De când mă știu mă gândesc la universuri paralele, călătorii în timp și spațiu, dimensiuni multiple ale realității etc.
Nu conspirativ sau neplăcut, pur și simplu cu mare curiozitate. De foarte multe ori mi-a stat în gand întrebarea "și dacă...". Sunt atâți "și dacă ..." într-o viață de om, începând de la "îmi iau sau nu umbrela azi" până la discuții despre carieră, familie, copii, călătorii... de toate. Chiar de foarte mică mi-am tot pus aceste întrebări. Nu chestionând alegerile ( îi cer lui Moș Crăciun papuşa sau trusa de medic) ci mai degrabă făcând exerciții de creativitate. Mai clar, țesând în minte acele universuri alternative în care aş fi trăit. Dacă nu aş fi insistat să mă mut la altă școală în clasa a șasea? Cu cine aș mai fi stat în bancă? Cine m-ar fi condus acasă în serile reci de octombrie? Dacă aş fi fost mai hotărâtă să aleg altă facultate, unde aș fi lucrat azi? Cu câtă lume nu m-aş mai fi întâlnit? Dacă într-o zi aş fi spus DA și în alta aş fi spus NU .... Dacă, dacă ... Era distractiv pentru mine, pentru ca oricate păreri de rău aş fi avut, gândul final era mereu că cel mai bun e prezentul asta de acum și nu altul. Poate că unele lucruri mi le-am imaginat sau mi le-am dorit altfel, dar probabil că am ajuns în varianta cea mai potrivită mie.
Acum, când sunt legată și fizic dar și spiritual, de mâini și de picioare, abia acum îmi dau seama cu groază că de cele mai multe ori luăm decizii după ureche, amânând poate de lene sau de teamă unele acțiuni. Mi-a fost frică să mă înscriu la semimaraton anul trecut, dar hei! dacă nu mă duceam, probabil nu aş mai fi făcut-o niciodată. Financiar vorbind, nu mi-am ales deloc un moment bun să plec în Spania anul trecut, dar când aş mai fi ajuns eu în Barcelona? Nu m-am simțit deloc pregătită să îmi revăd foștii colegi de liceu sau de facultate, dar dacă aş fi renunțat să ies pe ușă atunci, cât aş fi regretat acum, când aş mai fi revăzut-o pe profa de română? Dacă aş fi renunțat la Brasov, la Iași, la alergat, la scris povești … Și câte și mai câte … Simt cum anul trecut a fost pentru mine cu o grămadă de “ultima șansă să…”. Bine că nu am amânat nimic, că mi-am învins gândurile din creierul prea rațional și am ascultat chicotitul vesel al inimii prea curioase. Nu știu cum e mai bine să faci, să regreți ce nu ai făcut sau ce ai făcut …. Eu una mă bucur azi că nu am lăsat nimic nefăcut din ce mi-am dorit și a stat în puterea mea să aleg. Acum, când nu prea mai putem să facem nimic altceva decât să ne punem masca și să ne ducem la cel mai apropiat magazin, acum îmi dau seama pe lângă câte răspântii am trecut, câte drumuri puteam să greșesc, să amân, să neg, să mă tem și să ratez să trăiesc “the time of my life”.
Mi-e dor de fiecare loc în care am alergat anul trecut, în care am râs sau am plâns, de fiecare rochie cumparată, de fiecare poveste scrisă sau aruncată la gunoi, de fiecare curs, de fiecare strangere în brațe și mă bucur cu fiorul celui care-a scăpat ca prin urechile acului de un mare pericol, mă bucur de tot ce-am avut. Acum, când îmi dau seama câte era să pierd, pe câte nu le-aş mai fi putut face niciodată … acum abia mă bucur cu adevărat de ele.
