sa nu mai spun "nu-mi place"

 Nu-mi plac noptile in care nu pot sa adorm decat cu 50 min inainte de ora la care trebuie sa ma trezesc.
 Nu-mi plac oamenii care iau liftul pana la etajul 1 sau 2, ba chiar se reped sa fie primii la urcare si se duc in spate de tot, asa incat sa fie siguri ca la coborare ii deranjeaza pe toti care merg catre  etajele 9 – 10 dar care nu au avut loc decat langa usa.
 Nu-mi plac asistentele care te inteapa de 3 ori ca sa iti ia o eprubeta de sange si dupa ce ca abia-abia reusesc sa o umple, isi dau seama ca nu era aia potrivita pentru analiza de care aveai nevoie, deci sa o luam de la inceput cu intepatul - “scuze”!
 Nu-mi place cand spun “nu-mi place”.

Let’s have some coffee!

love&hate story la mall

 

   Cand merg la cumparaturi de cele mai multe ori sunt pe “fast forward”si nu am timp sa ma uit in stanga-dreapta. Rezolv cat de repede pot si plec. Acum am fost un pic mai relaxata, am avut multe de cumparat si ceva mai mult timp...asa ca am observat ceva la care nu m-as fi gandit niciodata. Si mi-a fost mila de unii barbati – incredibil sa spun asa ceva, dar acolo in mall-ul ala urias, mi-a fost mila de ei. De cei care stau in urma iubitelor-sotiilor lor, ca niste mici sclavi / caratori de sacose. De aceia care stau intr-un colt, incarcati, asteptand plictisiti ca EA sa termine de probat ceva, doar ca plece dintr-un magazin si sa intre in altul, si altul, si altul… In fine, pot sa inteleg  ca sunt impreuna in magazinele de bijuterii, de parfumuri, de pantofi sau de haine. Sigur ca EA are nevoie de parerea lui, de asigurarea ca  “nu, iubita, nu esti grasa si rochia asta iti scoate in evidenta ochii si linia taliei si se potriveste bine cu pantofii pe care deja i-ai luat. Si da, putem sa cumparam  si colierul ala, daca e singurul care se potriveste ”. In fond e normal sa isi sustina jumatatea, la bine si la rau. Cel mai tare spectacol l-am vazut insa intr-un magazin marisor, numai cu lenjerie de dama. Acolo erau expuse pe manechine o gramada de articole, unele foarte sexi, pe care barbatul ar fi vrut probabil sa le vada doar la el acasa, nu in mijlocul unui mall aglomerat, agatate pe niste domnisoare de plastic. Unele erau articole despre a caror existenta habar nu are sau nu le intelege sensul.Tipul era nici inalt nici scund, nici batran nici tanar, nici urat si nici frumos …un om absolut normal. Statea intr-un colt, strivit de penibilul situatiei, trist si semi-disperat. Nu stiu daca atunci cand era mic avea vreun idol printre super-eroii din desene animate, pun pariu insa ca acum se gandea cu invidie la Omul Invizibil. Era un fel de pom de craciun combinat cu un cuier ambulant. Avea pe un umar geanta ei, o geanta foarte moderna adica mare, de un adevarat albastru – electric si cu niste cureluse aurii. Imposibil de ratat. In maini avea mai multe sacose, mari sau mici, semn ca EA avusese noroc la cumparaturi. O astepta cuminte, sa iasa din cabina de proba. Habar nu am cum arata ea si nici daca a cumparat ceva caci nu terminase de probat pana am plecat eu. Dar ma tot gandesc daca nu cumva totusi tipul avea de platit pentru vreo mica "prostioara" pe care o facuse...sau cam asa ceva.  Altfel nu imi dau seama cum de femeia nu i-a permis barbatului sa-si pastreze demnitatea intacta si sa-l trimita la magazinul de biciclete, la librarie, la o cafenea…. Sau sa-l ia cu ea in cabina!!

