cuvinte imaginare pentru iubiri reale

  sunt zile in care ma port ca o scolarita neatenta la chimie, amestec gresit niste substante si lucrurile imi scapa un pic de sub control. uneori uit cine sunt de fapt si incep sa ma amestec eu cu mine, in toate starile de agregare posibile, in toate versiunile mele in care am fost sau ar fi trebuit sa fiu si nu am ajuns … rezulta un compus ciudat si fara nume, nu e toxic dar uneori ia foc…

  sunt zile in care cuvintele isi pierd lógica si nu mai exprima corect ce trebuie; atunci ma bucur ca exista limbi speciale, care nu lasa loc intepretarilor. sper ca intr-o zi sa invat si o limba noua, mai clara si mai simpla, ca sa nu mai gasesti in vorbele mele umbre sau furtuni.

*  klingoniana e foarte dura si razboinica, m-am inscris la un curs prin corespondenta acum multi ani, dar nu am reusit sa invat nimic.

*  limba elfilor ramane de descoperit. e superioara, expresiva si hotarata. deocamdata am alfabetul, stiu sa spun cateva propozitii simple si am o poezie scurta pe care am tradus-o in “elvish”.

*  limba calatorilor de pe insula Numa, de acum 6000 de ani. cea in care se povesteste despre aventura lor initiatica si despre lumile fantástice descoperite.

chiar daca vorbesc cu cuvinte imaginare, ei povestesc despre tot ce poate trai un om in realitate. spera, se tem si au curaj, dorm sau isi vegheaza drumul, se lupta si castiga sau pierd, sunt fericiti sau tristi, uita si isi amintesc cine sunt, cauta, descopera sau pierd, se ratacesc si isi regasesc calea, sunt bolnavi si se insanatosesc, iubesc si lupta pentru iubire chiar daca uneori e o iubire imposbila.

  cand ma pierd de mine, revin la jurnalul asta de calatorie si de fiecare data descopar o poveste noua. de fiecare data cuvintele sunt tot mai melodioase, aromate ca o cafea cu zahar brun pe malul marii, pline de curaj ca soarele si luminate de speranta ca luna. uite, inchide ochii si asculta aici cum ar putea fi povestea mea cu si despre tine.

dorinta pentru 150 de genuflexiuni

  in timp ce imi faceam cuminte exercitiile de seara si am ajuns la genuflexiuni, mi-am amintit amuzata de un fel de mica superstitie-placebo inventata de mine, pentru mine. imi spuneam in fiecare zi cam asa, in functie de obiectivele imediat urmatoare. faci 25 de genuflexiuni "legate" si iei un 10 la romana, cu 40 o pereche de cercei sau bate "craiova" in UEFA, cu 50 intram la categoria serioasa ... deja asta insemna o petrecere tare reusita sambata seara (sigur cu mult dans si baiatul dragut inclus). si le faceam si uneori chiar functiona, mai ales partea cu romana si cu dansul & baiatul.
  azi m-am oprit din numarat cand am ajuns la 100. hei, incredibil....ce dorinta valoroasa si importanta as putea sa rostesc seara de seara, dupa fiecare 100 sau 150 de genuflexiuni facute?? parca mi-e si frica sa ma gandesc!!

inside & outside

 Looks like Middle-earth in the middle of the day

cum sa inveti sa astepti. sau nu.

