusut veche, Singer.
masina asta avea un fel de sertar, o cutie lunga de lemn in care se tineau ate, ace si alte nimicuri. de-a lungul anilor acolo se facuse casa nasturilor. erau atat de multi si de atatea culori si feluri... nasturii mari de paltoane, care erau bunicii tuturor. cei mai mici si grasuti de pe la bluzele vechi de dantela erau copii de ursuleti, cei de sidef albi erau fulgi de nea, aveam 2 nasturi "scufita rosie" si doar unul lunguiet de metal negru "lupul cel flamand". mai era unul special, nu stiu de unde aparuse, dar era jumatate alb si jumatate negru si il botezasem alba ca zapada. bunica mai scapase acolo si cativa banuti vechi de tot, pe care ii vedem ca pe niste soricei. era acolo o intreaga asezare si imi placea sa ii scot si sa ii aliniez ca la ora de sport, ca la scoala... bunica nu-i folosea aproape niciodata, era desperecheati dar mie mi se parea ca sunt cea mai mare comoara din lume. mi-a facut intr-un an o rochie de printesa pentru noaptea de anul nou si a avut nevoie de un singur nasture. l-am luat de acolo pe cel mai frumos, unul rotund de sticla, albastru inchis, rochia fiind bleu.

intr-o zi am sa scriu o poveste despre casa nasturilor.

intrebari pentru altii

ce inseamna de fapt ca nu ai timp?
nu ai secunde in cerculetul de pe mana stanga sau nu ai batai de inima in cerculetele sufletului?
timpul il ai sau il cuceresti?
dorul e o strada cu sens unic?

stradute

azi am cumparat de pe o straduta, o culegere cu probleme de fizica cl 6 - 8.
si de pe alta, un ou kinder cu surprize.
mi-e dor sa citesc povesti seara la culcare.
ma multumesc sa verific rezolvarea unei probleme de geometrie.
anatomia inimii mele n-o scrie nimeni.
s-ar incurca intre atatea stradute pavate cu dor si teama.

stiri de toamna

E prima zi de toamna astronomica!!

Pe 23 septembrie astronomul german Johann Gottfried Galle a indreptat telescopul spre cer dupa indicatiile precise ale matematicianului si astronomului francez Urbain Le Verrier. In campul ocularului astronomul vazut un mic disc albastrui - era prima observatie constienta a planetei Neptun, cea mai indepartata planeta a Sistemului Solar. Se intampla in anul 1846 si era o descoperire incredibila, facuta in "varful creionului". In urma pertubatiilor observate in miscarea planetei Uranus, astronomii vremii au presupus ca trebuie sa existe o planeta mai indepartata, destul de mare care sa cauzeze aceste efecte. Le Verrier a reusit sa calculeze pozitia planetei X cu o precizie destul de mare incat Galle sa o observe.



Nici planeta Neptun nu este scutita de coincidente. Perioada orbitala a planetei Neptun este de ... 164 de ani, astfel ca planeta se afla pe cer foarte aproape de pozitia unde era cand a fost descoperita - in apropierea stelei δ Capricorni. Chiar daca in telescoape planeta apare de aprox. 20 de ori mai mica decat gigantul Jupiter, Neptun merita observat in aceste zile. Descoperirea sa a fost un pas mare inainte in evolutia mecanicii ceresti.
www.astro-info.ro

e 15 septembrie.
e hotarul dintre florile de nu-ma-uita si florile de gheata.
e ierbarul cantecelor si al iubirilor, dormind ratacit in podul bunicilor, pana la vara viitoare.
pun la loc in cutie sandalele rosii de lac, agat copilaria in cui, ca pe-o palarie verde brodata cu margarete. vine toamna.

inainte de 15 septembrie

cu aceleasi urechi auzim cum se strecoara prima raza de primavara si cum se duce ultimul "cri-cri".
cu aceiasi ochi vedem cum tineretea nebuna si salbatica a iasomiei isi trece parfumul in semintele gutuilor. cu aceeasi inima simtim ca dorurile ciresilor si-au domolit flacarile si strugurii isi canta acum iubirile.

clepsidra e din nou plina cu nisip de pe plaja.
mai sunt primaveri de asteptat si veri de strans in suflet.
dar acum sa ne ducem la scoala.

mi-e dor de zilele in care traiam mai mult cu aer si cu stele,
cand scriam cate un vers de dragoste pe bilete de tramvai
ca mai apoi sa-l dau la schimb pe-o bomboana rotunda, cu rom.
din pacate acum circulam cu cartele magnetice, care se defecteaza foarte des.

fiecare 1 septembrie

fiecare 1 septembrie imi aduce aminte de copilarie
copilaria ca o nuca mica, uitata prin buzunare de o fetita grabita sa plece la scoala.

ingrijorare

ultima zi de vara

ce-o sa faca de-acum vantul care alearga liber peste nisipuri si eu n-o sa mai fiu acolo sa-l aud, sa-l prind in par, sa-l impletesc intre degete si sa sa-i fur un gand?!

luna mea draga

stau in pat, e intuneric
si o vad cam asa

cum sa n-o iubesti???!!

ecologie

va rog sa nu mai faceti nori si praf

daca n-o sa mai avem cer
nu de stele o sa ne fie dor,
ci de speranta ca de-acolo candva,
cineva, ne va face un semn
si nu vom mai fi singuri.

chiar daca e august

in tabloul pe care mi l-ai facut cadou
au inflorit ciresii, pe drumul primaverii.
in sufletul pe care ti l-am facut cadou
rasar stelele, peste drumul viselor

copilaria

m-a gasit azi o prietena veche, foarte veche.

mi-a batut in sticla monitorului asa cum iti bate copilaria in geam vara, dupa ce si-a julit genunchii prin copaci.