solutii pentru imposibil

Faptul ca iubesc Luna si spatiul, ca de multa vreme imi doresc sa ajung acolo nu inseamna ca nu imi dau seama ca e aproape imposibil.  E multa  tristete in gandul asta, dar chiar daca sunt indragostita la nebunie de stele, asta nu inseamna ca sunt nebuna. Pot sa inteleg anumite lucruri, sunt inginera pana la urma. Nu te poti lupta cu legile gravitatiei sau cu distanta de la Pamant la Luna. Nu ma voi furisa la NASA ca sa ma sui clandestin in vreo naveta catre Luna. Sigur ca daca cineva mi-ar spune maine sa ma urc intr-o racheta pentru o calatorie one-way catre Marte, primul gand ar fi sa ma duc, cu ochii inchisi. Dar nu am eu norocul sa ma cheme cineva pe mine, cu adevarat.  Si pe urma, poate ca mi-ar fi greu sa las in urma Pamantul, e si el o planeta din galaxie, pana la urma urmelor. Am o pasiune care va ramane  mare, frumoasa, adevarata. Incerc sa o ajut sa traiasca. Sunt mereu atenta la ce se intampla acolo in spatiu. Telefonul meu poate sa aiba oricand pe ecran un screen saver cu Calea Lactee. Pot sa sper –  si cu asta am sanse! – ca o sa apuc ziua in care o sa vina aici o nava extraterestra. Pot  sa ies afara in serile  senine si sa ma bucur ca exista Luna si stelele, ca le pot vedea si ca le pot face cu mana un semn mic. Si e uimitor ca ele imi raspund cu un  licar de departe. O clipire a unei stele chiar imi aduce incredibil de multa lumina si caldura. Faptul ca nu pot sa fiu fizic acolo nu imi scade emotia cu care privesc Luna si cu care imi imaginez un rasarit de soare vazut de pe Luna. In plus, mi-am cumparat un  telescop cu care sa o aduc putin langa mine. O sa imi cumpar si o pereche de cercei cu piatra dintr-un meteorit si asa spatiul intreg o sa-mi fie mai aproape. Si inca mai caut idei !

furtuna

   azi norii merg atat de repede pe cer, incat daca ma uit fix la ei, am impresia ca zbor, ca-s pescarus sau cocor si ametesc.

vantul bate foarte tare. aproape ca-l aud cum alearga, cum pasii lui se izbesc de umerii norilor, atat de mult se grabeste sa ajunga …oare unde? la etajul zece pe terasa are atata putere ca efectiv ma vrajeste. desi imi face vraiste parul si bluza, ochii imi lacrimeaza si obrajii ma ustura, nu ma pot misca, sa intru la adapost. oare daca m-as aseza in fata vantului si mi-as deschide pieptul, sa sfasie nasturii care-mi inchid inima, sa intre in toate camerele ei cu putere, sa mature prin toate dorurile mele, sa faca un pic de curatenie? as afla ce stiu deja oricum. niciodata, niciun uragan nu te mai poate scoate de-acolo, din mine.

ziua intrebarilor

  Sunt obisnuita deja, in unele zile probabil ca am o figura de “mama tuturor ranitilor” si de aceea mai toata lumea are nevoie de cate ceva de la mine. Am inceput de dimineata, cand am explicat cum se ajunge la aeroport din coltul strazii mele. Nu stiu unde pleca baiatul ala, dar tare mi-a deschis dorul de un zbor cu avionul. Pe urma o tanti a vrut sa stie cu ce metrou se ajunge la Gara. A fost mai simplu si mi-am dat seama - cu trenul nu vreau sa plec ! In autobuz am ajutat pe cineva sa isi valideze calatoria, apoi mi-am pus castile in urechi ca sa devin « inabordabila ».  La farmacie … acolo a fost tare, am avut o discutie apocalíptica despre aspirina si antinevralgic si algocalmin,  o doamna in varsta ma intreaba pe mine (de ce !!!??) ce sa ia daca o doare putin capul. Eu ii spun ca cel mai bine e sa ia un paracetamol, pentru ca aspirina din antinevralgic s-ar putea sa ii faca rau la stomac. dar nu mai bine iau un algocalmin? nu, pentru ca oricum se da numai pe reteta si oricum va  poate face rau si va scade tensiunea si oricum nu este pentru durere de cap. E clar ca paracetamolul meu nu suna destul de sexi, asa ca pana la urma doamna a plecat cu verisorul mai exotic, ibuprofenul. La birou … de la cum sa facem un ceai de ghimbir la export fisiere din oracle in excel,  de la reteta de pui indian la analize de colesterol... am trecut prin toate. La bancomat – ei bine da, chiar si la bancomat … putem sa scoatem un extras de cont si niste bani!??!!  La magazin pe seara – ce data de valabilitate e pe branza asta, domnisoara draga? dar un cascaval fara grasime cum gasesc? dar ouale astea de prepelita cum sunt ca nu am mancat niciodata? asta din cosul matale ce este, conopida verde? oarecum - zic - este broccoli. da' e buna? asa si asa , mie imi place si oricum face bine la sanatate. portocalele le cantaresc aici sau la casa de marcat? caisele astea or fi romanesti? nu cred – zic eu. dar de ce doamna nu or lua de la bietii tarani, ca sa nu le mai dam strainilor banii din tara noastra?