  pietrele asteapta. au infinita rabdare inchisa in straturile lor milenare. au vazut dinozaurii, au vazut ploile de meteoriti, cometele si eclipsele, marile cutremure si razboaie si au invatat ca totul trece, doar pietrele raman. ba au chiar o diploma de excelenta in “rabdare in asteptare”. asteapta zapezile atunci cand sunt incinse de soare. viseaza la primavara si la curcubee atunci cand sunt inecate de suvoaie de noroi. privesc catre luna si sunt convinse in secret ca sunt verisoare, ca au cazut de fapt din cer si ca au in compozitie un mineral de origine extraterestra. asteapta un ochi binevoitor si inteligent care sa le descopere si sa le transforme in exponate de muzeu sau macar in cercei pentru vreo fata traznita. asteapta fara sa intrebe pana cand, doar asteapta. pentru ele nu exista “prea devreme” sau “prea tarziu”, este doar “atunci cand trebuie”. de asta pietrele nu au riduri si nici cosmaruri.
  in schimb, inima mea pare ca nu stie sa astepte. tresare la fiecare raza de soare, la fiecare vant si la fiecare gand. de asta uneori biata de ea are cosmaruri si poate si riduri. am o inima tare indisciplinata, care se tot joaca de-a “pulsul peste 100” si care in fiecare zi in loc de “buna dimineata” incepe sa intrebe "oare e adevarat" sau "cand" sau "de ce"... ei, macar asa stiu sigur ca nu o sa se prefaca in piatra. asa o sa ramana mereu calda, facand exercitii de zambit si de iubit, uitandu-se mereu in zare, dupa tine.

albastru de nu-ma-uita

 
 nu ma uita, asa cum soarele nu-si uita luna. nu ma uita, asa cum brazii nu-si uita zapezile pe care le-au tinut  in brate. nu ma uita, asa cum padurile nu-si uita pasarile calatoare. nu ma uita, asa cum nu te uit.

picteaza-ti inima-n albastru.

45 & 21

parintii mei aniverseaza maine 45 de ani de casatorie si i-am trimis sa traiasca asta la parís. o promisiune indeplinita.

acum 21 de ani, intr-o duminica de iulie, mi-am pus pe inelarul stang un cerculet simplu de aur, am lasat acasa mai tot din ceea ce fusesem pana atunci, am luat cu mine numai nebunia mea celebra, perna mea preferata si un catel de plus gri si am plecat in alta casa, in alta viata, cu alte vise, cu alte sperante, cu ceva tristete, cu multa teama nemarturisita si cu infinita ambitie. si desi am stat cu inima ghem de neliniste pana in ultimul moment, nu s-a intamplat nimic deosebit… asa ca la ora stabilita am iesit pe poarta si am inchis-o.....

au trecut 21 de ani de la prima noapte ne-dormita intr-un pat foarte mic, de o singura persoana –  pentru ca eram mult mai slaba atunci, nu a fost o problema. au trecut 21 de ani in mare viteza cu bune si cu rele, cu lacrimi de fericire dar si de disperare, cu mult dor si cu teama, cu neputinta uneori si cu mult curaj alteori … am ajuns aici, e o statie interesanta, poate ne oprim un pic sa ne uitam in spate la poze si la ganduri, insa nu coboram, mai avem de mers inainte, impreuna.

tic-tac 112

 cat de mult as vrea sa inventeze cineva un fel de buton “acum mi-e tare dor de tine”. sa fie mereu in buzunarele noastre si atunci cand chiar e nevoie si nu se mai poate, sa-l apasam de urgenta, exact ca un 112 pentru suflete accidentate de dor. si celalalt sa stie ca trebuie sa trimita repede ambulanta, stelele, luna de pe cer, flori, trifoi cu patru foi sau macar un sms. sigur, in instructiunile de folosire ar trebui specificat numarul maxim de utilizari zilnice. mai e si intrebarea ce ne facem daca apesi, apesi, apesi … si nu se intampla nimic. pentru ca in partea cealalta suna din nou ocupat sau s-a terminat batería, bucuria sau...sau... oricum, pana sa gasesc un astfel de buton, eu o sa apas incet direct pe inima mea si sper ca ea sa genereze un mic « tic-tac » pe care sa-l auzi intr-un fel.

 si astept.

un compliment "altfel"

 am avut o zi amestecata, cu bune si mai putin bune, agitatie si o premiera in viata mea. in acest context, al unei zile speciale, am intrebat in gluma un prieten, la a carui parere tin, daca ma crede un pic nebuna. a spus ca da si a atasat ca explicatie o linie din DEX :


