september run

m-am intors in padurea in care a inceput nebunia mea cu alergarea. am acelasi tricou de-atunci. am 5 ani in plus si am prea multa tristete in plus.

am fost pe aceleasi poteci si undeva, la o raspantie, m-am intalnit cu mine de-atunci. cu mine, cea un pic mai tanara. cea fericita, fara sa stie cat e de fericita. cea frumoasa, fara sa stie cat e de frumoasa. cea buna si rabdatoare, cea curajoasa, inventiva si utila. fara sa stie cat de buna e la toate astea.
m-am uitat la ea usor, doar cu coada ochiului de acum, batran si foarte plans.
mi-era teama c-am s-o sperii, tocmai cand mai avea doar cateva sute de metri pana la finish. m-a observat si ea si mi-a aruncat o intrebare din ochii veseli. i-am raspus doar: fugi, fugi cat de repede poti. da, el e acolo, te-asteapta. pe tine te asteapta. o sa te ia in brate si tu o sa fii fericita. sa nu uiti cat de fericita esti, te rog sa nu uiti,,. i-am mai spus. si tu? a intrebat ea, indepartandu-se deja. i-am soptit ca eu mai am de alergat. mai am de indurat. mai am de terminat drumul asta intortocheat, impanzit cu frunze uscate si lacrimi fara culoare. mai am de stat in padure. acum am experienta, pot alerga dublu. cat pentru amandoua.

tu mergi si tine-l de mana, i-am mai spus.
in lumea aia a voastra, tine-l de mana, de inima, de suflet si nu-i da drumul.
eu sunt in urma voastra, ocrotindu-va umbrele. 

ApaVie

desculta si cu parul despletit,

ascunsa fara s-o stii

in causul palmelor tale,

dragostea mea nu mai stie sa spuna nimic.

naluca timida si stravezie

respira inca, in chip neasteptat.

pesemne pentru ranile ei s-a inventat 

zambitul din lacrimi si mai ales ApaVie.

Viata la 160bpm

"Frankly, my dear, I don't give a damn"

  asta e toamna mea, reala.
dincolo de emotiile scolaresti si de rochia tip zana-septembrie, dincolo de alergarile rapide care-mi sparg oasele pieptului, dincolo de cerul de aur intins peste frunzele batute de vant, dincolo de mini-minciunile pe care le inghit zi de zi la micul dejun... vin serile. serile grele, in care inventez "sperietori de lacrimi" si umflu cu paie putrezite papusi hidoase, care devin stupide si periculoase. vin serile in care oricat as spune - in gluma sau cu teama, cu smerenie umbrita de speranta idioata -  acel imposibil de oprit "dragul meu drag", e degeaba. de nicaieri si niciodata n-o sa mi se intoarca, bun si datator de viata, acel simplu "draga mea draga". 

cuvantul care nu e doar un cuvant

viata e facuta din dragoste si amintiri.  chiar si cand ni se pare ca nu-i asa - sau mai ales atunci.

si daca uneori nu putem sa alegem pe cine iubim si ne trezim cu dragostea nechemata la usa sufletului, macar sa hotaram cum iubim si cum ne amintim. si numai noi putem sa alegem cum ne traim  dragostea, indiferent de varsta si de obstacole, de incercari si de amenintari, de nepotriviri si de slabiciuni. 
cu ochii fardati de prafuri scumpe sau inconjurati doar de nesomnul simplu al intrebarilor.

cu mandrie sau cu smerenia fierbinte, izvorata din ingaduirea unui cantec nou intr-o inima pustiita.  

cu nelinistea si naivitatea inimii calde, mereu vibrand de emotie, in ciuda zecilor de ani scrijeliti in calendare.

cu curajul nebun de-a spune te iubesc – in gura mare, in gand, in scris, in vis.

cu raze de soare in ochi, ascunzand munti de sare care ustura, presarata peste ranile launtrice.

cu liniste, tacere si rabdare. 
cu grija infinita "sa-i fie bine" celuilalt inainte de orice, inaintea ta mai ales. 

cu dor.

cu dor.

cu dor.

dar si cu fericire. dragostea adevarata aduce fericire, chiar si-atunci cand are un singur sens, chiar si-atunci cand fruntea e singura si plecata in pamant, asteptand o mana de ajutor, o mana de dragoste, o mana de izbavire. 

o toamna fara primavara

in dimineata asta mi-a fost putin frig. un tremur scurt, de cateva secunde, ca un gand scurt, nedeslusit.
in seara asta mi-a fost putin frig si multa frica. de umarul meu gol, se-agata timid toamna. as plange de dorul zilelor trecute si-al verii. as plange pana toamna s-ar transforma in alta toamna si in alta...dac-as sti ca la capatul anotimpurilor te-as gasi pe tine.
dar oricat de dor mi-ar fi, nu pot sa te aduc in calea mea. oricat as alerga de mult, n-am cum sa mai ajung la tine. stiu bine ca nu un semimaraton ne desparte pe noi. ne despart lumile si anii, tacerile si neputinta mea.
ne-curajul meu. raspantiile asezate gresit, visele mele prea inalte si nechibzuit de fragile.

nedrept de mult te iubesc, nedrept de greu e sa traiesc, cand tu n-ai ce face cu dragostea mea si mie ... mie nu mi-e primavara decat cand sunt in bratele tale.