I want to believe

în extratereștri, în Calea Lactee, în speranță.
în cai verzi, în călătoria în timp sau alchimie.

și mai ales în tine.

meteodependenta si nu numai

traiesc intr-un oras meteodependent si iata ca m-am facut si eu la fel.
cam neplacut sa imi descopar o noua dependenta, pe langa altele deja pe lista mea : ciocolata neagra cu piper rosu, nespresso cu un pic de cardamom,  Aerosmith in Armageddon, marea,  Nichita,  E.T, telefonul meu si cateva  aplicatii din el, o dragoste mare, ceai de iasomie, o dimineata in Valencia, Love actually ...
am ratacit azi, singura si nervoasa intr-un oras bosumflat de cativa stropi de ploaie, am uitat sa cobor din metrou dar si din tramvai, cu gandurile aiurea si cu norii pe cap. am ajuns tarziu  acasa unde toti motaiau, inclusiv pisica. am gatit in graba, maine vine Andrei si trebuie sa fiu pregatita pentru asta. in sfarsit ma asez 5 minute pe canapea sa-mi trag sufletul, las telecomanda sa aleaga un canal - si ea gaseste cumva prin minune exact finalul lui Armageddon!!!
it's always good to have an official reason to cry - so I cry.

Așa cum trebuie

  Aș fi vrut sa vin lângă tine, îmbrăcată într-o lumină mai frumoasă decât cea a primului răsărit văzut de pe Pământ … și să bem o cafea împreună. Acum stau pe Lună, mă uit la un răsărit de Pământ și mă întreb doar cum este ceașca ta de cafea.

  Aș fi vrut să te uiți la mine cu adevărat și din ochii mei să înțelegi într-o secundă tot ce-am ascuns în toate celelalte minute lungi în care am tăcut. Acum am ochelari de soare care doar îmi ascund și mai bine privirea - nu și iubirea.

  Aș  fi vrut să nu-mi fie teamă să-mi scot inima din piept, să ți-o cer pe a ta și să facem schimb. Acum am rămas fiecare cu inima lui, fără ca asta sa ne ferească de tensiune, puls ridicat sau scăzut.

 Merg pe străzi cu soarele în dreapta mea și îmi dau seama cât de fericită sunt de fapt - chiar dacă nu pot să zâmbesc lângă tine, pot întotdeauna să zâmbesc cu gândul la tine. Acum așa trebuie.

un singur minut numai pentru mine

  Desi sunt in urma cu ratia de sport si ar fi trebuit sa merg pe jos, azi m-am suit in autobuz ca sa ajung mai repede acasa. Nu era aglomerat deloc, asa ca m-am asezat pe scaun incercand sa citesc ceva. La prima statie s-au urcat doi pusti tinandu-se de mana. Aproape de cliseul filmelor americane – fata scunda si blonda, chicotind agatata de gatul lui, fara a fi insa deloc vulgara. Era doar indragostita. El putin cam inalt pentru ea, serios de la inaltimea celor 17-18 ani pe care parea sa ii aiba, brunet, carand si rucsacul ei. Cam trazniti la prima vedere, s-au asezat pe scaunele din fata mea  vorbind atat de tare incat randurile lui Cartarescu s-au dus pe apa sambetei. Cum nu ma mai puteam concentra deloc sa citesc, am ascultat fara voie – ca si alti 4-5 calatori din jur – ce discutau cei doi. Continuau o dezbatere mai veche, ceva de genul “ce-am face daca am mai avea numai un minut de trait”. Nu am inteles de ce, daca venea o molima neinduratoare peste tot pamantul, asteroidul , marele cutremur sau pur si simplu el pleca la facultate in alta tara. Tot ce am priceput este ca mai aveau de petrecut un singur si irepetabil minut impreuna si aveau de ales cum ….Un exercitiu de imaginatie ….asa ca au mancat inghetata, au ascultat melodia pe care s-au sarutat prima data – ei bine, da!! Au vrut sa se arunce de mana de la etajul 116 ( unde ar fi gasit ei etajul asta nu stiu) dar au renuntat repede la povestile triste. Au mai vrut sa fure o racheta ca sa mearga in sens invers rotatiei pamantului si asa sa pacaleasca ceasul si sa prelungeasca minutul –  aici chiar au fost destepti!