E dragut sa ajuti oamenii, sa ii asculti si sa faci ceva util pentru ei. Ce ma intristeaza un pic e ca as vrea si eu sa pot intreba  uneori cate ceva ... si nu stiu pe cine. E drept ca problemele mele depasesc un pic aria broccoli, cascaval, paracetamol si gara de nord. DE EXEMPLU : cum ajung pe Luna?  cum de la birou pot bea si 10 cafele pe zi, dar niciuna cu tine ? de ce nu pot da timpul inapoi? de ce in libraria asta mica si necunoscuta in care am intrat in graba, canta exact in cele 3 minute cat am stat eu acolo, fix una dintre acele 3 - 4 melodii pe care eu le ocolesc cu mare grija de ani de zile ? de ce anul asta nu am primit macar un buchet de iasomie inflorita??   de ce eu si de ce tocmai tu?

brazilia, din nou

Draga bunicule,

 

  Azi Italia a pierdut calificarea in optimi, in Brazilia.  Minutele de final au fost insa ceva special, ceva despre care trebuie sa-ti scriu. Cand oricum nu mai avea nimic de pierdut,  portarul Buffon  a plecat din poarta lui pentru vreo 3 minute si a trecut dincolo, in terenul advers.  A depasit o granita fizica si mentala si merita felicitat pentru asta. Nu mai era nevoie de el  in poarta si s-a dus dincolo, a avut curajul sa faca un pas inainte in zona interzisa, asa ca sa fie cu echipa lui, ca sa ii ajute, sa fie impreuna. Pe un portar nu-l poate ajuta nimeni, el insa ii poate ajuta pe ceilalti. Era acolo in terenul advers, cu echipamentul  lui complet diferit, iesea in evidenta ca un strigat mut, ca un monument al sperantei si al disperarii,  adunand in el zbuciumul celor 90 minute traite degeaba.  Si mi-au venit in gand povestile noastre, tot ce vorbeam si mai ales ceea ce nu mi-ai spus niciodata dar am simtit - singuratatea portarului.

Acolo pe iarba, o echipa nu are 11 jucatori. Are 10 plus unul. Cei zece au un scop comun, alearga dupa o minge ca sa dea un gol. Pot glumi intre ei, se pot ajuta, sunt cu adevarat impreuna.   Si mai este el, al unsprezecelea,  cu un avantaj stupid in fata celorlalti :  isi poate folosi si mainile. Asa ca el opreste mingea si  in final, de fapt, strica bucuria jocului. El este acela care e “contra”.  Isi vede coechipierii din spate si adversarii din fata. E singur impotriva tuturor. Unui atacant i se numara golurile marcate. I se iarta cele ratate. Unui portar nu i se numara mingiile respinse ci doar i se insira pe lista neagra  cele scoase din plasa. Cand echipa marcheaza, el nici nu mai ajunge la mormanul bucuriei din mijlocul terenului. Cand echipa castiga, este ultimul felicitat. Cand echipa pierde, EL nu i-a aparat. Vina intreaga, greutatea stadionului este pe umerii lui, in mainile cu care scoate bucata rotunda de piele colorata dintre ochiurile plasei -  este toata nefericirea infrangerii. Unde erau aparatorii? Nu conteaza, responsabilitatea e numai a lui.  Atacantul care n-a marcat se plimba cu iubita lui pe malul lacului, linistit. Portarul care nu a oprit mingea, isi plimba pasii obsesiv in lungul portii, langa plasa care-l intelege si tremura de vant si de lacrimile lui. Portarii se arunca fara aripi in zboruri periculoase, risca tot de dragul unui moment de liniste. Nu de glorie. Gloria nu e a lor. Linistea e a lor, linistea stadionului atunci cand ei au prins mingea. 

