o veste buna

uimitor cum un vis il cheama pe celalalt, cum un dor il rascoleste pe altul. ce soare le creste din samburii tot mai rari ai iubirii, ce curcubee le coloreaza ? cum le duc apoi razele lunii fix pe perna potrivita ? ce busola si ce ceasuri  au totusi visele astea, de stiu unde si cand sa ajunga ??

vestea buna este ca nici nu conteaza ca noi ne ratacim unii de altii, atat timp cat visele noastre inca mai stiu sa se gaseasca unele pe altele. si pot chiar sa se tina de mana pentru o secunda.

felinarele de pe bd. dacia

iarna mi se amesteca cel mai des in ganduri trecutul. de parca frigul trezeste imagini vechi, melodii care tac ani de zile, doar pentru ca sa ciocaneasca mai apoi la o ureche inghetata, cerând adapost, un zambet, o amintire in loc de ceai cu scortisoara.

azi mi-e dor de anii in care pe 12 decembrie nu aveam decat grija notei la teza de la romana.
mi-e dor de un 12 decembrie in care nu ma gandeam mai departe de petrecerea de revelion plus lungimea cerceilor, neaparat  invers proportionala cu lungimea fustei cu care as fi trecut intr-un nou an.
simt cum bulevardul dacia pastreaza inca urmele gandurilor mele, magnolia de langa institutul francez nu a imbatranit si ne salutam aproape seara de seara. felinarele vechi, cu lumina roz, vad viata in roz deci ma mai intreaba si azi facandu-mi cu ochiul, ca odinioara, de ce zambesc asa de parca as fi indragostita.

fara timbre

o parte din gandurile ei  plecau toamna precum pasarile calatoare, chemate de cantece vechi, de amintiri asezate cuminti pe o banca din parc.
o parte din gandurile ei plecau in calatorie si n-aveau nevoie de adresa, de timbre sau de postasi.
isi luminau singure drumul cu faruri ciudate, avand filamentul subtire mereu aprins si cald caci ea descoperise odinioara singurul perpetuum mobile posibil, acela alimentat cu dragoste.

Nuca

Peste case vibrează cerul, cu pleoapele lui lăsate, acoperite de brumă.
Bruma rece şi frumoasă, înțeapă coaja tare a nucilor.
Nucile amare și tari ascund în ele cate o poveste de dragoste rotunda și nesfârșită.

  Ți-am lăsat ieri seară, la poartă, o nucă.

sufletul meu singur

sufletul meu singur stie cat te-am cautat sub stele, sub pietre, sub soare si printre nori.

sufletul meu singur stie ca m-am mutat intr-un sat fara poștași, ca sa nu-mi mai fie teama ca vine sau ca nu vine o Scrisoare.
sufletul meu singur a ingrijit trandafirii asfințiturilor, cand eu nu aveam curaj sa deschid palmele sarate de lacrimi, ca sa nu-mi pierd amintirile.
sufletul meu singur s-a facut semn de carte, s-a  strecurat intre frunzele toamnei, asteptand sa-l trezesti.

dimineata pe strazi nu mai flutura rochii multicolore, dar au crescut mogaldete mici carand in spate, ca melcii,  ghiozdane uriase.
la pranz desertul de duminica nu mai e inghetata cu visine ci tarta cu prune.
in borcane doarme catina invelita in miere.
seara pe strazi miroase a fum de frunze arse.
a trecut si echinoctiul.
e toamna.

Pe 14 mai

 

   Aripile mele si toate versurile nescrise i le-am dat de acum 16 ani.

Acum, la fiecare aniversare, nu mai am sa-i duc decat iubire aproape nepamanteana si surprize pamantene. Am trecut prin zeci de masinute, roboti, dinozauri, cavaleri ca sa ajungem la computere, echipamente de baschet si chiar la stele.

 

Mi s-a strans inima pentru ca nu ma mai aplec eu sa-l sarut de « la multi ani » ci trebuie sa ma ridic tare pe tocuri ca sa ajung la obrazul adolescent, proaspat dat cu after-shave. Ieri mi-a fost atata iubire si atata teama vazandu-l cat de inalt si subtire s-a facut, apasand pe clanta la care ani de zile nu ajungea decat ridicat pe varfuri.

Mi-a tot fost teama pana seara, cand a iesit afara sa dea lapte unor vagabonzi pui de pisica, minusculi si galagiosi. Si s-a intors in ochi cu licarirea lui de copil, cu acelasi « mami , mami, putem sa luam si noi unul in casa » dintotdeauna. Si am stiut ca baietelul e doar ascuns in buzunarul barbatului in devenire si ca o sa iasa de acolo din cand in cand, numai pentru mine.

Si nu mi-a mai fost teama , doar iubire si fericire.