ramas bun

eu plang  cu lacrimi si el cu frunze, miscam amandoi aerul din alveolele pulmonare si aerul din crapaturile zidurilor. eu imi privesc mainile din care lipsesc ganduri si el isi priveste crengile din care lipsesc frunze.

in ultima noapte de toamna, nucile isi rostogolesc amintirile si vantul despartirilor arunca umbre violet peste seri calde, peste inimi indragostite si cantece regasite; peste tot se vede, lucind ca un strigoi, doar zero din termometre.

pana la primavara viitoare, ramas bun ciresilor si teilor, gutuilor si gandurilor.

mai mult de trei zile

dragostea nu e atunci cand e usor si vesel, soare si vacanta. atunci e numai o relaxare care seamana cu starea de bine a cimpanzeilor care au mancat banane coapte, nu le e prea cald si nu e niciun leu sa-i atace.

dragostea nu-i atunci cand trupurile se confunda si isi storc unul altuia rasuflarea, gandurile si cererile. atunci e numai o furtuna de compusi chimici care mai devreme sau mai tarziu se neutralizeaza, se evapora sau iau foc, explodeaza si nu mai ramane nimic in urma.

dragostea e atunci cand cineva te duce de mana pana traversezi un pod, cand te tine de frunte in noptile cu febra si cu frig, cand te contrazice doar ca sa-ti dea posibilitatea sa tipi si sa te eliberezi de prea multe apasari nemeritate, cand baga in palarie o dezamagire si scoate un suras, cand pleaca sau vine exact la timp, cand nu judeca ci gandeste, cand rabdarea e mare si pretentiile mici.
cand te cauta in gand, daca ii inchizi telefonul. 

dragostea e cand minunile tin mai mult de trei zile.

   

  in urma gandurilor tale, toamnă, se-aduna norii. siroaie lungi, prea adanci, inspaimantand drumurile si vrabiile. povesti si nu vesti se scriu in fumul frunzelor. nu liniste, ci necuvinte. nu pustiu, ci nelume. nu teama, ci necuraj. in urma ta, toamna, inimi mototolite si un cos de gunoi urias.

sau, sau..?

nu ma pot decide daca si pentru ce sa dau timpul inapoi, inainte sau sa-l tin pe loc. 

Inapoi

pentru aselenizarea la care nu am fost martora.

pentru povestile pe care nu le-am citit, fiindca nu le-am gasit cand trebuia ( ca « omul din luna » ).

pentru prajiturile pe care nu le-am facut si pentru cele pe care le-am gresit.
pentru robotii de lego pe care i-am pierdut.

pentru rochiile pe care nu le-am imbracat de teama ca-s prea indraznete.

Inainte

pentru amartizare.

pentru povestile pe care o sa le citim nepotilor si altor copii.

pentru prajiturile pe care le voi face si le voi gresi.

pentru tricourile de alergare pe care le voi imbraca fara teama, dar cu emotie.

Pe loc

pentru seara care poarta “centura lui orion” si pentru cea in care am descoperit arbustul mare "scumpie", pentru dimineata cu Venus agatat la coltul ferestrei si la coltul inimii. pentru "the big hug."

cliseul "fericire"

  Ce-am gresit si cand ? Ce-am invatat si am uitat ? Ce-am iubit si nu trebuia ? Ce-am asteptat si am sperat fara rost ? Ce-am mancat si nu am impartit cu altii ? Ce-am vorbit cand trebuia sa fie liniste ? Unde am stat cand trebuia sa alerg  si de ce m-am grabit cand trebuia sa stau ? De ce-am privit in soare fara ochelari de eclipsa, de ce mi-am pus mainile in foc fara manusi si de ce m-am aruncat in mare stiind ca nu pot sa inot? Cautam fericirea. 

Fericirea nu exista, probabil numai drumul in cautarea ei. De la prima la ultima suflare, mergem pe drumul asta, de multe ori orbecaind in intuneric sau in prea multa lumina. Ciocanim la usi mari sau mici, frumos desenate sau periculoase ca gaurile de scorburi. Uneori intram ca sa iesim prin alta parte, alteori doar tragem cu ochiul – si mergem inainte. Drumul se transforma, dintr-o carare cu iarba simpla in autostrazi nebune, fierbinti , asfaltate de multe ori cu renuntari sau amanari superficiale. Cautam recunoastere, respect, dragoste sau numai sex, un scaun confortabil, masina timpului sau munti de bani dar nu gasim o sacosa suficient de mare in care sa incapa toate. Cand incepem sa ne dam seama ca ne doare spatele de atatea bagaje carate, cand ne dam seama ca drumul din fata devine accidentat sau pustiu, am vrea sa ne oprim, sa aruncam balastul si sa ne punem niste pantofi simpli de alergare, sa ne luam de maini si sa facem 5 km de cardio training, pe o carare cu iarba simpla dar ce sa vezi ... nu ne mai gasim palmele, iarba nu mai creste pentru ca noi am uitat sa o udam si in general suntem singuri, apatici si langa noi e numai un pitic neamt pe nume Alzheimer, care nu ne lasa sa ne amintim cine suntem si mai ales unde ne ducem.

DEX

JUDECÁ vb.   a comanda, a condamna, a decide, a dispune, a da o sentință

JUDECÁ vb.   a chibzui, a (se) gândi, a socoti 

Cum sa stii ce-i aia “prea tarziu” daca nu ai fost macar o singura data intr-un loc “prea devreme”? Cum sa spui daca o prajitura e buna sau nu, fara sa o gusti macar o singura data ? Cum sa stii daca marea e adanca, daca nu te-ai scufundat macar o data? Cum sa stii care e culoarea rosie daca vezi viata numai in alb si negru? Cum sa stii daca iasomia miroase frumos daca ai trait numai in orase fara gradini? Cum sa stii daca o iubesti daca nu n-ai tinut-o niciodata de mana? 

Cum poti sa judeci ceva ce nu cunosti?

Zilele astea toata lumea judeca. Pacat ca nimeni nu mai gandeste.