Tu stiai ca au fost portari de fotbal, ca s-au calit in emotia  jocului ca sa poata fi mai apoi scriitor de Nobel,  cantaret sau  Papa - Albert Camus,  Iglesias, Papa Ioan Paul al II-lea ? Da, au trait nebunia, eroismul si singuratea portarului. Si Nabokov, si Che Guevara au trecut pe acolo.  Si s-au mai nascut si eroi ca Lev Iasin, ca Dino Zoff sau ca tine, bunicule. Dar si eroii mor pana la urma si ultima intrebare este mereu aceeasi : atunci, atunci, de ce nu te-ai aruncat pe stanga, domnule portar? 

Anii ’20 – ’50 poate au fost anii cei mai frumosi, atunci cand erati gladiatorii curajosi, frumosii paianjeni,  irealele pantere, sufletele solitare in cautarea zborului. Azi Buffon a intors timpul inapoi, s-a dus sa isi intalneasca echipa. Ca la o intalnire de dragoste, cautand sa scape de singuratatea sfasietoare din poarta, cautand caldura colegilor, incercand sa ii ajute in singurul mod in care mai putea atunci sa o faca. A fugit din poarta fara sa fie dezertor ci erou, cautand sa induplece soarta. N-a fost sa fie, dar gestul lui de cavaler ratacitor, romanticul plecat la lupta cu morile de vant si cu mingea - a ramas. 

Acum in poarta columbiei a intrat cel mai batran portar , are 43 de ani si i-a fost oferit acest cadou, sa mai joace cateva minute intr-un meci frumos si important. Si uite asa, ma duc la culcare simtindu-ma mai tanara si mai fericita - doar am aceeasi varsta cu un portar erou de la un campionat mondial! 

 Noapte buna, bunicule!  Stai pe bara de sus a portii si daca vrei, ajuta-l pe unul dintre portarii singuri din Brazilia, sa fie erou.  Asa cum ai fi putut si tu sa fii in Uruguay-ul de acum 84 ani, daca ai fi fost un pic mai tanar.

marti si ploua

tuna si fulgera, din nou.

totusi in sufletul meu e duminica.
am ochelari verzi de soare,
o sticla de apa vie intr-o geanta albastra,
o fusta scurta si ganduri stralucitoare,
sunt gata sa plec la mare.

problema e ca nu stiu sa inot,
n-am nici oxigen de rezerva.
dar poate vii tu, sa-mi salvezi plamanii,
duminicile, marile,
gandurile ... si pe mine cu totul.

linii vechi, cuvinte noi

mi-am dorit mereu sa vizitez altamira, val camonica dar mai ales liniile de la nazca. 
azi am descoperit insa niste linii mult mai interesante, pe care vreau sa le explorez cu mare atentie. 
ai grija te rog, de acum sa nu-ti mai inchizi palma stanga cu prea multa putere, pentru ca eu sunt acolo. 
ma plimb incet pe linia inimii tale, pe linia vietii tale, pe linia cuvintelor pe care le-ai scris pentru mine ca sa nu ma ratacesc niciodata si sa gasesc totdeauna drumul spre tine. 
 

ce vrei sa ne jucam?

