mi-e dor de paris.
brusc, aspru, inexplicabil.mi-e dor sa stau sus in montmartre, sa beau o cafea. sa ma invart de colo-colo, pe strazi, sa vad sena in stanga, turnul si primaria veche.
sa ma plimb cu metroul lor murdar, aglomerat si dubios spre de champ de mars.
acum as merge, cand sunt frunze galbene pe elyseés, sa imi fie putin frig, sa imi aprind o tigara pe banca in jardin luxemburg.
ultima data data cand am fost nu prea mi-a placut si
as vrea sa sterg amintirile alea.
mi-e dor de paris.
aspru, brusc, muscator, otelit, usturator. ca si cand ultima picatura de oxigen si de apa ar fi acolo si eu nu ajung sa m-agat de clanta veche a sacré-coeur.
mi-e dor de tine.
mortal, ca si cand ultima picatura de oxigen ar fi in sarutul care sta pe buzele tale si eu n-ajung sa m-agat de palma ta, ca de o usa veche spre fericire.
mortal, ca si cand ultima picatura de oxigen ar fi in sarutul care sta pe buzele tale si eu n-ajung sa m-agat de palma ta, ca de o usa veche spre fericire.
