iarna pe ulita

in casa e lumina, cald si curat, aragazul e alb si fata de masa, beculetele din brad si peretii stralucesc. afara e vant si frig, peste tot e zapada, neatinsa, negandita macar, iar pomii si peretii stralucesc. in inima mea e muzica, teama si dor si peretii ei stralucesc. te-as invita la o cafea, cu riscul de-a o da in foc si de a strica albul aragazului. te-as invita la o plimbare pe-afara, cu riscul de-a ne preface in doi oameni de zapada. te-as invita in inima mea, acolo nu-s riscuri dar ce crezi?? esti deja acolo.

cand vrei luna de pe cer

   poate sa apara in bradut si sistemul solar!

cuminte si cu minte???

 a fost odata o fata cuminte dar nu cu minte.
avea o inima rotunda ca inima unei comete, idei traznite, ganduri de foc, fel de fel de carti prin sertare, planete pe masa din bucatarie, nesomn in nopti fara luna...si n-avea minte.

 cautand o solutie,  ratacind printre stele, fata-cometa cuminte dar nu cu minte, asteapta sa gaseasca pe cineva, caruia sa-i fure mintile.

nichita, azi

"numai sangelui meu ii e dor, intr-adevar,
de inima mea, cand o paraseste."

trist cantec de dragoste

imposibilul S.F. cu bomboane

stau in statia si pe bulevardul adolescentei mele. langa mine un copilas cu o caciula tip "piticul lui mos craciun" canta extrem de fericit, silabisind lung: oooo taren baum, oooo taren baum, viii trooii ziiind diraa bilaaa. precis nu stie ce zice si mama, prea obosita, nu-l mai baga in seama; oricum, ce rost ar avea sa-i strice actul artistic cu traduceri elevate?? mai incolo doi pusti iesiti de la liceu se tin in brate. le ghicesc sarutul din spatele unor gulere ridicate si nu ma mir ca in jurul lor e lumina mai multa si sub talpile lor nu e noroi ci asfalt lucios. prin sacosa transparenta a unui bunic din dreapta mea deslusesc mai multe jucarii. in doua saptamani e craciunul. se vorbeste din ce in ce mai des peste tot despre cadouri. "ce-ai luat, dar tu ce iti doresti?". eu n-am mai alergat de 2 saptamani si mi-as dori o zi cu soare si herastraul la picioarele mele. ma uit in zare, autobuzul nu vine si mi-e foarte frig. ochii imi sunt umezi si nu stiu daca e din cauza ca am stat 10 ore cu ei pironiti in monitor, din cauza ca bate vantul rece sau pentru ca imi amintesc de mine de-acum 25 de ani. tot aici stateam seara de seara, tot inghetata, tot cu nichita in geanta. acum am insa ghetute "trendy", niste ciorapi mortali cu model, cercei tulburatori, de portelan pictat cu aur. atunci aveam multe vise si veselie. bulevardul era pustiu si intunecat. acum e aglomerat si luminat de sarbatori. nu stiu cand imi era mai bine si nu vreau sa ajung sa ma gandesc profund la cel mai imposibil cliseu "as vrea tineretea de atunci dar curajul si intelepciunea de acum". totusi, cu doua saptamani inainte de craciun, mi-as dori tare mult un alt "imposibil". as vrea sa incarc multe tone de bomboane, de "kinder cu surprize", banane, globuri si artificii, acadele si guma de mestecat de toate felurile, mii de can-uri coca-cola si pepsi...si sa le duc intr-un fel cumva tuturor copiilor care asteptau sub brazii pricajiti, in frig si intuneric acum 25 ani. i-as mai duce sor-mii un casetofon,  muulte casete si un costum de balet adevarat si mie...mie pantofii rosii cu toc pe care-i am acum in sfarsit, cerceii din peru, parfumul rodriguez si cateva din postarile de pe acest blog.

dorinta mea de craciun e masina timpului.

dorul meu de craciun e dorul de focul din soba, de dulceata de gutui, de mine, de tine, de dragostea mea, de veselia mea si de zapada alba peste care puneam zahar si o mancam in loc de inghetata.

lectura subterana

lumea citeste in metrou sau in autobuz. reviste, carti tiparite, pe telefoane sau kindle. asta-i chiar bine, mi-am spus. zilele trecute, fiind fara baterie la telefon, eu nu am mai putut citi, dar am tras cu ochiul stanga - dreapta pe la titlurile altora. si m-am cam ingrozit-intristat. cred ca ceva nu e in regula...