   In a doua zi de vara, hai sa ne jucam si noi putin.
De-a ciresele, de-a marea si de-a rasaritul, de-a iarba sau de-a stelele, sa fugim cu bicicletele, cu cometele...sa ne jucam de-a ce vrei tu, numai "de-a v-ati ascunselea" te rog, nu!!!

n-am stiut ca pleci, n-am stiut ca plec

trebuia sa ma legi de maini cu linia orizontului,

sa-mi pui la glezne soarele si luna,

ca sa stau un pic mai mult, 
poate chiar pentru totdeauna.

trebuia sa raman caci numai pe umarul tau,

pot gasi un descantec

si  toate spaimele, lacrimile pana si ridurile

mi se transforma in zambet.

mai bine nu ai fi plecat.

pentru tine as fi inventat

duminicile in care nu ploua,

saptamanal o prajitura noua,

si in fiecare dimineata

un sarut nou... si o noua viata.

a se depozita cu atentie

dragostea mea nu-i un simplu pachet

de pe vreun raft din supermarket.

deci nu mai cauta atat termenul de valabilitate.

ar fi trebuit deja sa stii,

ca e pentru totdeauna plus inca o zi,

si ca se pastreaza atent

numai si numai la tine in suflet.

de ce fug printesele

 toate printesele fug la un moment dat. fie din castelul de pe malul oceanului, fie de la bal sau  din statia de tramvai.cu lacrimile in gat, fug si se ascund in vreun zgarie-nori sau intr-un turn mai mic, cu 8 etaje. pentru ca toate asteapta ca cineva sa intinda o mana, sa le opreasca, sa le aduca inapoi. printesele vor sa fie salvate chiar de nehotararea si de greselile lor. cand pleaca,  vor sa fie oprite. cand ele se ascund, vor sa fie cautate. cand sunt indragostite, vor sa fie iubite, cand sunt nehotarate vor sa fie ajutate si ocrotite.
e parte din felul lor de a fi. o printesa care n-a fugit, nu e printesa. si daca printul n-a oprit-o la timp... ei bine, atunci poate ca el nu a fost cu adevarat printul ei. sau poate ca ea e inca in turn, asteptand sa fie salvata.

o coronita

ploua iar. in calendar este 19 iunie. pe strada si in termometre ar fi cu indulgenta 19 septembrie, ca sa nu zic octombrie.

lumea e ascunsa sub umbrele si foarte multi suntem “cablati” la diferite dispozitive de ascultat muzica. toti aratam intr-un fel funny, cu fire colorate iesind din urechi si ascunzandu-se prin buzunare. ma intreb daca vreun trib din africa ne-ar vedea si apoi ne-ar picta pe peretii vreunei stanci, pe modelul Val Camonica de exemplu, cum am arata? weird wired. de multe ori ma intreb ce asculta fiecare. ma intreb uitandu-ma la ei cati sunt veseli si cati tristi. cati au avut pe cine sa sarute de « la revedere » in dimineata asta , cati au sarutat pe cineva gandindu-se la altcineva, cati au iesit singuri pe usa dar se vor intoarce cu cineva …

si cum intotdeauna trebuie sa existe si o surpriza … vad in fata mea un tatic  tanar tinand dupa umar o pustoaica de maxim 8 ani. ea este roz de sus pana jos : cizme de cauciuc roz cu flori albe, fusta de blugi, haina de ploaie, palarie si umbreluta transparenta, roz cu buline albe. are parul ondulat, blond si lung, prins cu o agrafa-ursulet, tine in maini un mic buchetel de flori de camp si chicoteste vesela. tot soarele e in parul ei si in bratele ei s-a ascuns vara. in bratele tatalui sunt alte buchete de trandafiri si o coronita … din trandafiri mici roz!!!  in acest moment, in bucurestiul asta inundat, rece, nervos si gri, un tata emotionat si zambitor isi duce fetita la scoala, ca sa ia premiul intai.  acum ma bucur ca ploua pentru ca asa lacrimile de pe obrazul meu par picaturi de ploaie, deci pot sa pastrez o aparenta de demnitate cand ii depasesc.

de garda

  azi nu dorm, stau de garda cu luna, ii duc trusa de prim ajutor caci uneori mai panseaza inimi ranite. imi place sa o ajut si pe drum ii mai povestesc despre mine. ca am inceput sa port din nou pantofi cu toc, pentru ca asa iti place tie. ca imi las parul liber, despletit si ca zambesc mai des, pentru ca asa iti place tie. ca m-am indragostit de tine din secolul trecut si ca iubirea asta merge cu mine orice ar fi, fara sa scada sau sa se piarda. ca ar trebui sa-ti spun mai des ca te iubesc. ca nu am alta arma ca sa lupt pentru tine  decat niste ochi verzi si un deget mic, foarte mic. si mai am sufletul, pe care l-as trimite sa-ti fie semn de carte, daca l-ai primi.