3. Adj., s. m. și f. (Ființă) neastâmpărată, zvăpăiată, vioaie. II. Adj. 1. Care nu are limite, margini

este un adevarat compliment, pentru care ii multumesc. si ma mir - cu bucurie - ca ma cunoaste asa de bine!!!

inca vacanta?

  daca inca am iesit la alergat, inca beau dimineata cafea cu inghetata, inca am chef sa port fuste scurte, bluze decoltate si cercei colorati, daca in loc de lapte am cumparat mojito, seara ma dau cu crema « after sun » in loc de crema de corp, astept sa aud pescarusii si nu inteleg ce cauta tramvaiul in oras, daca am uitat sa-mi iau badge-ul cu care intru in birou dar nu am uitat ochelarii de soare … e clar, inca sunt in vacanta !

a, si stau sa astept autobuzul intr-o statie care nu mai exista. s-a mutat cu 50m mai incolo. chiar asa de mult timp am lipsit ??!!!

ramas bun

  imi iau ramas bun si nici macar nu stii ca plec din nou.

sa nu ma uiti, sa nu ma uiti...sau uita-ma!! nu stiu cand o sa mai vin, dar pastreaza-mi si mie o perla si un colt de cer senin. uita-ma si daca nu o sa ma recunosti cand o s-apar,  inseamna ca e prea devreme sau prea tarziu si oricum cuvintele sunt in zadar. uita-ma si iarta-ma ca nu-s mai mult cum vrei tu, ca tu citesti umbre prin valuri si eu vise, ca tu traiesti furtuni si eu iubiri nescrise.  uita-ma si iarta-ma, dar striga-ma daca ti-e dor, trimite dupa mine un pescarus calator...asa e mereu, plec desi vreau sa raman....nu vrei sau chiar n-ai maini sa ma opresti, sa ma amani??? ce pacat... poate de data asta chiar as fi stat...!

blue lagoon

 In mod normal nu as fi dat nici 2 bani pe o melodie ca MELODIA ASTA  , care traieste superficial o vara si suna in toate cluburile, dar e prea tare locul si felul in care o ascult acum, asa ca merita sa o tin minte pana la iarna asta, pana la vara viitoare...

 Lidia Buble feat Adrian Sina  / Noi Simtim La Fel

punct

 esti punctul tuturor semnelor mele de intrebare, de exclamare, de pe toti "i" din infinit, intens, imposibil, inima. si poti sa fii cam orice punct de pe orice fel de "i", numai punct de sfarsit sa nu fii....

poza zilei

acelasi balcon : zi, noapte, furtuna



seara experimentelor

furtuna si cercei de impacare

cand e vant pe plaja

 sunt nori, vant, melancolie si putina lume pe plaja. in stanga mea un tata cu tricou S-Superman face castele pentru doua fetite. este in mod clar super-eroul lor si el isi incarca bateriile cu fiecare zambet al fetelor.
 in dreapta vine un cuplu in varsta dar minunat de frumos. ea are o rochie galbena care ii lumineaza fata. el este inalt si puternic, are insa atata tandrete in felul in care o priveste si in care ii ofera ceasca de cafea, ca ma intreb daca nu-s in luna de miere. ea ii zambeste mereu, se duc de mana la mal, verighetele lor sunt ca scoicile pe degetele marii. sunt mai tineri si mai fericiti decat cuplul din spate, care-si expune galagios tatuajele si sanii dezgoliti. cred ca nu toata lumea descopera cu adevarat iubirea, multi traiesc cu un fel de surogat accesibil si putin pretentios.

 salvamarul fluiera dupa un pusti care depaseste geamandura. ma gandesc ca mi-ar trebui si mie un salvamar care sa fluiere tare cand sufletul meu o ia razna si depaseste geamandurile, dorurile, valurile, gandurile. cand uita ca oamenii traiesc pe plaja si doar visele pe Luna.

