inimi

in tara licuricilor, inimile sunt cuburi.
asa, ca sa adune prin colturi lumini de flori
si parfumuri de sori.

in tara salciilor, inimile sunt rotunde.
asa, ca sa nu creasca peste ele turturi
si sa invete sa dezghete viori.

in tara mea, inima e inima
asa ca sa te caute, sa-ti cante
sa te deseneze, sa te lumineze.

cum am invatat ca adultii trebuie sa ii (mai) creada (si) pe copiii lor (macar din cand in cand)

intr-o dimineata frumoasa, cu zapada care sa ii poarte noroc, copilul se duce la olimpiada de limba romana. iese incantat, a fost usor, a scris o compunere frumoasa, sigur ca ia punctaj bun pentru a merge in faza urmatoare. seara ne trazneste vestea ca nu s-a calificat, a luat o nota mica, mult mai mica decat ceea ce estimase el.
prima mea reactie - rusine mie - ai gresit si nu iti dai seama, nu stii sa iti evaluezi munca...discurs de parinte cu ochelari de cal. copilul nedumerit pune ochii in pamant dar sufletul nu-l lasa... si isi sustine punctul de vedere. nu a gresit chiar ATAT de mult. reluam pe cat posibil subiectele, desi e greu sa judeci o compunere despre luna ... parea sa aiba dreptate.
a doua mea reactie - fac contestatie. ce-o fi o fi. el s-a mobilizat cat a putut, e randul meu. pentru prima data in viata mea am contestat ceva in scris, oficial! mi-a fost un pic rusine, dar am zis ca merita sa incerc, desi tot nu credeam prea mult ca o sa iasa ceva bun.

ei bine, copilul a avut dreptate. a mai primit inca 12 puncte si cuvantul"admis" langa numele lui. si NU, nu toate contestatiile facute de restul parintilor s-au rezolvat.
asa ca pret de 2 secunde, m-am simtit mandra de mine, cumva ca cea mai buna si mai norocoasa mama din lume. pentru ca am avut curajul sa-l cred doar pe el impotriva tuturor si sa merg sa-i apar drepturile, asa cum poate ar trebui sa o facem mai des, pentru copiii nostri.

acum sigur ca o olimpiada asta nu e un capat de tara, nu era oricum o tragedie daca nu mergea mai departe, el ar fi fost trist pentru ca ar fi fost nedrept. si copiii nu merita asta.

ce faci cand afara e frig si-ti ninge in suflet?

trimiti gandurile triste dupa ghiocei, pe cele vesele le pui sa faca oameni de zapada.
inima ti-o asezi la o cafea cu putin cardamom si astepti sa apara visele cele dragute.
care poarta caciulite tricotate, de obicei verzi. care au pe brat cosulete cu prajituri pentru cafea si serbet de zmeura. si prin buzunare cartile copilariei. cum ar fi aceasta, de care mi-e tare dor...

1001 frati - compunere cu tema data

Decembrie-mi bate la usa. Ma uit rapid pe vizorul invechit si deschid. Un aer rece imi intra in plamani, inecandu-ma. Mi-e frig. Inchid usa, e prea tarziu, iarna s-a instalat comod. Pisica mea care doarme pe calorifer isi ciuleste urechile si se ghemuieste infrigurata. Afara, prin vazduhul semi-obscur se vad vag farurile masinilor. Pluteste un aer trist, totul e static si monoton. Doar ninge, ninge neincetat si persistent. Pamantul e sterp, copacii sunt morti iar niste carduri risipite prin vazduh zboara ametite si derutate. Penajul lor cenusiu nici nu se mai distinge in aglomerarea aceasta.

Singurii care sunt veseli si jucausi sunt cei o mie unu frati de nea, toti fulgii care valseaza si canta fericiti prin paienjenisul alb. Iarna mereu avusese grija de ei. Ii scotea la cumparaturi, si le lua vata alba de zahar, se plimba cu ei prin parc, ii invata sa patineze pe Cismigiul incremenit. Ii invata sa-si impodobeasca hainele cu pulbere inghetata. In general, ei erau flacaii haiosi ai sezonului, cantand, jucand si povestind de dimineata pana seara, cand iarna le facea un patuc prin vreun brad sau poate pe sapca unui om de zapada si ii culca povestindu-le cate o istorisire de-a ei. Ei erau singurii care inlaturau supararile iernii.

Vremelnic imblanzita, ea invata sa fie linistita, calma si fericita. Copacii nu mai vedeau zapada ca pe o pacoste, ci ca pe un palton impresionant, cu care toti se laudau. Acum recoltele erau adapostite de dintii teribilului Crivat, copiii umpleau strazile imbujorati, tot tabloul de iarna lua o intorsatura placuta si totul din cauza fratilor nazdravani. De pe cate un nor, foarte timid, Soarele privea tot spectacolul. Indraznind sa-si arate minunata sa geana de foc, el completa peisajul. E o iarna perfecta!!!

baiatul cu vise

dincolo de usile acestea
cresc lamai si portocali minusculi.
lucreaza cu jumatate de norma
pentru Baiatul cu Vise.
cresc intre ramurile lor
vise rotunjite, dulci sau mai acrisoare.
oamenii le consuma de obicei noaptea
si dimineata se trezesc morocanosi sau veseli.

mie imi place sa fac dulceata de portocale.
o sa invat sa desenez povesti
si o sa-i propun sa ma angajeze si pe mine.

piticul si cafeaua

piticul cu scufie verde se trezește grăbit.
cotrobăie prin bucătărie, vrea sa-și facă o cafea.
boabele se rostogolesc neascultătoare, se feresc de ibric.
se ascund printre câteva cirese care visează zâmbind, pe masa.
piticul strănuta, se scutura praful de stele de prin buzunare.
pe masa nu mai sunt nici cireșe, nici cafea.
sunt doar 7 buburuze!

13 ani

same boy.
different outfits.

si a fost eclipsa

sa invat ceva nou

vreau sa mai invat o meserie; asta pe care o am acum e destul de buna, dar de la o varsta incolo te gandesti ce-ai mai putea face in plus.
sigur ca ar trebui sa ma mai duc la scoala, asta nu ar fi o problema - mai greu e sa o gasesc pe cea potrivita... scriu o lista cu ce mi-as dori sa fac si cine stie... poate imi face cineva o oferta.

as vrea sa instalez semafoare pe calea lactee, sa citesc povesti puilor de arici, sa fac zahar pudra din praf de stele, sa dresez caluti de mare, sa tricotez pentru bebelusi caciulite din raze de luna, sa construiesc casute pentru vise pierdute, sa instalez curcubee si aurore, sa descopar elixirul tineretii.

unde sa ma inscriu, deci?