era vecina mea mai mare cu cativa ani, sufficient ca sa fie cea mai draguta, misterioasa si desteapta fata. eu stateam in poarta sa vad cand apare, ca piticul mutulica asteptand sa vina alba ca zapada. avea fuste frumoase, par lung, ochi alungiti si avea voie sa plece sa cumpere paine singura – deci cam tot ceea ce imi lipsea mie. desi ma intimida grozav, imi placea sa stau cu ea. avea in curte pisici si caini, busuioc si un cires batran in care statea o ciocanitoare. la ea in curte am mancat prima data – si de fapt primele o suta de dati – dude. Am facut mingiilor noastre fuste si primul teatru de papusi pentru ai mei, in regia ei.

si apoi ne-am facut mai mari, ea s-a mutat si a pus in bagajele ei un stop din copilaria mea.

de cateva zile ma tot gandeam la ea, asa ca la o poza din cartile cu povesti de copii, pe care le mangai in gand cand ti-e greu. si azi mi-a scris. a navalit peste mine copilaria si dorul de rochitele mele scurte cu caise verzi ascunse prin buzunare, de lumea mea de atunci, de lumea care incapea intr-un cais inflorit si in care ajungeau doar soarele, luna si povestile cu zane.

si brusc mi s-a facut foarte frica de azi si de maine si de intrebarea : unde e fetita din mine? doar am ratacit-o putin, am uitat-o pe bancuta de sub brad sau s-a dus de tot, dupa iasomia care nu mai vine in curtea mea ?

putin, mult sau tot

dincolo de faptul ca a fost un w-end foarte frumos, mi-am adus aminte inca o data cat de putin ii trebuie omului sa fie fericit. o bucata de cer, de soare, liniste si familia in jur. pe urma m-am gandit ca asta nu e putin, e foarte mult, e de fapt totul.
de ce m-am simtit altfel decat in alte vacante? poate pentru ca am avut senzatia ca pot sa opresc timpul si sa ma intorc unde vreau, (aproape) atunci cand vreau. faptul ca dupa 2 saptamani, am gasit pe malul aceleiasi mari, aceleasi umbrele pe plaja si aceeasi oameni imi aduceau cafeaua, acelasi joc cu mingiuta albastra in aceeasi piscina... parca de fapt nici nu plecasem de acolo, parca as fi tinut timpul in loc. stabilitatea marii si-a plajelor m-a ajutat sa redescopar o bruma de siguranta intr-o lume haotica si incerta. la gandul ca si peste o saptamana sau doua vom fi din nou acolo impreuna, zambesc si mi pare ca masina timpului s-a inventat. si la sfarsitul calatoriei de azi, ne-am intalnit si cu un curcubeu!

casa din centrul vechi

O strada din zona veche a orasului. Plina de restaurante, cafenele, cluburi – adica lume multa , zgomot si agitatie. Cine sa mai poata locui in putinele apartamente ramase goale?

Si uite, la o privire mai atenta, vezi la o mansarda, deasupra zapacelii de pe caldaram, o fereastra mititica, ovala, de lemn maro inchis, curata si stralucitoare. Are foarte multe flori la geam – rodii pitice si portulaci care lupta cu soarele si caldura, intorcand peste arsita zilei flori colorate si fragile.

Dincolo de ferestra era o locuinta uimitoare. Mobila putina si micuta, un catel de cicolata vie, o pisica de smoala neagra, zapacita si vesela mereu. Scaunele cu huse inflorate, multe vaze cu flori, un cuptoras in care se faceau mereu cele mai frumoase si gustoase prajituri. Vesela de portelan brodat cu petale de trandafir, covorase ca muschii padurilor si carti cu desene cum nu se mai vazusera. Acolo traia o piticuta subtirica, vesela si frumoasa desi era multa vreme singura. Piticul, sotul ei, avea o meserie tare ciudata si grea. Era marinar capitan de vas, calatorea pe marile din sufletele oamenilor si avea ca misiune sa alunge furtunile de pe aceste mari. Zi de zi trebuia sa induplece scoicile sa prefaca in perle lacrimile oamenilor. Alerga peste crestele valurilor ca sa roage vantul sa nu mai sufle asa de puternic. Trimitea ploile peste nisipuri uscate de dor, ca sa le mai racoreasca. Fura curcubee din traista lui Neptun, cand nu era atent, ca sa le puna la gatul fetelor triste, plangand dupa iubiti neseriosi. Recupera galetusele pierdute si ratustele de plastic ale copiilor, inainte ca acestia sa inceapa sa planga dupa ele. Mangaia nevazut crestetele batranilor uitati pe un prag vechi de copii si de nepoti. In momentele de ragaz, culegea scoici mici sidefate, pentru piticuta lui cu ochii ca marea. Dupa zile lungi si nopti obositoare, piticul aparea neanuntat, o surpriza cu pantaloni albastri in usa. Avea sacul plin de minunatii si inima prlina de dragoste.Dormea putin, povestea mult, avea grija de pomisori, o magaia pe piticuta si pleca din nou. Piticuta ramanea in urma, zambind cu sticliri de cristal in coltul ochilor. Toate furtunile le putea goni piticul – numai pe cele din inima ei cand era singura, pe acelea nu le putea goni nimeni. Il iubea si-l astepta, pictand stele si rumenind prajituri, rugand steaua polara sa i-l aduca mai repede acasa.

Ma gandesc c-am putea sa ajutam piticutii sa fie mai mult timp impreuna. Nu trebuie decat sa mai linistim marile din sufletele noastre, sa nu mai fim tristi. Piticii sunt tare sensibili si prea mult dor le face si lor rau, pana la urma.

