"imblanzeste-ma", a spus vulpea

  si cand te gandesti ca am fost asa de cuminte zilele astea…am baut  mai putina cafea si mai multa apa. am inghitit toate grauntele de Ignatia. am dormit 6 ore, am mers pe jos incet ca sa nu alunec, cu manusi ba chiar si cu caciula pe cap. nici nu stiu ce-ar fi fost daca nu eram asa de prevazatoare…

  stau pe o banca, e seara si e rece. simt parul ciufulit peste obraji, bate vantul. ma uit in jos nedumerita. ce fac aici? pe o cocoasa de gheata, sta un rucsac mic, albastru. al meu. vad ghetele scurte, din care ies cam 7-8 cm niste sosete negre, brodate argintiu cu stele, comete si mici planete saturn. le recunosc. urc cu privirea, desi simt durere in ochi. sarafanul bleumarin e ridicat mult peste genunchi. pe ei nu-i recunosc, nu pot sa fie ai mei, asa de rotunjori - ca sa fiu politicoasa…

sarafan si camasa alba ? simt valuri de emotie, mana stanga tremura si o misc greu catre gat, cautand, intreband, sperand … si nu, nu e cravata subtire de piele albastra, e doar o esarfa bej, pe care alearga vulpea micului print. roscata si  misterioasa. « imblanzeste-ma », spune ea. de atata miscare, din spatele nasturilor de pe piept se simte un parfum viu, de flori indraznete. beautiful, si pe el il stiu.

mai am de verificat cerceii – unul pinguin, unul om de zapada. m-am linistit, nu-s la fel, e foarte bine, sunt eu, confirm.

  ce fac aici ? asta ma intreaba si domnul care sta proptit in picioarele lungi, rezemat de banca.

cred ca am alunecat, zic eu. nu v-a lovit bucata asta de gheata? mie asa mi s-a parut. va e rau ? dau din cap, nu stiu. ma ridic, spun multumesc. plec, ma ustura genunchiul si ma simt ca intr-un film idiot. din departare se aude o melodie. filmul are si coloana sonora ? pricep totusi repede. inca mai am castile in urechi si brusc dezleg misterul. n-am alunecat, mi-a pus piedica ... o melodie!
  atat de slaba sunt. si nici macar nu-mi plac cantecele in italiana. si asta a aparut pe cand eu nici nu ma nascusem. si nici macar nu e in playlist la mine, o fi inventat-o aplicatia. si nici macar nu am dansat-o niciodata. deocamdata? si nici nu stiu ce vrea muzica asta de la mine, in seara asta.

calcule

-       Metresa a zis că nu avem voie să ne mai aducem la școală jucării anul acesta, spune fetița cu voce clară, hotărâtă să uite ursulețul cu ochi de mărgele aurii.

Hop, e la liceul francez.

-       Fraua mea a zis să subliniem ce avem nevoie doar cu culoarea albastru. Blau, mai zice el cu glas leganat și un pic accentuând pe r.

Ăsta e la școala germană.

Adunările nu-s aşa grele, de fapt. Și ortogramele sunt caraghioase. Timpul trece repede. La ușă, fără răbdare și fără să conteze că urlă și îl aude tot blocul, băiețelul declară:

-       Domnișoara a zis că pot să o caut oricând nu am înțeles ceva, mamăăăăă! Și a fost frumos azi aici, mai vreaaau să vin!

       Domnișoara închide ușa. A trecut de jumătatea vieții ei și nu mai e domnișoară. E o femeie cu inima de fluture, care aleargă uneori după cai verzi pe pereți. Pe masă au rămas împrăștiate ciornele cu calcule lungi, culori și gume de șters. Dragonii, elfii și hobiții murmură de undeva, de departe. Pirații și Davy Jones se ceartă pe ascuns. Toți cer atenție. Pe Tatooine apun sorii. O sabie laser luminează fereastra și gândurile domnișoarei, care în seara asta vrea să aibă iar 17 ani. 

adverbe in oglinda

azi mi-e dor de tine.
ce prostie, in fiecare zi mi-e dor de tine. in fiecare zi, diferit.
mi-e dor cu nedumerire - cum m-ai uitat? mi-e dor cu spaima - oare de fapt ne-am intalnit cu adevarat sau a fost doar o nascocire? dor cu repros - ai promis ca-mi raspunzi. dor cu resemnare - habar n-ai cat te iubesc. uneori mi-e dor de tine cu teama, alteori cu disperare.
mai mi-e dor cu zambete, cu un soi de complicitate ghidusa, cu amintiri duioase si cu unele indraznete. mi s-a-ntamplat sa-mi fie dor cu mandrie si poate chiar cu cochetarie.
sunt zile in care mi-e dor cu durere in oase, in palme. mi-e dor cu foame sau cu sete - sunt atatia ani de cand n-am mai mancat bucurandu-ma de ce-am in fata. mi-e dor cu oboseala si cu somn, cu o nevoie incredibila de odihna. mi-e dor cu curiozitate sau cu curaj, mi-e dor si cu ingrijorare pentru tine, cu frig sau cu fierbinteala. mi-e dor dimineata si seara, in fata oglinzii si in parc.
mi-e dor cu dragoste, cu vinovatie, cu recunostinta sau cu furie, cu revolta si cu ura chiar. 

si azi mi-e dor de tine. mi-e dor cu lacrimi.