cercei de scoici

doua fetite  - yin si yang. zi si noapte. maxim 5 ani. una e blonda cu un costum de baie-rochita ca graul copt, firava si timida. cealalta un pic mai mare, bruneta cu par lung si carliontat de apa sarata poarta un costumas mic rosu. se joaca pe marginea piscinei pentru copii. mama blondei are un tic verbal " miruna fa aia sau asta pana numar la trei : unu , doi, trei". si o tot numara pe biata fata ca la box, pentru orice. bruneta curajoasa intreaba la un moment dat soptit: "de ce tot numara mama ta pana la trei?". ingerul mic si diafan raspunde simplu : "cred ca nu stie  mai departe..."...!!!

trece o vreme, vor sa intre in piscina. miruna, pana nu ajunge mami la trei isi pune "aripioarele" de plastic la brate si e gata de intrat in apa. cealalta: "de ce nu poti sa inoti fara aripioare"? .... miruna inteleapta: "pentru ca nici  pestii nu inoata fara aripioare"...!!!

se duc la nisip iar mie imi e brusc tare tare dor sa fac un castel cu trei turnuri si scari de scoici, cu poarta si pod peste canalul de aparare, cu un dinozaur in varf pazind steagul. imi e dor de copilaria mea si de a lui. de zilele in care bucuria era mai simpla, se juca volei in apa si mergea cu trenuletul de la un capat la altul al plajei. de bratari simple cumparate de pe plaja si de vata de zahar, de telefonul cu fise de la posta de unde il sunam pe bunicu'. si de visul " cand am sa fiu mare o sa ma aduca aici un print si o sa stam pe malul marii de mana, de cand rasare luna si pana rasare soarele iar eu o sa am parul lung si cercei de scoici".

doi sori

cand si el si ea sunt doi sori la rasarit, e clar ca nu vor avea loc pe acelasi cer si ca pana la urma o sa fuga unul de langa altul. adunand o bruma de intelepciune, intr-un tarziu ea se va preface in luna. ca sa-i lase lui puterea asupra zilelor si sa-si opreasca ei argintul melancolic al noptilor.

asa pot fi uneori impreuna,
cand ea s-ar grabi sa rasara
si el ar intarzia sa apuna.
numai razele li s-ar intalni,
ca niste degete de dor.
dar ar avea si ei macar un pic,
un cer doar al lor.

night sin

brazilia, victorie si infrangere

 draga bunicule,
ma grabesc sa scriu acum, inainte de ultimul meci al nostru pentru acest campionat. brazilia joaca in cateva ore finala mica, pentru locul trei. a pierdut locul in marea finala asa cum niciodata nu ar fi crezut cineva ca e posibil. vreau sa scriu totul inainte sa aflu rezultatul. pentru ca nu vorbim despre un rezultat la fotbal acum.
povestea mea cu tine este despre castig si infrangere.

  brazilia a vrut sa castige: au vrut jucatorii, antrenorii, suporterii de pe stadion, tara lor si inca multi altii din lumea intreaga. si eu am vrut ca ei sa fie macar in finala mare. dar dorintele prea mari aduc cu ele si presiunea tuturor gandurilor din jur, care se transforma in ceva mai greu decat toate stancile planetei. brazilia nu a avut o alta optiune. nu era acceptabil sa piarda - asa ca a fost le-a fost imposibil sa castige. pentru ca ei nu au pierdut, ei au ratat o victorie. au avut in brate soarele, dar nu au putut sa-l duca in casele lor. asta e pericolul marilor vise - sa fie atat de mari incat sa se ridice prea sus si sa le pierzi.
  echilibrul germaniei si acceptarea oricarui rezultat i-a ajutat sa treaca mai departe. victoria unora este infrangerea altora. pe un teren, separat de o firava linie alba, este raiul si iadul. in stanga invinsii, in dreapta invingatorii. firul ierbii se inclina respectuos catre zambetul unora si sterge lacrimile altora.