17 ani in spate...si inca numaram
cu drag si speranta si bucurie si uimire si recunostinta

cate ganduri am transformat in pietre, ca sa fac drum intre mainile noastre?
cate ploi am convins sa o ia pe alt drum, ca sa spele tristetile noastre?
cati sori sa mai nasca cerul, ca sa lumineze destul si sa ne vedem in sfarsit?

marea cititoare in ganduri

soarele de la amiaza arde ca si cum in fiecare raza a lui mocneste dorul meu de tine.
ma gandesc la zapada si la brazi, incerc sa domolesc aerul fierbinte care-mi aminteste ca sezlongul de langa mine gol.
iata un gand salvator care-mi vine in minte - soptit de fapt de marea asta minunata si inteligenta care mi-a citit sufletul - are ochii verzi, deci cum sa nu fie cititoare in stele si-n ganduri?
zice ca acelasi soare arde si aici si la tine, aceeasi ploaie va spala fruntile copacilor, acelasi aer inchide cercul mare dintre mine si tine. deci nu suntem departe, suntem pe aceeasi planeta vegheata de aceeasi luna si de acelasi luceafar. si peste 2 zile sa fii aici.

la ce face bine piscina?

fetita cu marea in ochi si cuib de raze de soare in par.
tatal grijului - cum altfel?! - ii spune programul :
- azi nu ne ducem la piscina, stam aici la mare, facem castele, ne jucam cum vrei, dar la mare. nu mai stam la piscina azi.
- de ce?
- marea face bine la oase, sa creasca bine, la nasuc sa nu mai racim, face bine la multe, piscina nu face bine la nimic
-...
tacere. fetita e cuminte, nu vrea sa isi contrazica tatal dar vorbele ii tasnesc aproape fara sa vrea, aparand cei cei cinci ai proprietarei:
-face bine la joaca!!

Aici pescarusii plutesc pe mare precum cuburile de gheata in paharul meu cu apa.

de ziua mea

nu vreau sa cumpar prajituri, vreau timp ca sa le fac singura

nu vreau un profil in facebook, vreau sa adun prieteni adevarati in casa mea, la cafeaua facuta de mine

nu vreau bijuterii scumpe, vreau ca in fiecare dimineata sa-mi agat la gat sarutul de care m-am indragostit

nu vreau tablouri, imi ajung desenele copilului meu
vreau sa scot din cutii in loc de bomboane zambete pentru toata lumea, flori in vazele tuturor fetelor, curcubee, comete si fluturi.

porumbelul calator

as vrea sa fiu porumbel calator, nu de dragul calatoriilor ci de dragul intoarcerilor.

sa ma intorc mereu in locul in care ciresii sunt mereu infloriti, trandafirii sunt plini de albine care transforma povestile in dulceata,sa fiu iar acolo unde portulacii infrunta curajosi soarele si copiii se joaca simplu, de-a v-ati ascunselea.

as pleca diminetile sa-mi indeplinesc toate sarcinile, sa duc mesajele lumii in toate partile si seara sa pot sa ma intorc la perna mea cu pitici si cu luna portocalie, la pijamaua cu soricei albastri, la povestile mamei si-ale tatei, la piersicul care sta tablou viu in fata geamului.

povesti in asfintit

era pe vremuri o gradina frumoasa, nici prea mica nici prea mare.

langa poarta un brad gros, drept , foarte intelept dar tacut.
numai cand aparea fetita, bradul devenea vesel si vorbaret, ei doi facand schimb de povesti in asfintit.
gardul de fier verde ascundea partial tufe de bujori, visini si ciresi cu sosete albe de var,o bancuta mica sub care avea casa un melc.
o poteca subtire, pavata cu caramizi rosii, cara in spate flori mititele de nu-ma-uita, firisoare de iarba, un pic de muschi verde si ceva albinute.

poteca ajungea langa un cais, unde povestile bunicului spuneau ca este ingropata o comoara.

cat a fost mititica, fetita a sapat in fiecare an, sperand sa descopere comoara si sa isi cumpere pantofi rosii, inghetata multa, rochii lungi pentru mama, aparate foto pentru tata, acvarii cu pesti pentru bunicul si o excursie la munte pentru bunica.

si o racheta desigur, pentru excursiile pe luna, in care ar fi mers cu toata familia plus jucariile.

poteca s-a acoperit de ciment rece, bradul s-a facut mai inalt si mult mai tacut iar comoara a ramas nedescoperita. fetita n-a mai plecat pe luna si duce dorul povestilor din asfintit.

va fi saptamana florilor la mine acasa!

coacazele si piticii

dincolo de poarta crestea un brad inalt de tot. langa el era o banca de lemn, cu picioare de piatra. langa una din pietre era scoala melcilor si alaturi, casa piticilor.
piticii se descurcau destul de greu in curtile oamenilor, pentru ca in jurul lor totul era foarte mare, inalt si zgomotos. ei nu se aratau decat diminetile, chiar atunci cand soarele isi ridica palaria de pe ochi si incepea sa zambeasca, raspandind caldura peste pamant. in cateva zeci de minute alergau sa isi faca aprovizionarea si se retrageau inapoi in castelele lor de sub pamant. le-ar fi placut sa stea mai mult afara, dar nu aveau voie. le-ar fi placut sa poata culege mai multe fructe, dar toate erau asa de mari pentru ei ... mai ales strugurii si ciresele le placeau, dar la fiecare ajungeau foarte greu. intr-o buna zi, zana zorilor le-a facut un cadou minunat - o tufa de coacaze. cei mai frumosi ciorchini, avand inauntru o lumina vie, dulce - acrisoara. rosul bobitelor le lumina zilele si le parfuma prajiturile.

si uneori piticii o lasau si pe fetita oamenilor din curte sa guste si ea din ciorchinii fermecati.

toti oamenii mari au fost mai intai copii

- Nu cunoastem decât ceea ce îmblânzim, zise vulpea. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Cumpara lucruri de-a gata, de la negutatori. Cum însa nu exista negutatori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.
Daca vrei cu adevarat sa ai un prieten, imblânzeste-ma!

sfarsit de iunie

am cules vara si am inchis-o intr-un borcan cu zahar.
provizii de caldura si soare pentru ceaiurile din iarna.