¿Señorita, estás bien? Necesitas algo?

  de mica am avut mixed feelings despre revelion. poate ca e toata treaba asta cu noul inceput, cu superstitiile si toate retetele pentru succes in fata carora am fost neputincioasa. sa nu porti nimic vechi. sa nu dormi. sa nu dai imprumut, sa nu arunci gunoiul, sa iesi afara cu o geanta la tine ca sa calatoresti, sa mananci nu-stiu-ce, sa porti rosu, auriu, sa ai bani, sa te pupi, sa …sa… oh!!! niste tampenii care ne influeteaza starea de spirit aiurea. anul 2014 a fost poate cel mai frumos an al meu si s-a terminat cu un revelion foarte frumos, “ca la carte”. desi parea ca am facut tot ce trebuia, au urmat toti anii de cosmar. ceva gresisem probabil de-am rascolit vreun duh rau care m-a cotropit. si rezultatul e ca din cat de mult ma temeam de revelioane, de atunci a fost din ce in ce mai rau.

  acum, sub amenintarea unui alt sfarsit de an cumplit, am fugit. am planuit asta oarecum in secret si din timp, crezand cu adevarat ca fac bine, ca e singurul lucru care ma va ajuta sa nu fac revelionul in vreun spital. am fugit la mii de km de casa. si a fost in sfarsit, intre mine si el. a fost nevoie sa vin singura, sa ma vada infranta, ingenuncheata de frica si disperare, de un soi de imponderabilitate grea, ca sa imi arate cat de puternic este. si eu m-am revoltat si-am plans, lipita de o banca pana cand nu am mai avut aer si am vrut sa sar in urmatorul avion, sa ma duc inapoi in casa mea mica, rece si goala. atunci el si-a scos din maneca portocalii si iarba verde, aleile turiei, a mai cerut o sansa... si pana la urma ne-am impacat. si timpul meu a curs altfel. si inima mea a batut altfel. si altfel au fost diminetile in care mi-a spus "buenos dias, señora" si serile in care mi-a luminat alergarile. in ultima zi din an mi-am scuturat talpile de nisipul fin al plajelor lui. in prima zi din an am baut cea mai buna cafea, in cea mai frumoasa cafenea - pentru ca era singura deschisa dimineata atat de devreme. m-am intors in port sa-mi iau ramas bun si la fel cum am patit in primavara la paris, am avut senzatia ca eu nu mai sunt, ca timpul s-a oprit si ca ma misc doar asa ca un fel de fotografie intr-o ceata fluida. in paris as fi zburdat fara somn zile intregi. in paris as fi putut sa raman agatata intr-un tablou din montmartre. as fi stat un veac in cafeneaua prea mica, mancand prima data in viata "baba au rhum". as fi vrut ca parisul sa ma ia de mana sa-mi spuna atat: "pas encore" si as fi ramas inca o noapte, si inca una.. asa de mult l-am rugat in gand sa ma opreasca, incat m-a impins pe bancheta unui taxi in care traiau doua frici. a soferului - ca nu ajunge la timp la avion si a mea - ca ajunge. parisul e doar veselie si nebunie si o sa-mi fie mereu dor sa-l vad si sa rad pe strazile lui.

  acum, aici, e altfel. calm, albastru si fosnindu-si valurile, eroul meu m-a intrebat ce fac, cum sunt si cand ma intorc. diplomat si obraznic deopotriva. nu ma opreste, stie ca o sa revin. stie ca in buzunarul plin cu scoici si bilete de autobuz el s-a strecurat si mai adanc si ca atunci cand va fi vremea, o sa ajung inapoi. stie ca m-a impins la limita, ca m-a fortat foarte mult de data asta si ca am obosit acum. stie insa ca a facut bine si e mandru, fiindca mi-a dat probabil energia cu care sa mai traiesc un pic. i-am multumit dar i-am zis totusi:

¿qué es este absurdo: "paella solo para dos personas" ? adica eu vin la tine pe strazi si nu pot sa mananc exact ce vreau, pentru ca-s singura? s-a facut ca n-aude si m-a trimis acasa. cica s-alerg mai mult, sa plang mai putin si sa ma-ntorc doar cand oi fi mai buna si mai intreaga decat acum - ce-o fi vrand sa insemne asta ... dragul meu, orasul meu de la malul marii. as vrea sa fac cum spui - sa revin intreaga. dar nu-ndraznesc sa-ti spun ca eu nu cred ca se poate. in intelepciunea ta regala, poate ca stii tu ce stii.

 ¡hasta luego!