23 ianuarie 2015

pentru gustarea de la ora 1,15



sa-i dam Timpului un cutit de sticla,
sa taie din mine usor o bucatica,
sa o presare usor, rabdator
cu sarea ochilor si piperul cuvintelor.
sa lase un colt liber
pentru un strop de dulceata de trandafiri,
cu sirop lucios-straveziu de amintiri.
sa puna felia asta pe-o frunza de cer,
intr-un ghetar, in loc de frigider.

19 ianuarie 2015

in tara lui "daca"



daca as invata sa zbor,  m-as putea odihni in tarile calde din inima ta?  daca as invata sa conduc, as putea depasi limita de viteza pe soselele din palmele tale? si daca maine mi-as schimba starea de agregare, m-ai recunoaste in aburii din cafeaua ta?

13 ianuarie 2015

ai fost un fel de hobby




 


ca o plimbare printre stele, de dragul legilor gravitației.
ca o alergare ușoară într-un parc perfect, de dragul legilor fizicii și al întâlnirii cu florile de cireș. ca întinsul unei undițe dimineața devreme, de dragul legilor probabilității matematice și al apei care ascunde și pești și vise. 
ca făcutul prăjiturilor de dragul chimiei, al cafelei și al linguriței de argint cu care se măsoară vanilia și romul.

ai fost un fel de hobby, plăcut deși uneori costisitor, periculos și complicat, de dragul ochilor tai și al muzicii pe care o aud chiar dacă taci. pana când existența mea s-a legat de tine stelar și gravitațional, fizic și chimic. pana când?

în ce se transformă un hobby care evoluează ?

10 ianuarie 2015

țurțuri de ianuarie



iubire pe buze,
lacrimi in gât.

floare de gheață,
geană de viață.
scrisori şi ninsori,
gânduri în rânduri,
veşti din poveşti.
pescari fără peşti.

9 ianuarie 2015

too cold, shutting down



sau cum +∞ devine pentru o vreme -∞

in fiecare tristete e de fapt samanta zambetului de maine si lacrimile, asa sarate cum sunt, uda probabil micul muguras al noii fericiri care se lupta sa iasa la suprafata. probabil ca fara tristetea unei despartiri nu te poti bucura de o noua dragoste. probabil ca fara sa bei un pahar cu apa rece intr-un pustiu intunecat, nu te poti bucura de galagia frívola a unei noi cupe de sampanie. doar daca fruntea se sprijina azi pe o fereastra rece si inchisa, maine poate sa gaseasca surpriza unui umar cald, mai bun si mai puternic.

oricat am vrea, nu invatam din greselile altora ci doar din ale noastre. oricat am vrea, nu putem sa protejam pe nimeni de umbre, putem doar sa aprindem o raza de stea, care sa le mai miscoreze puterea. mai putem sa ne amintim ca lumina are forma de unda si tot trece de la plus la minus. mai putem  sa observam cum luna care tot asteapta soarele, se bucura de fapt cand trece pe langa ea Jupiter.


1 ianuarie 2015

HAPPY HAPPY