 brazilia joaca azi pentru a consola un pic marea de suflete pierdute in intrebarea "cum a fost posibil"?
 brazilia trebuie sa castige azi macar o cupa mica si sa aiba ce strange in brate pentru urmatorii patru ani. asa cum tinerii indragostiti si orgoliosi strang in brate un trup oarecare si se gandesc in schimb la o fata micuta pe care nu pot sa o aiba, caci nu stiu inca sa lupte ca sa-si ia trofeul adevarat si se multumesc cu cel mai mic. asa cum fetele tinere se grabesc sa se marite si sa stranga in brate macar umbra unui fat-frumos care a plecat inainte sa le  lase macar o adresa de e-mail. asa cum marea se grabeste sa isi duca la mal valurile, sperand sa poata imbratisa un vis viu in loc de nisip rece.

sa avem grija de vise si de aripi. sa nu facem ca icar, sa nu ne ducem prea aproape de soare, ca sa nu ne topim inimile de tot. sa visam frumos si sa ne tinem visele in brate, ocrotindu-le cu rabdare. asa poate o sa avem sanse sa le vedem crescand si devenind realitate.

noapte buna!

red sunset for a perfect moonrise

             

vacanta dincolo de Luna

 
as vrea ca azi, in loc de un cub de zahar brun sa-ti pui in cafea o bucatica de Luna.

iti trimit eu, cu posta rapida. iti mai trimit si o lingurita speciala, cu coada de vant, sa te ajute sa amesteci mai bine.

si dupa ce o sa bei tot, pana la ultima picatura, acolo undeva pe o margine a cestii o sa vezi Galaxia de unde vin eu si unde ma gandesc sa te duc intr-o vacanta speciala. in curand, poate peste un an-lumina.

ce spui, cumpar biletele ?

nice wall

Dupa inventar si curatenie. 

Au ramas multe flori si bucuria ca sint oameni care 

tin la mine si se bucura atunci cand eu ma bucur.

Si nu imbatranesc, doar  trebuie sa imi amintesc mai des

sa ma bucur de viata minunata pe care o am.

inchis pentru inventar

  De obicei  ne ducem la doctor ca sa ne analizam organele, oasele, trigliceridele sau tensiunea. Ne ducem la coafor  sau la sala de sport ca sa ne “refacem” superficial  aspectul exterior. Un audit al interiorului, al sufletului  nu prea se face. O renovare. O verificare adevarata a noastra. Ar fi interesant sa vedem care sunt procedurile dupa care ne traim vietile. Cine ne da voie sa ne indragostim si cand? Ce instructaj de protectia muncii am respectat? Pe cine mai aducem  in echipa si de ce?  Ce asteptari avem fiecare de la celalalt? Cand avem voie sa ne suparam si cand nu? Cand avem voie sa fim dezamagiti si cand nu? Cine decide investitiile in viitor? La cat timp se face curatenie si o arhivare a documentelor? Cat si unde se permite pastrarea amintirilor si ce se face cu ele dupa ce expira? Daca cineva nu poate arunca amintirile, chiar daca sunt periculoase, daunatoare si inutile? Cand se pot face ore suplimentare? Daca se depaseste bugetul aprobat pentru telefonia mobila?  Cine face cafeaua? Cine cumpara florile? Cand unul iubeste cu adevarat si cand celalat are doar impresia ca e indragostit? Cand pasiunea e doar un joc mic pentru pauza de pranz? Cand cineva vine doar part-time la lucru, cu mintea in alta parte dar e platit integral? Cand totul e doar asa ca mai sa aiba ce scrie  in CV?  Cine pleaca primul?  Cat timp trebuie sa mai astepte celalalt, sperand o intoarcere? Cand afli ca de fapt iubirea e imposibila, cand speranta devine nebunie - frumoasa, dar tot nebunie?  Cand cel care trebuie sa stinga incendiul si sa aiba grija de securitate, tradeaza si de fapt pune un foc perfid exact in locul cel mai expus, in inima?  Cate greseli sunt acceptate? Cate lacrimi pot fi stocate intr-un DVD ? Cata vina poate sa treaca de pe un umar pe altul? Cine pe cine prinde in brate? Cine plange si cine rade la urma? Cand joaca de-a marea, de-a iubirea, de-a marea iubire … devine joaca de-a soarecele si pisica ?  Am primit un indemn – e drept, un pic scos din context – dar mi-a dat o idee. Taios, ucigator de scurt, de crud si de real, de logic si de firesc aducator cu picioarele pe pamant … “hai, inchide” .  Da, am sa inchid un pic pentru inventar.

