ploua si e frig. pe interiorul gatului imi curge parca sticla pisata, in loc de cap am un bolovan umed, plin de junghiuri. in camera aerul e caldut dar prea uscat. pe masa din bucatarie am gutui multe si ceai de tei cu miere. miroase ca-n serile grele de toamna in care racita fiind, stateam in varful patului si ma jucam cu scoala de nasturi. bunica avea o masina de cusut veche, Singer.
masina asta avea un fel de sertar, o cutie lunga de lemn in care se tineau ate, ace si alte nimicuri. de-a lungul anilor acolo se facuse casa nasturilor. erau atat de multi si de atatea culori si feluri... nasturii mari de paltoane, care erau bunicii tuturor. cei mai mici si grasuti de pe la bluzele vechi de dantela erau copii de ursuleti, cei de sidef albi erau fulgi de nea, aveam 2 nasturi "scufita rosie" si doar unul lunguiet de metal negru "lupul cel flamand". mai era unul special, nu stiu de unde aparuse, dar era jumatate alb si jumatate negru si il botezasem alba ca zapada. bunica mai scapase acolo si cativa banuti vechi de tot, pe care ii vedem ca pe niste soricei. era acolo o intreaga asezare si imi placea sa ii scot si sa ii aliniez ca la ora de sport, ca la scoala... bunica nu-i folosea aproape niciodata, era desperecheati dar mie mi se parea ca sunt cea mai mare comoara din lume. mi-a facut intr-un an o rochie de printesa pentru noaptea de anul nou si a avut nevoie de un singur nasture. l-am luat de acolo pe cel mai frumos, unul rotund de sticla, albastru inchis, rochia fiind bleu.

intr-o zi am sa scriu o poveste despre casa nasturilor.