cand ploua de luni dimineata

  Ploua anormal de mult pentru luna iunie. Prea mult vant  si frig. In metrou toata lumea e zgribulita, fetele au cizme de cauciuc iar baietii stau in bocanci. Umbrelele curg, peste tot e apa, prea multa apa ca sa te poti incalta altfel. Dupa ce la prima statie coboara multa lume, apar in marea de incaltari grosolane doi balerini de lac alb! E o tanara domnisoara care are si o fusta lunga subtire de matase lucioasa, vernil fistic si o bluza subtire transparenta alba. Dupa cum arata, e  clar ca nu a ajuns pe-acasa de ieri, de cand era soare. Doi balerini albi de lac printre sute de bocanci si cizme de cauciuc , ca o lupta speriata a unei dimineti de iunie cu inundatia si frigul aterizat gresit din noiembrie.

  Telefonul meu incepe sa sune si brusc imi dau seama ca nu am destule maini….telefon, geanta, umbrela, haina de ploaie… cartela de metrou imi fuge dintre degete, lumea se uita la mine ciudat pentru ca noul meu ringtone este intro X-files si am uitat sa-l dau mai incet. Ma aplec sa iau cartela de metrou, dar imi aluneca si cartela de acces in birou, care e prinsa de un mini-ursulet de plus, ca sa nu o pierd. Ma aplec din nou, acum la picioarele unui tip dragut care sta pe scaun si citeste pe un kindle, rupt de lume. Brusc isi ridica ochii de pe ecran si imi zambeste dubios de larg. Si nu e de la dosarele X sau de la ursulet. Bluza mea are 6 nasturi dintre care, de la atata agitatie,  mai sunt inchisi doar 2, ultimii de jos. Imi culeg toate cele de pe podea si cobor intr-o viteza de care nu credeam ca sunt in stare.

Have a nice rainy Monday!

sms ratacit

 

mi-ai pus la maini catuse de dor. 
apasa cateva taste si elibereaza-ma... nu vreau sa fug, vreau doar sa fiu pregatita sa te imbratisez.
fie si numai in gand.

vineri 13 si luna plina

o zi speciala.

primit cadou multa cafea din Valencia.
analiza OK, m-am impacat cu tiroida mea.
10 la teza la info, 10 la limba romana. 
copil indragostit, plecat in oras la intalnire.

regasit cer pierdut , colorat mai frumos ca niciodata.
de fericire, inima nu mai bate, moare cateva secunde, ca sa lase sufletul sa zboare.

alchimie

    Cerul nu e  albastru sau rosu, asta e o simpla iluzie óptica.  Culorile lui se nasc de fapt  din inimile noastre.  E vorba doar de chimie-alchimie.Cerul amesteca substantele din tabelul lui Mendeleev intr-un cristalizator de sentimente si se lumineaza pentru fiecare intr-un fel special, unic. Oare cum s-ar cheama si ce formula chimica ar avea o substanta miraculoasa, ce ar da viata si culoare unui cer numai al nostru? Hai, te rog, inventeaza ceva dragut, doar te pricepi la chimie mai bine ca mine!

dragoste cu premeditare

sunt o persoana pasnica,  m-am temut si am dispretuit mereu hotii.
cu toate astea, ma tot strecor ilegal in preajma ta, cautand ceva .... ce nici nu cred ca are nume. camerele inimii tale sunt incuiate si pedeapsa pe care as primi-o intrand acolo ar fi una foarte mare. norocul meu este ca gandurile nu lasa amprente iar rasuflarea mea fierbinte este atat de rara ca nu se aude. nicio camera de luat vederi nu m-ar putea observa, fiindca sunt mai mult moarta decat vie de cate ori sunt in apropierea ta. oricum nu ating usa, ma uit doar pe gaura cheii, sperand sa recunosc ceva ce am lasat acolo odinioara. stiu ca la o curatenie de primavara sau de iarna ai cam aruncat tot ce era vechi... dar ma tot intorc langa inima ta, asa cum se intorc cautatorii de aur sperand in nebunia lor sa descopere o comoara. asa cum se intorc raufacatorii sperand in nebunia lor sa isi acopere urmele.
si desi stiu ca n-am facut nimic rau, cred ca sunt foarte vinovata ... de dragoste cu premeditare.

