ma tot uit la ciresii in floare. si ma gandesc la noi, oamenii.
de fapt nu doar la ciresii, la toti pomii care sunt vii si care se intind sub noi luandu-si picaturi de seva, ca sa poata trai si urca mai presus de noi. sunt atat de puternici, nelasand frigul si vanturile sa-i omoare si totusi atat de vulnerabili sub mainile noastre nesabuite, rele, inculte, obraznice si nepasatoare.
suntem atat de mult la mana naturii, atat de vulnerabili si nici nu ne dam seama in aroganta noastra ca un simplu sughit al pamantului opreste din activitate un intreg continent. si cate si mai cate, nestiute sau neglijate intentionat. pe modelul : "noua nu ni se poate intampla????" ba da, bineinteles ca se poate!!
si cu toate acestea, parca si cand ne dojeneste, planeta asta ne da si un strop de zahar ca sa inghitim doctoria amara "hei, sunt aici!". asa am perceput eu cel putin peisajele care-ti taie suflarea, desenate de noua vedeta, vulcanul Eyjafjallajökull. Cenusa lui a pus culori noi in asfintiturile vechi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu