Satul
Urşilor,
2.02.2021
Dragă George,
Știu că
nu-ți vine să crezi, aşa cum nici mie nu-mi vine. Să cred. Că EU scriu o
scrisoare. Adică aşa, pe hârtie, cu creionul. Și cu plic și timbru și cu gândul
că tot ce am să-ți spun eu acum o să ajungă la tine … cu puțin noroc, peste
vreo 4 zile. Aşa a zis Lila, fata vecinilor. Ea scrie mereu scrisori,
auzi!!
Ce
aiureală și cu pandemia asta. Mama nu poate să vina să mă ia acasă. Nu au voie
să iasă din oraș deocamdată. Credeam că stau aici o noapte și când colo … de
aia îți scriu. Că aici nu prea e semnal. Lila zice că ei îi place mai mult aşa.
Că citește și scrie și are tot felul de “prieteni de scrisori”. Ea n-are
Facebook și nici Whatsapp. Cică n-are timp… poți să crezi aşa ceva? Mă rog,
treaba ei.
Într-un
fel, nici eu nu m-am plictisit. Lila are porumbei, câini și mai ales cai. Mă
rog, nu ea, bunicul ei. Am învățat să le dau de mâncare porumbeilor, nu sunt
aia obișnuiți, cum îi vezi tu prin parc. Sunt “de concurs”, cică sunt întreceri
între porumbei, incredibil. Adevaru’ e că sunt frumoși. Am și călărit. De două
ori, doar în curtea lor și apoi mâine dimineața mă duc cu Lila și tatăl ei să
călărim în pădure. Mi-e cam frică, dar nu pot să le spun. Nu vreau să mă creadă
chiar fricos. Că nu sunt, pot să dorm pe întuneric și pot să îmi țin respirația
sub apă aproape un minut și mai știi când m-am dus singur cu metroul o stație,
că să-i duc mamei niște hârtii pe care le uitase acasă? Oricum, calul pe care
mi l-au dat e destul de bun, e blând și are răbdare cu mine, cred că știe că
mi-e frică.
Ce vreau
eu să-ți spun, nu știu cum să fac, să nu crezi că-s nebun.. Măi, am citit
o carte. Adică de fapt, am citit două, dar una mi-a plăcut mult de tot. Și cum
noi nu avem secrete unul cu altul … trebuia să-ți zic. Stăteam cu Lila la ea în
bucătărie și așteptam să se facă gogoșile în cuptor, eu mă tot plimbam de
colo-colo căutând măcar o liniuță la telefon, să-ți trimit niște poze cu
porumbei aia … și Lila se tot uita urât la mine ( urât e aşa un fel de-a spune,
că de fapt e drăguță și are ochii marii, dacă stau bine să mă gândesc cred că
seamănă puțin cu Lara Croft? ). Aşa, deci la un moment se răstește la mine.
Auzi, Dan
- Căpitan - Urban, poți să nu te mai zbați aşa ca un bondar fără o aripă? Ce
tot ai? Dacă n-ai chef să stai aici, ieși domnule afară!! Te-oi chema eu când
sunt gata gogoșile, ba vin să ți le aduc eu dincolo, că m-ai amețit de tot. Ai
jăratec în pantofi sau ce??
I-am zis
că ba da stau, dar n-am semnal, să vorbesc cu mama.
Ce semnal
și care mama? Ai vorbit dimineața cu ea de la telefonu’ fix, te-am dus la
școală și m-am rugat de profu’ de mate eu, ai uitat? Ce mai vrei?
Nu pot
s-o mint. Nu știu ce are, dar mă prinde. E mai rău ca bunica. I-am zis că mă
gândesc la tine, că ești cel mai bun prieten al meu și că nu ne-am mai jucat de
o săptămâna Minecraft și că nu îmi vine să cred că nu pot să îți trimit poze și
să îți scriu pe mess. Mi-a zis că îi pare rău și că poate ar fi timpul să trec
și eu la activități “de băiat mare”. Adică ea crede că dacă e cu 8 luni mai
mare ca mine, poate să-mi vorbească aşa? Nu am putut să mă enervez, nu știu cum
că pe ea nu pot să mă supar, tot mi-e frică mereu să nu se supere ea pe mine.
Aşa ca să scurtăm vorba, îmi zice că să mă apuc să citesc o carte. O carte,
carte. Tipărită, mă. Și fără poze. Mi-a fost rușine să îi zic că nu am mai
citit până acum o carte întreagă… și m-am făcut pe interesantul și i-am zis
să-mi dea ea dacă are ceva “cool”. M-a lăsat mască… frate, mi-a picat faţa,
nene! În camera la ea zici că-i la Carturesti… Îmi zice aşa de sus
Ți-aş da
“Toate panzele sus”, eu mor după ea, abia am terminat-o, dar nu pari genul.
Uite, ia vezi asta. Și poate apucăm să și vorbim un pic despre ea, dacă o să-ți
placă și o termini până pleci.
Băi, ce
să zic, m-a prins. Charlie și fabrica de ciocolată. Aproape
că mă gândesc că mi-a făcut o vrajă, ceva. Te doare capul...nu se poate aşa
ceva! Am citi cartea în ziua aia. Nu m-am culcat până nu am terminat-o.
Știu că o să zici că sunt nebun, dar trebuie să încerci și tu. Să nu mai spui
la nimeni până nu mă lămuresc mai bine cum e treaba asta cu cărțile, dar
pe bune … măcar pe asta, una, trebuie să o încerci. Acu’ am alta. Se pare că ai
mei o să ajungă aici peste vreo 3 zile. Am timp să termin. Vorbim când ajung,
da’ citește și tu, te rog. Ajuta-mă. E ca atunci când te-am rugat să faci și tu
provocarea aia oribilă, să înghiți și tu o linguriță de scorțișoară pudră. Ca
să văd dacă și pe tine mai doare limba după 2 zile. Mă, fă asta pentru mine, să
vedem dacă și pe tine te prinde. Sau am eu ceva la cap și tre’ să mă
caut.
Băi, gata,
te las. Mă duc să văd ce face Lila. Cică la vară vine la București, cu bunicul,
la o expoziție de porumbei. Da’ până atunci cică să ne scriem în fiecare
săptămână. Că n-are Whatsapp si nu-i place la telefon. Cum, mă, cu o faţă
ca Lara Croft și să n-aibă măcar Insta? Da’...știi ce, mai bine. Păi ar fi
trebuit să stau tot timpul cu ea pe telefon și mi-e că m-ar fi corectat tot
timpul, cu doi de i, cu liniuțe, aiureli ...că are numai 10 la română. Da’ aşa
mă descurc eu, ce mare lucru, să scriu o scrisoare pe săptămână?
Hai, vezi
ce faci, că eu o să vin repede înapoi.
Tragem un
Minecraft și după aia îmi zici cum e cu cărțile.
Dan,
colegu’ și prietenu’ tău de-o
viață.