Adulter. 12 cai rapide catre fericire. Cum sa il cuceresti in 10 zile. Afla daca iubita ta este buna la pat (whaat ?! #1). Sex de la prima intalnire? Cum sa iti gasesti sufletul pereche. Experimenteaza sex-ul la distanta (whaat ?!#2). Aventuri de o noapte. Strainul din patul tau. Fa-l sclavul tau (whaat?#3). Afla-i trecutul pana nu e prea tarziu. Paraseste-o pana nu e prea tarziu. Vrajeste-o cu o cina romántica. 7 strategii ca sa te razbuni dupa ce te-a parasit. Femeile vor verigheta, barbatii vor sex. Nu exista iubire adevarata (big whaat?!).

ma intreb cum de am ajuns asa, noi oamenii. de ce avem nevoie sa ne invete altii cum sa iubim sau cum sa nu mai iubim. de ce dragostea este doar despre sex si viclenie. de ce totul este ca un razboi si de ce trebuie sa ne razbunam inainte sa apucam macar sa ne iubim un pic. de ce nu ne invata nimeni ca iubirea ar trebui sa ne elibereze, nu sa creeze dependente urate sau agresiuni toxice. iubirea nu este despre infruntari sau despre tactici, este despre bucuria simpla de a sti ca si celalalt vede dimineata acelasi soare. ca asculta aceeasi muzica, desi face asta de la 2 pasi sau de la 2 strazi sau de peste multe granite. suntem indragostiti pentru ca suntem indragostiti si atat, fara ca in spatele lui “te iubesc” sa se ascunda o armata de umbre gri, de conditii, pretentii si imbufnari.

hai-hui

ma uit cum fuge luna  hai-hui,

cum dorul meu il transforma in cui.

 si cat as vrea sa il infig undeva,

departe de mine si de fereastra mea,

sub care cresc turturi si flori

sub forma de ganduri si de ninsori…


dar dorul  meu ramane cu mine,

un cui gol batut in perete,

nestiind decat sa astepte,

dorul tau si tabloul cu tine.

o vraja sau doua

 in ultima zi de toamna, in noaptea in care ploaia se transforma in zapada si ceata ridica nalucile pe strazi, as vrea sa stiu sa fac vraji.

sa transform o clepsidra in plaja,
o stea de mare in stea de lumina,
o frunza in palma, un gand in sarut
si mai ales sa fac asa incat,
daca nu ne tinem in brate,
macar sa ne tinem in inimi.

de ce prima iubire nu e si ultima

pentru ca de obicei prima iubire apare intr-un fel de tramvai. si acolo, ca in orice mijloc de transport in comun, stau  inghesuiti mama lui, tatal ei, matusa si nasa, vecina de la etajul 4, sora mai mare si colegul de banca, bunica si diriga’. si mai e ghiozdanul din spate, in care bolborosesc ceva experimente de chimie, se aud sabiile incrucisate ale dacilor, mai trece o furtuna tropicala peste o insula nedescoperita, curg versurile lui eminescu alaturi de formule trigonometrice si peste toate mai vine din cand in cand Controlorul. Timpul.

printre toate scaunele ocupate, ametiti de zgomotul care vine si de afara si din tramvai, ei doi stau umar langa umar. aproape nesimtind ca inima lui s-a strecurat in palma ei. aproape nevazand ca ochii ei s-au agatat de gandul lui. aproape zambindu-si, aproape visandu-se, aproape chemandu-se si ascunzandu-se, aproape se indragostesc, pe masura ce statiile si secundele trec.

e prima iubire.

cea mai simpla, pentru ca nu cere nimic. cea mai complicata, pentru ca spera totul.

e prima iubire.

cea mai cuminte pentru ca nu stie sa sarute inca. cea mai patimasa, pentru ca nu stie sa sarute inca.

e cea care trece cel mai repede si cea care nu dispare niciodata.

e primul maraton, e primul cuvant rostit intr-o limba necunoscuta, e prima disectie pe inima. dar cam toti oamenii vor sa mai alerge, sa mai descopere alte cuvinte, alta anatomie.

prima iubire nu e ultima pentru ca nici abecedarul nu e ultima carte pe care o citim.