asta a fost

nimeni nu o sa mai transforme razele lunii in pasi de dans asa cum a facut-o el.
nimeni n-o sa mai puna praf de stele pe o pereche de pantofi, ca sa zboare catre neverland.

sa nu ne despartim de copilarie

am avut o "relatie" foarte buna cu mai toate filmele de desene animate.
nemo, dalmatienii, shrek, scrat sau melman ne-au adus sute de zambete in sute de seri pe care ni le-au salvat. avem replicile noastre, adaptate.
unul dintre filmele "de inceput" , dintre cele de "catalog"a fost toy story. dozele corecte si ideale de umor, sentimentalism, obraznicie, poante, veselie si happy end. de aceea filmul, de la lansarea lui in 1995, a adunat atat succes, pentru ca spune o poveste asa de delicata si de reala. am vazut primele doua filme din serie de foarte multe ori, fiind ceva special pentru noi, pentru baiatul meu care a crescut cu andy si buzz. pana si saptamana trecuta am gasit din nou discul in player, semn ca fusese vazut iar, a cata oara?

am vazut ieri toy story 3. si vai, m-am dus complet nepregatita !!!!
am fost cu baiatul meu de 13 ani, am stat cu el alaturi si am vazut filmul despartirii de copilarie. despartirile dintre adulti pot fi triste in filme; despartirile dintre un copil , jucariile si copilaria sa sunt ceva ce nu se poate descrie in cuvinte.
nu stiu ce-am plans ieri - despartirea de copilaria mea, careia de fapt nu i-am spus niciodata la revedere? despartirea de copilaria copilului meu? dorul de jucariile mele sau de zilele in care cumparam jucarii pentru baiatul meu?
cand s-a facut lumina am ramas pe loc, am multumit ochelarilor 3D care atarnau pe ochi mascand lacrimile, fiindu-mi teama ca nu o sa ma inteleaga. m-a inteles, caci m-a luat de mana usor. am vazut ca in jurul nostru erau putini spectatori si toti se ridicau foarte incet, amanand cat puteau iesirea. in spatele meu, un barbat in toata firea umbla insistent cu palmele pe sub ochelari. lumea statea sa se uite atent la distributie....
de fapt toti asteptam sa ni se intoarca sufletele dintre amintiri si doruri.
cu genunchii juliti, flamand si obosit, sufletul venea acasa cu jucariile in brate, poposind jumatate la noi in piept, jumatate in pieptul copiilor de langa noi.

Pe 21 iunie 2010, ora 14.28 am avut solstitiul de vara. Soarele a fost in punctul cel mai nordic al eclipticii (drumul sau aparent pe bolta cereasca in decursul unui an), undeva pe teritoriul constelatiei Gemini. Este deci cea mai lunga zi, respectiv cea mai scurta noapte a anului pentru cei aflati in emisfera nordica. Dupa momentul solstitiului, Soarele isi incepe drumul lung de sase luni spre sud. In acest interval de timp ziua va scadea mereu, iar noaptea va creste. Echinoctiul de toamna se va produce pe 23 septembrie, iar solstitiul de iarna pe 22 decembrie.

crazy

si iata, pentru tineretea mea care rascoleste si se revolta uneori, am facut-o si pe asta:

da, am fost la concert la aerosmith. amazing. crazy.

ploaia

fetita iubea ploaia. era o mare bucurie sa vada cum se incrunta norii, cum bombane cerul si apare ploaia.

venea exact atunci cand era nevoie si tinea atat cat trebuia, de obicei inainte de apus.

lasa in urma un cer senin, tivit cu un pic roz catre asfintit. lumina se strecura altfel prin aerul curatat de ploaie. uneori chiar si curcubeul trecea sa mai dea "buna-seara". copacii se ridicau pe varfuri, asa incat fruntile sa fie spalate de griji, praf si caldura.

vedea gandaceii si buburuzele ascunzandu-se pe sub frunze si isi imagina cum se duc in castelele lor minuscule ca sa stea cu coatele sprijinite de pervaz, sa se uite pe geam cum ploua,asa cum facea si ea. dorinta cea mai mare, aproape imposibil de recunoscut chiar si in sinea ei, era sa iasa afara, sa alerge prin ploaie, sa se ude, sa treaca prin toate baltile, sa faca barcute din frunze, nu sa se ascunda in casa. bunicii n-o lasau niciodata.

eu am iesit ieri dintr-un magazin si pe strazi era o alta lume, chiar m-am gandit ca am nimerit intr-o alta dimensiune, ca am deschis o alta usa, ca in narnia.

ploua urias, apele siroiau crescand peste trecerile de pietoni, peste strazi si blocuri. oamenii se ascundeau, se apropiau timid unii de altii sub cate un acoperis mic.

am stat si eu pret de 20 secunde, debusolata de schimbarea brusca din jur, cu 15 minte inainte soarele topea totul in jur.

pe urma mi-am dat seama ca sunt nebuna sa stau pe loc si ca e gresit sa stau acolo, sub un acoperis firav si neprietenos. era ocazia vietii mele!

am plecat catre casa pe drumul lung, am ocolit mult ca sa nu ajung prea repede. am ales sa trec prin apele cele mai mari, aerul mirosea a tei si a nuc racoros.

lumea se uita la mine ca la un extraterestru. doar cativa copii alergau intr-o intersectie mica si pustie, in jurul lor era soare si zambet, asa cum trebuia sa fie. ei s-au uitat la mine ne-am inteles din priviri, eram in aceeasi categorie. si in jurul meu era soare de fapt.

asa mi-am amintit de un titlu de carte vazut cu cateva zile inainte cu multa uimire si neintelegere : cum poate sa existe o asa carte si cine ar citi-o "cum sa fii fericit". de parca ar fi o reteta. cred ca fiecare din noi ne scriem cartea asta singuri, cu fiecare pas facut in ploaie, in nisip, in iubire, teama sau speranta.

