farmacie

am vazut un copilas care plangea - cazuse si se julise putin. si mi-am amintit cum imi ingrijea bunicul nesfarsitele bube din genunchi, caci copilaria mea a fost pe o strada cu pietre aspre care se razbunau pe genunchii fetitelor grabite.

putin rivanol galben -ăsta era prienos, nu ustura, nu mirosea. era bland si limpede, galben ca o raza de soare inchisa in sticle mici. parca glumea ingaduitor , doar ca sa vindece ranile copiilor mici.
mai rau era spirtul medicinal, cel albastru si aspru, usturator si morocanos. el certa, mormaia si intepa ...tot ca sa vindece ranile copiilor mici.
apoi sosea sulfamida - pudra minune care se aseza incet, ca un fulg de nea in mijloc de iulie. ustura putin, atingerea ii era atat de moale si lucea ca praful de stele coborat nestiut, doar ca sa vindece ranile copiilor mici.

unul dintre neajunsurile vietii de adult este si acesta : ranile nu mai sunt in genunchi iar rivanolul si sulfamida nu se mai gasesc la farmacii. iar bunicii vindeca ranile dintr-o poza veche, tamponand cu amintiri sufletele de copil de sub ambalajul adult.

keep a weather eye on the horizon!

nu ma mai roaga pe mine sa ii dau bomboanele de pe raft.
in schimb il rog eu sa imi dea cutia cu cafea, care uneori e prea sus pentru mine.
cadoul nu a mai fost o jucarie, ci RAM pentru computer.
fiecare an care trece, ascunde in poze si filmulete vocea de copil, aducand raguseala adolescentina a viitorului barbat.

e ziua lui, copilaria trece dar raman indrazneala, veselia, incapatanarea si mai presus de toate inimile noastre trei, lipite pentru totdeauna acum 14 ani.

azi ma strang de suflet dorurile,
asa cum ma strangeau cand eram mica,
pantofii cei noi de lac rosu.