dar poate ca e singura carte pe care ne-o mai amintim si la 95 de ani, cu pozele pe care le vedem cu alti ochi, din spatele unor lentile mici, rotunde si sarate.

luna noua in luna 11

in seara asta, luna subtire agatata in varful unui telescop, asteapta un astronom amator care sa-i descopere fata nevazuta.
in seara asta, o luna noua se joaca de-a "v-ati ascuns" cu o dragoste veche.

toamna nu e pentru domnisoare

o vrabie infoiata ciripeste usor intr-un copac desfrunzit, ca nota SOL povestind despre amintirea cireselor.
un tantar slab, cu hemoglobina sub limita minima tiuie neauzit in holul blocului, ca un gand ametit in spatele unei frunti incruntate.
o ploaie incetosata se agita molcom, ca un val de mare dulce plangand dupa perlele pierdute  ale sirenelor.

inca e toamna in oras, bate vantul in usa sufletelor. dragostea s-a ratacit printre noroaie si balti, ca o domnisoara sofisticata, care nu circula decat vara, in calesti de aur.

teza la limba romana. si la viata

obrajii inghetau si luau foc pe rand, pe masura ce amintirile treceau de colo colo, in aerul incarcat.
si ce e mai minunat decat o amintire veche? doua amintiri, care se tin de mana. amintiri despre cuvinte nespuse si teze la limba romana, despre ganduri mari si iubiri si mai mari. printre gene se amesteca picuri mici si nalucile nu mai sunt naluci, o vreme zambesc vii dintre paginile unor albume foto. suntem atat de tineri sau de batrani, de veseli sau de tristi, invinsi sau invingatori, atat cat alegem noi sa fim. ne amintim si iubim atat de mult cat alegem noi. pentru totdeauna.

7,4 km

o oboseala calma, moale, dulce. ciudat, merg usor, cumva parca zbor, desi am impresia ca genunchii mei scartaie la orice pas. in jur e doar o seara simpla, misterioasa si racoroasa, ca buzele primului sarut. ceata ascunde crapaturile din asfalt si din suflete, transformand in naluci de aur pomii de pe drum. o soapta de vant tulbura viselele crengilor si frunzele cad ametite, precum cuvintele EI in urma LUI. "mai stai, te rog, nu pleca". asta e tot ce se simte in vibratia sevei, in tacerea grea a despartirii asumate si constiente. sunt deja "pe pilot automat" si as merge pana la capatul lumii, al timpului, al gandurilor. mi-e frica sa ma opresc, simt ca m-as transforma si eu in copac asteptand primavara, intoarcerea randunelelor, intoarcerea ochilor tai si a iubirii de martie.

cadouri, cadouri

multumesc pentru cerceii cei noi pe care mi i-ai trimis azi. cum care???  impachetate in "buna dimineata!", erau doua raze de soare.
multumesc pentru bomboana minunata pe care mi-ai expediat-o azi. cum care???  invelita in foi de argint, pe cerul meu de acum, e luna cea zambitoare.

incredibil dar adevarat

ca sa nu moara, poate ca la un moment dat si cel mai bun inotator are nevoie de un salvamar. chiar si cea mai inteleapta minte are nevoie de un profesor. poate si cea mai indrazneata pasare are nevoie de un bilet de avion, si cea mai limpede liniste are nevoie de un sunet, cateodata. uneori chiar si cea mai cuminte iubire are nevoie de un gand bun, care s-o pazeasca precum isi pazeste cerul, Luna.

abonamentul si Controlorul

  in autobuzul lent, mergand impiedicat si obosit, lumea e  tacuta, apasata din interior de o ceata mai densa decat cea din exterior. nimeni nu misca, toti au trecut peste plictiseala sau nervi, aproape ca se transforma in niste tufisuri zgribulite si fara seva. 

  dintr-o statie fara nume, cu umerii drepti, inalt si fara nicio expresie pe fata, se urca  necrutator, Controlorul. cu o insigna rotunda drept argument, ca si cand ar fi fost al treilea lui ochi, fara multe vorbe dar cu o privire de balaur, el cere aspru biletele. toti se tem de Controlor, ca si cand ar circula clandestin nu numai pana la prima statie ci prin toata viata. ca si cand ar visa fara permis, ca si cand ar iubi ilegal, ca si cand ar amesteca substante interzise ca sa obtina potiuni magice de genul “sa nu ma uiti” sau “vino mai repede inapoi” sau “nota zece la teza” sau “hai sa mai dansam inca o data pe melodia asta” sau “hai, saruta-ma”...  ca si cand le-ar cere vietile la control, oamenii se scutura tematori si isi trimit mainile inghetate sa cotrobaie prin buzunare fara fund, prin genti misterioase. se vede treaba ca unele dintre acestea sunt niste mini-gauri negre, caci abonamentele de calatorie dispar fara urma pe-acolo. 