m-am gandit ca in cartea mea , ploaia asta ar fi o pagina importanta.

ceasuri

de multe ori cand ploua, ma gandesc la ceasuri.
ceasuri de perete, foarte vechi, din lemn deschis la culoare, cu multe povesti inchise intre arcuri, cu iubiri si sarutari ascunse, cu disperari si tristeti ticaind usor, cu gangurit de copii si miros de dulceata de trandafiri. ceasurile traiesc printre noi, tac si picteaza secunde peste secretele noastre.

mergeam azi pe strada, printre picaturi mari de ploaie, auzind in gand "cantecul ceasornicarului", de mircea baniciu. www.youtube.com/watch?v=-F3nINL8g1k

furtuni mari

inauntru si afara din suflet
gandurile si furnicile isi cauta barcutele
care sa le mai poarte o vreme
catre insulele-sperante.
acolo unde cresc dorurile
si gandurile se fac panglici lungi
de curcubeu.

A fost odata ...

Alaotra Grebe a fost o specie de pasari in Madagascar. A fost. Zilele acestea a fost declarata oficial disparitia ei. Extinctie. Oamenii fac lucruri minunate.

la semafor

bunicuta cocheta, draguta.
nepotel de vreo 3 ani, modern imbracat, avea o trotineta foarte frumoasa , noua si smechera.
stam toti la zebra, asteptand verde. pustiul are jaratec in pantofii mici dar foarte frumosi. mainile ii joaca pe ghidonul trotinetei, ar lua-o la goana.
masinile trec foarte aproape, cu viteza mare, bunica strange de mana copilul si-l tine bine.
apoi spune, mai mult pentru ea " stai aici, cu masinile nu-i de joaca". pustiul prinde cuvintele si le pareaza: " cum adica?".
bunica : " stai aici cu bunica, nu-i de joaca cu masinile, sunt periculoase". copilul are in ochi nedumerirea la care se adauga neliniste si ceva neincredere. se muta de pe un picior pe altul, cozorocul sepcii galbene lasa sa treaca cuvintele " da' de ce sunt pee-ri-culooaaa-see??"... accentueaza tare cuvantul care il nemultumeste. femeia explica cu drag: " sunt mari masinile astea, trec prea repede, trebuie sa ai grija, stai aici, sa nu te loveasca, pana se opresc sa trecem si noi".
baietelul prinde ideea salvatoare: " aaaa, deci numai astea de aici sunt periculoase? si cu cele de acasa pot sa ma joc, da? ca stii ca am foarte multe!"

daca as fi avut o masinuta la mine, i-as fi facut-o cadou; merita rasplatita asa o logica!

la 6000 ani lumina de Pamant, inima si si sufletul Caii Lactee?
Iata nebuloasele "Heart and Soul" ( stanga - dreapta).

seara intr-o padure de pini

prima data am visat- O in noaptea dinaintea vestii ca sunt insarcinata.
atunci mi-a pus flori intr-un pomisor din casa.
a doua oara azi-noapte, cand mi-a trimis un altfel de mesaj, de alinare, de speranta. M-am culcat cu furtuni in suflet si ele au venit dupa mine in somn, am plans dormind, am alergat dormind pana am gasit o icoana a sf. Maria. acolo in genunchi, in vis sau in realitate, am aflat ca trebuie sa las la o parte agitatia care impiedica oamenii sa o vada , care acopera cu zgomote si cu cearta povetele Ei... si am mai stiut ca daca am ajuns acolo sa O vad, o sa fie bine. Spitalul in care cred ca am gasit o solutie la o parte din problemele noastre se cheama sf. Maria.
ma inchin si nu stiu cum o sa-i multumesc pentru toate, pe care le pune pentru noi in drum, bune sau rele, dar exact asa cum trebuie sa fie.

azi am fost la spital. dincolo de tristetea de a lasa acolo, pentru cateva zile, pe cineva drag si de a vedea ce conditii sunt... am avut parte si de un mic moment special, care merita retinut.

vecinul de pat: un batranel simpatic, pozitiv - maine pleaca acasa, ii da mana.
vorbeste lin, fara suparare, cu multa intelegere despre boala sa. nu am prea inteles exact ce avea, vorbea incet cu un pic de rusine. la peste 80 ani, omul are o luciditate a bunului simt care ma uimeste. la un moment dat, spune ca nu a mai stat atat in pat de cand era copil la 7 ani. si isi aminteste de diminetile in care era urat afara si nu se putea lucra afara si parintii mai intarziau putin in pat. atunci el se strecura intre ei doi si statea cu ei - copil bucuros de momentele magice. tablou clasic, l-am trait si noi. dar deodata spune :"stateam intre mamica si taticul, unul in dreapta si unul in stanga".
de cand nu am mai auzit vorba asta - mamica si taticul?? era atata dragoste si respect in cuvintele astea doua, incat mi s-au taiat genunchii. nici parintii nostri, nici noi si nici copii nostri nu vor mai spune "mamica si taticu". mama, mami sau chiar direct "carmen, dani, andreea".. omul asta vorbea despre parintii lui morti acum 40 ani cum nu cred ca vor vorbi multi copii despre noi.
cochilia de carne era de 80 ani, dar pentru cateva clipe, in ochii lui s-a jucat copilul de 7 ani iar in oglinda lacrimilor lui s-au vazut obrajii tineri cu care mamica si taticu l-au vegheat.

i'm a dot

Dot Number: 251381

cafea cu tinerete si frisca

ieri am baut o cafea alaturi de tineretea mea.
am avut o intalnire cu cativa prieteni dragi, de care ma leaga anii de facultate, multe proiecte, cafele, coca-cola bauta in cantitati industriale la semi-bufetul facultatii... amintiri mici care ne-au adus zambete mari.

are de trei ori inaltimea pe care a avut-o acum 13 ani.
in fiecare noapte ma duc sa-l invelesc si o secunda ma astept sa vad o mogaldeata dormind ciudat-amestecat sub o paturica cu elefanti bleu.
il gasesc dormind "barbateste" , il recunosc dupa pozitiile incalcite si degetul mare de la picior. mare dar "al lui".
in fiecare noapte ma cotropeste dorul urias de piticul care imi cauta mana ca sa adoarma linistit. mi-e dor de "habarnam", pikachu, cuie , ciocane si roboti. de duminicile in care nu ne ridicam din pat pana nu ne uitam 10 minute la tom si jerry.
am "impins" atat timpul de la spate si m-am grabit sa-l vad mergand, sa il vad la scoala... si acum nu stiu cum sa-l franez, pentru ca fuge mai repede decat pot eu sa indur.
baiatul meu, piticul meu, uriasul meu, cavalerul meu, trifoiul meu cu patru foi, surpriza mea de zi cu zi.