Din pacate  am coborat si nu am mai aflat finalul lor, dar evident ca am ramas cu intrebarea in cap. 

Si mi-am spus repede ca as vrea ceva simplu pentru minutul meu cu tine: doar sa imi culc capul pe pieptul tau gol si ascult cum iti bate inima.

cum sunt iubirile la distanță

    tot aud despre iubiri la distanța și ajung să mă întreb ce este de fapt distanța.
2 ore cu avionul înseamnă departe? 8 ore cu mașina? 1,700 km, un vulcan, un ocean sunt o barieră mică sau mare ?  când același cântec trăiește în căști diferite și pune în mișcare două inimi, două vieți  poate chiar și două lacrimi, distanța nu e mare. nici atunci când un simplu "bună" scris de peste mii de km este mereu cel mai așteptat răsărit de soare pentru doi ochii sărați. 
   cât timp există stații de tren, agenții de bilete, avioane, vapoare și rachete - nu există distanța prea mare. cât timp există alfabetul care să compună cuvintele potrivite, cât timp există aerul care să poarte visele, iubirea nu e la distanță.

   doar când sufletele locuiesc în altă parte decât în cele 2 atrii ale aceleiași inimi, atunci iubirea e departe. când unul este aici și celalalt este cu 25 ani în trecut, e foarte departe.  

ce culoare are vara ta, anul asta?

     Intr-un colt de strada sta ascuns un tufis alb de iasomie, ca un pusti tanar si subtire, aparent timid dar intorcand totusi capetele domnisoarelor, ametite de zambetul lui parfumat. Peste cativa pasi, un cires vinde cercei fierbinti iar mai incolo un cais face glumite nevinovate si inca acrisoare.

Anul asta vara mea e un tablou rosu-amurg si  rosu-rasarit, cu rama de argint praf-de-stele, pictat pe un suflet indragostit.

25 after

ca tot sunt intr-o dispozitie melancolica ...
jucam carti cu colegii si in '89 si in 2014.

         

Doza zilnică maximă

     Am impresia că zilele astea trăiesc într-o lume anapoda. Mă tot lupt cu mine și încerc să-mi interzic fel de fel de lucruri nesănătoase: să nu mai beau atâta cafea, să nu mă mai culc atât de târziu, să nu-mi mai cumpăr cercei ciudați, să nu mai bag în seama teii care cântă când infloresc și îmi duc mintea hai-hui printre stele…ba chiar am vrut sa pun încă un punct pe lista și anume să nu-mi mai fie dor de tine. Totul e pe dos însă. Azi am băut multă cafea cu puțin ghimbir și cardamom, mi-am pus în urechi cei mai trăzniți cercei de anul acesta, la geam teii deja îmbobocesc iar despre dor … mi-e dor.

 
Doza zilnică maximă acceptată este o ceașca de cafea, iar eu beau câte 4 … mă întreb care e doza zilnică acceptată de dor. Si mă bucur că nu e stabilită nicăieri, cred că deja am depășit limita permisă. 
Este o limită permisă….?  De fapt, tu cât de mult îmi dai voie să-mi fie dor de tine? 

Arrakis

ei bine,  Arrakis exista!!!


http://en.wikipedia.org/wiki/Mu_Draconis

bitter sweet

un oraș, un bulevard, un cer, o clădire înaltă.
o inimă prizonieră, căutând aripi.
furtuna și soare peste același oraș, peste aceeași inimă.

before and after

8,10

Soare mult, desi accuweather ameninta cu ploaie.

In coltul strazii o tiganca vinde un intreg camp de maci atat de  rosii incat sunt gata sa aprinda intreaga strada. Pe cer e un camp de albastrele. E cald si inima mea asteapta un curcubeu!!

9,30

Telefonul meu e viu, tot descopera alerte si reminders. Situatia financiara, monitorizarea campaniilor online, status saptamanal, incarca telefonul copilului, cumpara cadou pentru mama, vezi rezultate analize mama…si tot apar. Inima mea asteapta un curcubeu....?

11,45

Au aparut norii, s-au amestecat proiectele, incepe sa ploua, excel-ul se blocheaza, ma doare capul. Inima mea nu mai asteapta niciun curcubeu. Chiar, cine si ce curcubee sa-mi dea mie ??