  o pustoaica blonda, printesa fata in fata cu balaurul, isi aduna doua-trei cuvinte, asa cum ar aduna primavara doua-trei raze soare, sa si le puna in par. “….l-am…l-am…ratacit…l-am pierdut”. e atat de moale si dulce vocea ei, ochii ei cersesc atata indurare si lupta cu atata hotarare sa nu planga, incat toata lumea incepe sa se suceasca de colo-colo, gandind strategii de eliberare a domnitei din ghearele zmeului. care zmeu vorbeste calm si rece, asa cum iti da o palma chiar viata, dojenind si iertand in acelasi timp: “ce sa pierzi , domnisoara? nu poti sa pierzi ceva ce nu ai avut niciodata. te las in pace, n-o sa plangi acuma din cauza mea. dar te rog sa cobori in acest moment si sa pleci pe jos sau sa iti cumperi bilet”.

  nu, nu poti sa pierzi ceva ce n-ai avut niciodata. dar poti sa pleci pe jos, poti sa incepi sa alergi chiar 5km, 10km, 21km, un maraton, un ultra-maraton ....si sa regasesti la finish ceva ce ai visat totdeauna ca tii in mana. abonamentul la fericire.

fara cuvinte

cuvintele tale sunt altfel.
atunci cand nu se aud, ele se scriu singure direct la mine in obraji, in inima, in amintiri, in presimtiri. cuvintele tale, cand nu-s cuvinte, sunt ca dungile de pe-o trecere de pietoni, desenate pentru ca sufletul meu sa traverseze in siguranta cumva, desi alearga bezmetic si neregulamentar dupa dragostea ta.

ca sa mergem inainte

dincolo de zapada nebuna de octombrie, dincolo de noaptea furioasa care vine prea repede, dincolo de durerea unei glezne zdruncinate de prea multa forta si incapatanare,  dincolo de ceata care coboara fara zgomot, pipaindu-ne sufletul cu niste labe grele si reci si infricosAndu-ne, ce bine ca totusi s-a petrecut  
invention of love

http://m.youtube.com/watch?v=PTdzCAGH3lU

camera secretelor

 in copilarie citeam povesti in care tanarul print sau micuta printesa aveau intreg castelul la dispozitie, mai putin o camera.

totul era accesibil, dorintele indeplinite instant, nimic nu era interzis sau ascuns – cu o exceptie. camera incuiata, de care toate mamele, doicile, regii si sfetnicii se temeau. “nu intra acolo” spuneau ei, dar copiii stateau numai cu gandul la ziua in care holul va fi  suficient de pustiu iar ei suficient de inalti ca sa apese pe clanta. desigur, acolo se ascundeau cele mai negre pericole si remuscarile tarzii pentru momentul de nebunie nu ajutau la nimic, toti treceau prin fel de fel de peripetii … si pana la urma totusi gaseau un happy end. am trecut acum cateva zile pe langa aceasta usa si greu m-am oprit sa incerc clanta. am facut o fotografie si m-am gandit toata ziua ce-o fi acolo. a doua zi, curiozitatea m-a adus intr-o asa stare incat - pregatita sa intampin orice uragan, aratare cu multe picioare sau vreun paznic morocanos, sperand sa gasesc poate un pasaj secret catre o lume fantástica, vreun depozit de jucarii, o gradina interioara sau macar o cámara cu dulciuri – am apasat pe clanta.

si evident, am avut dovada ca viata nu e ca in povesti. usa era incuiata asa ca eu am scapat cu viata.

acum multi ani am vazut prima data filmul notting hill. un mic cliseu, care totusi mi-a placut mult. ca o briosa aramie pudrata cu zambete. ca o cana de cafea aburita de umba unei lacrimi. de atunci am ramas in gand cu strada aia, cu ideea fixa ca la un moment dat trebuie sa ma duc si eu acolo unde s-a petrecut adaptarea magic-urbana a povestii cenusaresei, inversata si modernizata. mi-am pus in casti melodía filmului si am iesit la suprafata dintr-o statie de metrou urata, asteptand sa intru in lumea de dincolo de usa imaginatiei mele.