AZI

azi vreau sa fiu semn de carte

printre narcise si iasomii,

printre cafele si tort de mere,

printre gandurile tale despre mine.

postul 100

buchetul de flori pentru care as face o calatorie inapoi in timp.
doar ca sa-l arat pustoaicei care eram pe-atunci si sa-i spun de la cine este ...
ar merita efortul de a porni masinaria; surpriza si ameteala ar fi fost mai mari la auzul numelui expeditorului buchetului decat la vederea eu-lui imbatranit cu 20 ani.
sa ma vad cu mine din viitor ar fi fost mai credibil decat sa ma gandesc ca voi primi vreodata un buchet de flori iscalit de... :)
uneori dorintele se implinesc. dar uneori "dupa 20 ani" este cam prea mult.

despre ferestre, boboci si pietre


de ce viseaza radacinile iarna?
de ce invata cantece noi privighetorile in scorburi, chiar daca le este frig?
pentru ce se topesc turturii de la streasina? pentru ce vin inapoi randunele?

pentru ca sa transforme pietrele in boboci albi de cires, care sa umbreasca ferestrele iubirilor noastre, ascunse in ochi sau purtate pe piept la vedere.

bucatica de ciocolata neagra

toata ziua am avut ploaie
nasul meu e inghetat
strazile sunt nervoase,
metroul lenes si intarziat,
pisica e bosumflata

lingurita cu frisca

acasa e bine
si ceai cu lapte
canta omar akram
fotoliul bleu ma ia in brate
luna si stele din tablou imi fac cu ochiul
si pot sa visez la calutul meu verde.

cand imi mai aduci un cadou?

vreau un calut verde pe perete.
unul voinicel, asa ca sa duca in spate toate visele mele si sa le poarte de grija.
neaparat sa aiba o șa din pulbere de stele si copite impodobite cu iarba fiarelor.
un calut verde galopand mic pe peretii inimii mele, sarind peste firave lacuri de lacrimi, dormind sub asfintiturile de dor, mancand din palmele tale flori de iasomie.

cat de mici suntem noi si cat de nesabuiti

ma tot uit la ciresii in floare. si ma gandesc la noi, oamenii.
de fapt nu doar la ciresii, la toti pomii care sunt vii si care se intind sub noi luandu-si picaturi de seva, ca sa poata trai si urca mai presus de noi. sunt atat de puternici, nelasand frigul si vanturile sa-i omoare si totusi atat de vulnerabili sub mainile noastre nesabuite, rele, inculte, obraznice si nepasatoare.
suntem atat de mult la mana naturii, atat de vulnerabili si nici nu ne dam seama in aroganta noastra ca un simplu sughit al pamantului opreste din activitate un intreg continent. si cate si mai cate, nestiute sau neglijate intentionat. pe modelul : "noua nu ni se poate intampla????" ba da, bineinteles ca se poate!!

si cu toate acestea, parca si cand ne dojeneste, planeta asta ne da si un strop de zahar ca sa inghitim doctoria amara "hei, sunt aici!". asa am perceput eu cel putin peisajele care-ti taie suflarea, desenate de noua vedeta, vulcanul Eyjafjallajökull. Cenusa lui a pus culori noi in asfintiturile vechi.

da-mi voie

sa-mi fac culcus in padurea ochilor tai,

sa cant sub ferestrele sufletului tau,

sa-ti zugravesc atriul cu albastru

si ventriculul cu verde.

sa-ti agat in spatele urechilor clopotei de vant

care sa sune din cand in cand:

sa nu ma uiti, sa nu ma uiti.

dragoste la nivel inalt

un troleibuz special

soferul pe care l-am vazut abia cand am coborat, era tanar, in blugi si cu un tricou traznit, parea din alta lume. inauntru era liber - nu stiu de ce - asa ca mai toata lumea statea pe scaune. ma uitam la oameni, oarecum neatenta la inceput. apoi ceva mi-a atras atentia, in primele secunde nici nu am realizat ce se intampla si ce e de fapt ciudat. eu m-am asezat in fata, "invers" fata de sensul de mers, asa ca ii vedeam pe toti.
in boxe nu se auzea un post de radio, soferul pusese alta muzica. am ascultat tot drumul - nu foarte lung - numai Queen, Phil Collins, Elton John, Aerosmith. toata lumea traia muzica. unii foarte evident, cu un zambet in coltul sufletului, dand din cap. altii probabil fara sa isi dea seama, tinand ritmul din picior. cateva doamne foarte serioase, bateau cu aratatorul in geanta tinuta pe genunchi. doi pusti si-au scos castile din urechi, au renuntat la melodiile pe care le aveau in buzunare, pentru cateva cantece lansate in lume inaintea lor. calatoream cu totii intr-un troleibuz "back to 80's" si eram ca intr-o scena de film, fugeam pe o sosea din alta lume, catre o destinatie nestiuta, lumea zambea si totul era desigur "a kind of magic". S-a terminat repede, dar ziua mea a fost mai senina si m-am simtit mai tanara si mai vesela.