As vrea sa fug o vreme din galaxia asta, unde zilele incep cu soare si se termina cu nori. As vrea sa pot sa nu mai caut pe nimeni, sa uit sa scriu, sa vorbesc. As vrea sa nu mai vad nimic. Nici computere, nici maci, nici albastrele, nici tu, nici curcubeu... nici???? nici!!!!

17,05
Furtuna orasului s-a terminat, cu o acadea pentru un copil suparat. Nu stiu cum, nu stiu de ce. Curcubeul meu de azi.

mirrors

cam asta pentru azi, am ascultat intamplator dar cu placere. surprinzator, are o poveste. 

Job description

Job description mama

Mamele au in “job description” asa : sa stea mereu cu mainile atent ridicate in fata, mereu in asteptare. Se pare ca asta e pozitia lor regulamentara. Fie ca asteapta o imbratisare  sau se pregatesc sa dea un impuls  catre “inainte” atunci cand e nevoie, ori sunt gata sa prinda la timp o cadere dupa un pas gresit. Uneori aplauda tacut marile sau micile reusite. Cam intre aceste pozitii penduleaza bratele si inima unei mame. Nu asteapta nimic, dar sunt pregatite pentru orice.

Am fost la atatea serbari in anii astia incat ai zice ca sa il vad inca o data pe o scena nu mai e asa impresionant. Si totusi, acum e la teatrul de comedie si joaca in engleza “As you like it”. Si totusi acum luat primele lui premii de actor. Si imi e atat de drag, cum sta asa subtire si inalt in mijlocul scenei, cu luminile reflectoarelor pe el. Imi e drag cand vad cata emotie are in el si cum se lumineaza cand aude aplauzele de final. Acum cand vad cum ii lucesc ochii, cand simt cum ii bate inima de se aude pana la Luna si inapoi si cand vad ce traieste acolo sus pe scena, aproape ca nu il mai recunosc si ma simt mandra si ingrozita in acelasi timp. Pentru ca imi dau seama ca ceea ce imi doresc pentru el e atat de dureros de simplu incat pare irealizabil. Imi doresc sa fie fericit. Si deocamdata nu stiu in ce fel sa imi asez mainile, inima, gandurile si sufletul incat sa induplec viata sa ii acorde si acest premiu. O sa aflu insa, caci si asta este tot in job description.

      

caluti verzi

    în mai, când cireșele se înroșeau îndrăgostite, gândul ei îl căuta mereu pe al lui. iubirea ei trăia, câmp întins semănat cu flori de nu-ma-uita. cu soarele în brațe, îi intra nevăzută pe sub uși dimineața. nici când clipeau, ochii ei nu pierdeau imaginea ochilor lui - broșă agățată  de reverul primei iubiri. amuțite sub cusătura îndoielii, cuvintele ei, nerostite ziua se transformau în licurici seara și mai apoi în stele pentru el, noaptea. plecate și întoarse din pribegie, gândurile ei alergau călare pe căluți verzi, purtând amintirea palmelor lor, care-și încrucișaseră primăverile și serile de mai.  

coborâți la prima, doamna?

din nou e 7,30 si ma grabesc sa ma urc in acelasi troleibuz 79.

imi canta in urechi tot Liberian Girl, acum chiar din casti, nu doar din amintiri. 

in buzunarele inimii mele e tot dragoste. 

am emotii ca inainte de orice teza, pentru ca azi trebuie sa sustin o prezentare importanta.

port un sarafan negru si o camasa alba.  in oglinda chioscului de ziare vad rapid ceva riduri in plus. telefonul suna si pe ecran vibreaza poza unui tip inalt si subtire, pe care il iubesc pana la soare si inapoi. el are 17 ani si e baiatul meu -  revin cu picioarele pe pamant, azi nu ma duc la mine la liceu, dar am de gasit o carte cu poezii de lucian blaga. 

poate ca sufletul meu mai are inca 17 ani, insa ambalajul lui e deja...un pic retro!

troleibuzul ajunge la piata romana, in castile mele canta acum bryan ferry - slave to love. 

un pusti ma bate pe umar:

-coborâți la prima, doamna?

mi-e tare dor de gândurile tale,
strecurate cu razele de soare pe fereastra, dimineața.
mi-e tare dor de gandurile tale,
agățate de zâmbetul lunii dantelate, seara.