putin, mult sau tot

dincolo de faptul ca a fost un w-end foarte frumos, mi-am adus aminte inca o data cat de putin ii trebuie omului sa fie fericit. o bucata de cer, de soare, liniste si familia in jur. pe urma m-am gandit ca asta nu e putin, e foarte mult, e de fapt totul.
de ce m-am simtit altfel decat in alte vacante? poate pentru ca am avut senzatia ca pot sa opresc timpul si sa ma intorc unde vreau, (aproape) atunci cand vreau. faptul ca dupa 2 saptamani, am gasit pe malul aceleiasi mari, aceleasi umbrele pe plaja si aceeasi oameni imi aduceau cafeaua, acelasi joc cu mingiuta albastra in aceeasi piscina... parca de fapt nici nu plecasem de acolo, parca as fi tinut timpul in loc. stabilitatea marii si-a plajelor m-a ajutat sa redescopar o bruma de siguranta intr-o lume haotica si incerta. la gandul ca si peste o saptamana sau doua vom fi din nou acolo impreuna, zambesc si mi pare ca masina timpului s-a inventat. si la sfarsitul calatoriei de azi, ne-am intalnit si cu un curcubeu!