ceai de iasomie

Gheisele pitice ascunse prin caisi isi pun palariile roz si pleaca la plimbare. Saluta miresele albe care danseaza in zarzari, chicotesc salutandu-si verisoarele din piersicii infloriti. Trec cu sfiala pe langa mar si gutui, acolo unde cavalerii isi ascut inca sabiile si nu au iesit la porti. Apoi poposesc lin pe umarul gardului verde din gradina mea, ca sa bea un ceai de iasomie cu turturelele.

dictionar de primavara

ciresele sunt prajituri framantate de primăvară sub scoarța ciresilor si rumenite la focul florilor aprinse de polen.

caisele sunt litere de cod-morse faurite in adancuri, pentru un dialog cu dragostea noua, ce-si trece umerii inalti si nepasatori pe langa pomi. doua caise si un fluture inseamna "ce mai faci". o caisa si doua linii de albina inseamna "te astept diseara?". un sambure amar de caisa inseamna "sfarsit".

iasomia este editura care-mi publica anual scrisorile de dragoste si-mi pune visele drept coperta.

eu sunt cea care alearga nestiuta inaintea pasilor tai, cu pletele lungi sunand a clopoteii ghioceilor, iscand cantece care ar trebui sa te-ntoarca din drum. cauta-ma in spatele frunzelor de violeta, dar hai pana nu vin melcii sa fure zambetul pe care-l tin in causul palmelor pentru tine.

au inflorit copacii!

azi am primit un curcubeu adevarat si mi-am amintit
cum ni se ofera zilnic pamantul, norii si stelele cadou
iar noi le facem ghem si le aruncam la gunoi.

cumparam de 2 lei pretinse minuni,
si ne tot indesam in buzunare
bomboane colorate si amare
nestiind ca sunt umplute cu minciuni.

ORA PAMANTULUI IN CURAND

stam la lumanare, mancam saratele si bomboane, bem ceai si jucam zaruri. de trei ani la fel.

sa fiu timbru

azi ma simt un timbru mititel, cu margini zimtate, decupate de furnici.
are imprimata o poza veche, alb-negru, a unui cires. ciresul e plin de flori si pe crestet o vrabie picteaza cu polen pe petale.
timbrul, ridicat iute de un vant aspru e lipit pe un plic lunguiet de culoarea iasomiei.
nu vad adresa de acolo, din coltul de sus unde stau, dar imi doresc sa fie adresa ta si rog ciresul din poza sa ramana inflorit si vrabia sa nu fuga pana ajungem la tine.

azi am primit cadou unul dintre acele momente ale vietii pe care trebuie sa-l slefuiesti, sa-l inchizi intr-o margica fermecata, pe care sa o pui in lada de zestre.

ploua, vant, frig, intuneric, tarziu, griji, ganduri, aglomeratie, caini uzi si derutati, oameni incruntati. ajung acasa. lumina micuta in toata casa, se aude tare o sonata de bach. miroase a ceva dulce, nu stiu de unde. pisica doarme pe calorifer, lunga si linistita, ca o zi de vara.
in bucatarie, baietii mei invata la geografie, fara sa ma bage prea mult in seama. cel mai lung fluviu din europa, longitudinea, irlanda, capul Roca - de asta am auzit prima data in viata mea acum!

si asa cum mi s-a intamplat de atatea ori, mi-am dorit sa opresc timpul si sa ramanem asa, nimic in plus si nimic in minus. doar muzica si fluvii peste noi trei.

pune-mi pe deget inele cu pietre verzi si fa-ma regina ierburilor.
a ierburilor inalte, cutreierate de gandurile tale stropite de curcubee.
pune-mi la gat cheite de aur si fa-ma regina portilor.
a portilor de foc, ce apara visele tale rasarite dimineata dintre nori.
mai pune-mi pe buze sarutul cu gust de iasomie
si fa-ma regina iasomiilor si a tuturor primaverilor care vor veni peste noi.

azi am ascultat Ikuko Kawai - Cobalt Moon

un cadou minunat

o sa fac o colectie de oameni de zapada aici.
oameni de zapada foarte mici.
am primit un cadou micut si alb, care inseamna extraordinar de mult pentru mine!

mii de multumiri!

fluturele

o floare cuminte,
care a primit de la mos craciun
cadou o pereche de aripi.

roua

rasuflarea ierbii,
dupa inviorarea de dimineata

un ghiocel si doua zambile,
iasomie si trei bujori,
trifoi cu patru foi si multe nu-ma-uita,
un mac mititel si un trandafir mandru.
toate se aliniaza, fiind pe rand
ganduri in agenda mea,
bomboane in geanta albinelor,
doruri visate noaptea de luna,
amintiri colorate ziua de soare.

ma tot uit la mine in ultima vreme, in oglinzile ghetarilor.

parul imi creste dezordonat, trebuie sa mai reduc cantitatea de gheata si nisip, sa mai adaug ceva aur. ochii si-au mai pierdut din stralucirea nebuna pe care o aveau, au capatat in schimb luciri triste de dor si teama; trebuie sa mai adaug ceva praf verde de stele si un pic de contur in jurul lor, de pe la gaurile negre.
rochiile mele au trena mai scurta si culorile seamana mai mult a toamna tematoare decat a primavara vesela, asa ca trebuie sa mai cos cativa sori si cateva tufe de iasomie.
sa-mi pun ceva cercei mai lungi si sa mai invat cateva ghicitori, sa invat sa cant si sa pictez urme luuungi pe cerurile oamenilor. acum pana si pamantenii sunt din ce in ce mai pretentiosi, vor comete tinere si moderne, care stiu sa lucreze in powerpint si sa incarce fisiere mp3 in nori.
eu nu vreau sa ma arunce cineva intr-o stea neutronica, vreau sa ma astepte ca si pe verisoara halley, cu nerabdare si lunete fixate pe cer.

asa ca de azi ma duc la scoala la cursul seral "cum - sa - ma - fac - o cometa - mai - buna".