1000 first dates

 

cum ar fi daca fiecare intalnire ne-ar fi  « prima intalnire »?

am scapa de grija intrebarilor « ce facem azi » sau « cu ce sa ma mai imbrac? ».

am pica din cer si ne-am prinde unul pe celalalt in palme, ne-am lega la ochi sa vedem daca ne recunoastem dupa glas, dupa zambet si dupa inima.

am prinde fluturi in mijlocul lui noiembrie si am mitui timpul, ca sa nu mai treaca asa de repede. am ascunde minutarele ceasurilor, sa nu se faca ora 10 seara si sa fie nevoie sa luam tramvaiul catre casa. 

poate n-am avea curaj sa ne sarutam prea repede si prea des, dar mainile ne-ar sta nedespartite si am stabili un nou record mondial la  « zambit fara motiv si fara respiratie ».

am putea sa ne spunem fara grija « te iubesc » fiindca nu ne-am plictisi sa ne auzim.

si mai ales am fi siguri ca « ne mai vedem si maine » !!!

buna dimineata!

   uneori ma duc la culcare cu teama, alteori cu speranta.
e acelasi gand, privit din doua colturi diferite ale pernei: ca peste noapte am sa te uit.
apoi invariabil alerg catre fiecare rasarit, intreband soarele daca te-a vazut si indragostindu-ma din nou cu fiecare "buna-dimineata" a ta, ca si cand am fi mereu la prima intalnire.

port in mine toate diminetile noastre, asa cum isi poarta scoicile, perlele.

fara titlu

   In unele zile nu construim nimic și ochii doar ne clipesc fără sens, fără sa vadă ceva cu adevărat.

Uneori  ne purtam de parca am fi numai corpuri care și-au pierdut sufletele, viata și bucuria de a zâmbi. Uneori suntem numai ambalaje mișcătoare, care consuma si poluează. Pe etichetele noastre cred ca scria la început “handle with care” dar primele lacrimi au șters în graba aceste indicații și am rămas niște cochilii murdare, urate si fără culoare. Nu mai știm ce păstram în noi, ce aveam de ocrotit înăuntrul nostru.. Chiar mai ținem minte unde ne sunt iubirile si visele?  Din cauza ca am stat prea mult in soare, in frig, in tristețe, in doruri si in disperări …mai  tot ce era in interior s-a stricat. Da, uneori un fir verde de zâmbet își scoate bratul și ne face un semn … dar oare e destul?   Îmi plec fruntea pe umărul tău , ma rog sa mai ai încă instrucțiunile de folosire cu care am venit.  Am uitat la ce foloseam. Amintește-ți tu și spune-mi și mie. Numai să nu mă minți.

inca

parul meu are culoarea cuvintelor

pe care inca nu ti le-am spus.

ochii mei au culoarea padurilor

in care inca nu ne-am jucat de “v-ati ascuns”.

prin clepsidrele din palmele mele curg

nisipurile marilor unde tu inca nu m-ai dus.

sufletul meu vrea inca sa te iubeasca

si pastreaza culoarea soarelui la apus.

exotica

daca ajungi prin Andromenda pe undeva

si ramai fara oxigen sau vei fi obosit,

treci pe la mine un pic

si culca-ti tampla pe inima mea.

in imponderabilitate

cuvintele nerostite,

s-ar cerne prin gauri negre

ca prin site.

asa n-ar mai fi teama,

doar soarele gol

si gandurile noastre toate

eliberate de dor.

iar cand o sa pleci inapoi, pentru drum,

as putea sa-ti dau imprumut,

harta  pictata de mine pana acum,

si rasuflarea mea toata, sarut cu sarut.