si evident, am avut dovada ca viata nu e ca in filme. strada era mica, trista, batranicioasa si demodata. din pacate era cam ultimul loc in care m-as fi putut simti macar  doua minute “a girl standing in front of a boy, asking him to love her”. m-am intors la strazile mele si am revazut filmul.

litera A

 invata iar sa ma privesti in ochi cu-adevarat, daca ti se pare ca ai uitat.
 aminteste-ti ca ploaia de octombrie nu ne strecoara paracetamol in buzunare, ci doar motive sa ne strangem in brate mai tare.
 aminteste-ti ca mana mea are degetul mic prea mic si ca inima mea e prea inima, ca noi suntem prea noi si ca dragostea e prea dragoste.
 invata despre mine iar, incet-incet. nu-i greu, doar sunt prima litera din alfabet.

o doamna din autobuz

    intr-un autobuz prea aglomerat, se urca la un moment dat o mama cu doi copii. baiatul mai mare, carliontat si vesel-serios, imi aduce aminte de al meu. fata e micuta, o printesa urbana in pantaloni grena, haina pufoasa alba si ghiozdanel cu pisici. cum eu stateam jos, m-am bucurat sa ii dau locul fetitei si sa ma uit sugestiv la veciunul meu care s-a decis imbufnat sa se ridice si el pentru baietel. si au inceput desigur foiala si discutiile. fetita isi ridica ostentativ maneca hainei, asa incat eu sa vad bratara ei.

ma prind si o laud:

eu – am vazut bratara ta, e foarte frumoasa.

ea – si normal ca e frumoasa, ca mi-a adus-o mama dintr-un loc special.

el – si mie mi-a adus mama foca asta. nu mai are mustati, dar o sa i le cos diseara.

eu – e tare vesela si draguta foca ta, ar merita sa ii repari mustata, dar tu stii sa cosi?

el – da; dar ce e asa incredbil, ca doar am invatat la bunica...

eu – bravo tie, foarte bine. cati ani ai?

el – sapte ani, ma duc la scoala. am luat si o bulina galbena azi, ca am fost cuminte, dar i -am dat-o ei, ca e sora mea mai mica.

eu – e foarte frumos, e ca si cand i-ai fi facut cadou un soare mititel, ca sa ii aduca lumina si bucurie, de la tine.

ea – si eu am cinci ani trei luni. adica si patru. nu stiu de ce sunt importante lunile sa le spui cand te intreaba cati ani ai, ca pana le invat, se schimba.

eu, fara replica, doar zambesc.

un domn intreaba cate statii mai sunt pana la „calea mosilor” si baiatul intreaba evident de unde vine numele asta. mama ii spune ca nu stie de ce, imi permit sa le explic eu, un fel de mica inventie caraghioasa plecata totusi de la o realitate, asa incat sa inteleaga si sa se amuze. ii spun ca uneori in vechime se facea in apropiere un fel de parc de distractii, unde se vindeau dulciuri, placinte, jucarii si se montau calusei si leagane. doar ca cei care vindeau biletele erau mai batrani (caci tinerii erau la serviciu) si ca a ramas numele de „la mosi”. cei doi rad si eu incep sa simt un nod in gat. mama le spune sa multumeasca si cea mica are curaj sa silabiseasca roz: „muuultuuumiiiim, doamnaaaa”!

apoi fetita continua:

–      – doamna, si bratara ta e frumoasa!

nici nu mi-am dat seama ca se uita atent sub maneca mea si a zarit firul rosu de care atarna un fluturas, un cadou de la baiatul meu. intre timp isi fac loc sa coboare si ea se ridica de pe scaun. de sub carliontii blonzi ii lucesc doi licurici zanatici, in  obraji ii infloresc doi trandafiri, in autobuz vine vara. fetita este pe jumatate intoarsa catre mine dar o tine strans de mana pe mama ei,  se framanta nelinistita, sta cu ochii verzi infipti in ochii mei verzi si pana la urma isi aduna tot muntele de curaj de care e nevoie ca sa sopteasca destul de tare ca sa o aud:

–       – pa, la revedere. si tu esti frumoasa, doamna! 

si pleaca chicotind, lasandu-ma in urma, cu soarele in suflet, cu roua in ochi  si cu un curcubeu in inima.