dimineata in autobuz

aglomeratie, oameni de toate felurile, incruntati, nervosi, e inca frig si inca zapada si vant. langa mine un barbat, scurta de piele, caciula neagra, nebarbierit. inalt si solid, incruntat, morocanos. m-am strans in mine atat cat am putut, nu ostentativ sau fandosit, ca sa ma feresc dar parca ma speriasem un pic. stam la semafor mult de tot, in fata un sarpe lung cu zale de masini ne taie calea ... avem de asteptat. omul incepe sa se foiasca, este agitat, eu imi strang geanta in brate, ma gandesc ca mai bine coboram cu o statie mai devreme. el insa isi scoate telefonul si la un moment dat ..."Alo, buna dimineata , tati, ce faci, te-ai trezit?" soarele a iesit brusc si nu mai e zapada si nici oameni incruntati. vocea omului asta, vorbindu-i copilului lui, a adus primavara intr-un autobuz incruntat, atata caldura si duiosie avea. "ti-am lasat pe masa ceva de mancare. poti sa te joci un pic dupa ce mananci, dar te rog sa iti faci si lectiile, asa cum am vorbit. da, tati? eu mai am un pic si ajung la lucru. peste vreo ora te mai sun, asa ca sa te mai aud." doar sa-l auda; NU sa-l controleze, nu sa vada ce mai face, daca e cuminte sau ... doar sa-l auda. un tata vrea sa isi auda copilul, intr-un oras mare si urat, trist si aglomerat, plin ne necunoscuti morocanosi care ne fac si pe noi sa fim la fel. asa mare e diferenta intre cochilia omului si sufletul dinauntru... asa frumosi si buni par unii si ascund in ei numai flacari si venin. asa infricosatori sunt altii si de fapt isi protejeaza amintirile din buzunare.

Asa mult as vrea sa ne dam seama noi oamenii, ca ar trebui sa ne mai si auzim , nu numai sa vorbim si sa ne verificam, ca un program de calculator care pune din cand in cand "check" pe o lista.

astept

astept florile de cais, glazurate cu zambete roz

astept florile de nu-ma-uita, inmuiate in pudra de dragoste.

astept sa-mi impletesti inele din liniile de la nazca,

sa ne lipim inimile cu sirop de iasomie

si sa plecam in excursie pe calea lactee.

stiu ca ti-e dor de mine
iti simt gandurile cum tropaie in jurul meu. le iau incet in brate, le alint un pic, le pun cate o bucata de prajitura in palma si le dau drumul usor, sa alerge inapoi la tine. sa-ti aduca un trifoi, un zambet, un nor, ceva care sa-ti inveseleaca ziua.
stiu ca ti-e dor de mine si ma ard orele care tot curg pe langa noi si ne despart. sunt un soi de prizonera moderna, printesa blonda in blugi, captiva la etajul zece intr-un turn de sticla. macin timpul, fac cafea , nu pun zahar si beau ziua cu inghitituri mici, ca sa treaca mai repede.

stiu ca mi-e dor de tine
de pe planeta de unde vin eu, dorurile si gandurile ies la suprafata un pic altfel.
înmuguresc in inima, apoi se prefac in aburi, lacrimi, flori, verde, rosu, gheata, nisip.
asa ca sa stii, cand bate vantul, cand ploua sau cand ninge, cand vezi cirese sau flori de cais, cand vezi curcubeul sau frunzele, cand asculti cum ticaie nisipul in ceasul marilor, cand cafeaua te frige la varful degetelor ... sa stii ca mi-e dor de tine.

ai vazut prognoza meteo de azi? vant, lapovita si ninsoare.

am gasit pe blogul lui dobro ceva foarte frumos.
el scrie frumos, dar genul asta parca nu ma asteptam, asa ca merita de o mie de ori felicitari. pentru ca pe mine m-a impresionat pana la lacrimi, fiind si copilul (mare) al mamei, dar si mama de baiat in acelasi timp. ii multumeste pentru ca a scris asa, o mama care se recunoaste in cele de mai jos.

Mame

"Eu nu am vazut sacrificiu mai asumat, mai organic, decat cel al mamelor pentru copii. Este de neinteles pentru noi, barbatii. Si barbati romani pe deasupra, educati, pardon – cocolositi, de aceleasi mame sa se creada centrul galaxiei. Nu putem intelege cum poti sa renunti, de tot, la tine.
Mamele raman pentru totdeauna un port. Bratele lor sunt radacinile noastre. Mangaierile lor ne picteaza cochilia in care, toata viata, o sa ne retragem sa mai intelegem o data ce-i iubirea. Ne dau drumul incet, cate putin, suferind de teama. Pentru ca ne batem la scoala. Pentru ca facem febra. Pentru ca ne imbatam prea devreme pentru prima data. Pentru ca iubim o alta femeie. Pentru ca suntem niste tonti si n-o sa ne descurcam singuri cand ele n-o sa mai fie.
Si se topesc pentru noi. Si uneori ne protejeaza prea mult, uitand sa ne caleasca pentru frigul de-afara. Dar alteori ne ard cate-o palma de ni se invarte capul la loc. Si ni se pare absurd cand le vizitam si ne cearta sa ne punem fular. Doar stim ca in rest oricum nu purtam. Si le judecam. Citim doua carti de psihologie si stim ca ne puteau creste mai bine, mai corect. Dar uitam ca ne-au crescut cel mai bine. Cum au putut ele.
Si ne lasa apoi sa ne traim viata. Dar in secret, ele o traiesc tot pe a noastra. Si noi ne suparam, dar stim ca n-avem ce sa le facem. Asa sunt ele. Si, in incheiere, chiar daca o sa va suparati pe mine, trebuie sa va spun ca, totusi, in ciuda protestelor voastre…de ce sa ne ascundem dupa deget? A mea e cea mai buna mama din lume."

http://www.dobro.ro/?p=1005