un cantec pentru 17 ani. sau pentru 25.

el si ea, in aceeasi trupa de teatru, cautandu-si aripile. 
el si-a aniversat ieri cei 17 ani.
ea isi serbeaza azi cei 18 ani.
lui ii place un cantec.
ea stie sa cante si nu ii e teama sa o faca in public.
mama lui a inchiriat printr-un mare noroc un club unde se face karaoke.
noaptea, putin dupa ora 12,00 ea i-a cantat, cu ochii in ochii lui. si lumea din jur a disparut. si bine a facut.  asa el a primit cel mai frumos cadou. 

nu pun aici versiunea ei, caci aceea trebuie sa ramana numai a lor.
pun originalul, pentru ca eu nu stiu sa cant.


 http://www.youtube.com/watch?v=tE0GAld8USs

brazilia si alte calatorii

draga bunicule,

ieri am inceput sa planific spoturile TV pentru campionatul mondial de fotbal si m-am gandit la tine.

stiu ca intr-un fel “metafizic” ne vom uita impreuna la meciuri si ca o sa tinem amandoi cu brazilia.

ce tare as fi vrut sa ma duc acolo la finala, dar toata lumea s-a revoltat, ca sunt nebuna, ca e periculos … asa ca am renuntat.

stiu, o sa imi spui ca am renuntat la prea multe in ultimii ani si ca de fapt curajul si puterea mea se pierd incet-incet. dar te contrazic. nu crezi ca imi trebuie si mai mult  curaj ca sa renunt ? 

mai mult curaj decat ar fi nevoie ca sa ma urc intr-un avión si sa plec cateva zile pana la capatul lumii, nestiind exact ce m-ar astepta acolo unde as ajunge.

si mai stii bine, doar ma cunosti ...ca cea mai mare putere din lume imi trebuie ca sa stau pe loc zi de zi , sa nu ma urc intr-un avión si sa plec pentru cateva zile, stiind exact ce m-ar astepta acolo unde as ajunge.

ai dreptate

Ai dreptate poate.
Tu esti mai mult om,
Iar eu sunt facuta
Mai mult din vise
Si din noapte.
Dar visele au nevoie de oameni
Ca sa fie visate,
Iar ei au nevoie de vise
Ca sa mearga mai departe.
Oricum, oamenii norocosi
Cu iubiri adevarate,
Pot sa transforme un vis
In realitate.

turn off, turn on

azi s-a descarcat bateria din telefon.

pana la urma nu e rau nici asa,

nu ma mai deranjeaza nimeni.

uneori e bine ca lumea

agitata si artificiala

sa mai fie si putin « off »,

ca sa am si eu timp de ganduri,

de ciresele din copac,

de fluturii din stomac.

iar daca vrei sa ma cauti,

tu-mi stii oricum numarul scurt

si mereu poti  suna

direct in inima mea

de om,

care este mereu « on ».

revolutie

REVOLÚȚIE s.f. 1. 1. Schimbare fundamentală a valorilor, a instituțiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor unei societăți 2. (Pop.) Răscoală, revoltă. 3. (Fig.) mișcare de rotație a unui corp ceresc în jurul altuia. 

am multi ani de sclavie. am nevoie de o greva sau de o revolutie adevarata, prin care sa alung un dictator, sa lupt pentru linistea inimii mele. ce-ai spune daca as protesta si as fugi ? daca te-ai trezi intr-o dimineata si eu nu as mai fi acolo, visandu-ti sarutul si asteptandu-ti cuvintele? oare ai observa ca din regatul tau lipseste chiar aceea care aprindea pentru tine stelele, cu dorul ei ?  si totusi, mi-e teama... cine stie daca nu e mai bine cu un stapan aspru decat fara stapan ? poate e mai bine sa ma usture ochii de prea multe lacrimi ascultand un cantec dar totusi dansandu-l cu tine, in gand. vreau sa dansez asa ca o sa aleg o alta revolutie – revolutia mea in jurul tau, avand o traiectorie inca necalculata. 

si raman satelitul tau.