8 noiembrie 2018

prima vacanță



            Stau în sală și privesc oamenii cu atenție. Mai precis, le privesc sufletele, dincolo de valize, tricouri colorate, zâmbete de plastic sau gânduri care trosnesc de răutate. Dac-aş  face un top al întunecimii sufletelor lor, n-ar mai fi locuri pe podium. Noroc că egoismul, prefăcătoria și lăcomia nu trag la cântarele din aeroport, altfel toți ar plăti sute de euro ca penalizare. Zilele trecute m-aş fi bucurat de o aşa gașcă. Acum, fiindcă sunt eu însămi în vacanță, mă agasează. Parcă aş fi vrut un grup de copilași plictisitor de pufoși, dulci și iubitori. Mă agasează pentru că mă tentează. Îmi trec degetele peste inelul anti-stress. Îmi fac de lucru cu oglinda - arăt perfect, părul antracit stă cum trebuie, rujul e roșu, ochii aruncă flăcări violet. Nu mă mir că toate gagicile de-aici m-ar strânge de gât și că bărbații mă pipăie deja a șaptea oară în gând. Ehh … mai, mai că aş umbla la cutia cu jucării... dar nu, am promis că-s cuminte. E vacanță.
            Un tip își mângâie nevasta pe genunchi în timp ce-i răspunde amantei cu un SMS aproape obscen. O fată care ieri a împlinit 18 ani își bârfește familia că n-a vrut s-o lase să plece dansatoare în Cipru. Un chirurg oncolog își socotește în minte câștigul anual din șpăgi și se bucură că a atins cinci zerouri, în euro. O tipă între două vârste se bucură în mod real că soțul ei și sora acestuia au murit într-un accident, lăsând-o convenabil de văduvă și de bogată. În momentul asta m-a apucat amețeala și nu am mai știut ce fac. O secundă și am apăsat pe capacul rujului … gata! Treaba a fost făcută. Prea repede funcționează mecanismele astea moderne!
            Când mă pregăteam să-mi primesc pedeapsa pentru promisiunea aruncată la gunoi după nici două ore, aud un glas cunoscut, nazal și miorlăit:
- Pasagerii zborului “Tips & Trips” sunt anunțați că o defecțiune la avion produce o întârziere de 4 ore. Vă invitam pe acoperișul aeroportului, la o cină sub clar de lună!         Șoapte, nervi, îngrijorare … și peste ele plutește abia văzut, vag și alb, un fulg. Aha, am înțeles, un “paznic-adversar”. Biine! Am scăpat deocamdată - și eu, și ei. Mă duc să mănânc ceva. Sau mai bine zis, să beau cât de mult prosecco pot.
            - Puteau și ăștia să ne ducă într-un loc mai drăgălaș, ce naiba!
            Femeia din stânga mea își repede cuvintele, lovind cu cuțitul în masă și accentuând starea de frustrare a tuturor.
            - Lasă dragă, atâta s-a putut în grabă...
Hop! Ăsta-i soțul, terorizat de ani întregi, tot încercând să-i facă faţă.
            - Ce “dragă”, nu mă lua pe mine cu “dragă”!  Am plătit 100 de euro pe bilet, n-avem nici bagaj de cală, de a trebuit să-mi las acasă o grămadă de pantofi, își dă ea ochii peste cap, privindu-și picioarele lungi, încălțate în sandale aurii.
            - Pai da, dar … ezită el, căutând o justificare.
            - Care “dar” domne’, tu ții cu ăștia sau ce?
            - Păi nu dragă, dar să luam și partea bună, uite mâncăm ceva, bem o cafea …
            - Auzi, madam - se întoarce ea spre mine, căutând un aliat. Auzi la fricosu’ ăsta - și punctează cu cuțitul către amărâtul care-și pleacă fruntea.
            - Adică ăștia întârzie să decoleze, noi pierdem și cina dincolo la hotel, ne aduc în magazia asta că să ne dea niște frunze și puțină brânză și el cică  să zic “mersi”!
Fără să aibă, de fapt, nevoie de replica mea, îl amenință iar:
            - Să te duci să-i reclami în momentul ăsta!
Disperarea și umilința îi ies prin pori, sub forma de sudoare fină, de parcă și glandele lui se tem de vrăjitoarea asta.
            - Treci, îl împunge ea cu unghia lungă, desenată cu ojă verde închis.
Simt cum îmi cresc cornițele!  Na, c-am promis că-s cuminte și deja ….!
            - Doamnă, nu fiți supărată ...îmi ies cuvintele din gură înainte să le pun frână!
Ea se întoarce spre mine și pentru fix 37 de secunde e chiar atentă, golită de orice gând rău. Oare să fie posibil, totuși ar mai avea o șansă?
            - Totul se întâmplă cu un motiv. Dacă ni se întâmpla o nenorocire acolo, sus?
            - Ptiu, piei drace, scuipă ea către mine. He, he, nici măcar nu-și dă seama ce zice!
            - Faptul că acum stăm aici, probabil ne-a scăpat de ceva mult mai rău, ce părere aveți despre asta? adaug eu, echilibrând cuvintele în speranța că o voi echilibra și pe ea.
Cu dispreț se sucește către bărbat, îi bate cu cuțitul în pahar și-i zice:
            - Hai, c-am găsit alta mai nebună ca tine! Ce-o fi cu voi, domnule?
Gata, cornițele au ieșit aproape de tot și trebuie să mă retrag urgent. A mai rămas fricosu’, care se frământă în tricoul lui gri. În afară de faptul că e laș, n-aş avea ce să îi reproșez. Știu că își irosește talanții, ar fi fost un chimist de excepție dacă nu ar fi lăsat-o pe femeia asta să îi mănânce viața, dar asta chiar nu e treaba mea. O să dea el socoteala separat, altcuiva, când o veni vremea. M-am hotărât. Mă ridic și-i spun în trecere:
            - Vino cu mine, am să-ți dau ceva.
Maștera se ridică să-și apere proprietatea:
            - NU pleci nicăieri cu parașuta asta!
Sunt foc și pucioasă. Îl apuc de braț și-l împing cu forța pe scări. El îmi vede cornițele și icneşte a leşin. Mai bine aşa, o să-l târăsc mai ușor după mine. Nu știu de ce, îmi întorc capul și le spun:
            - Poftă bună în continuare! Ca idee, bomba pe care am pus-o în avion, e acum sub masă!

            Și dispar cu fricosul, știind că zgomotul tacâmurilor mi-a acoperit vocea.



2 noiembrie 2018

Vis


Pe banca de lemn,
Frunzele își ard toamna
Visând ploi calde.

29 octombrie 2018




Senin si liniste in ceruri,
Ochii singuri pe pamant.
Unde-s zmeiele copilariei noastre ?

26 octombrie 2018




Tristețea e ca un fagure de miere.
Are găuri simetrice,
E lipicioasă și uneori puțin dulce.

23 octombrie 2018

Dimineața




Mă topesc de dorul tău
Cum se topește un cub de zahăr,
Într-o cafea cu prea mult lapte.   

18 octombrie 2018

14.10@BIM sau 10 Km de ganduri



Joi. Banuiala a devenit realitate. Am viroza.
Vineri. Masuta mea arata a raft de plafar. 2 feluri de sirop de tuse,  2 feluri de pastile de supt, 2 ceaiuri si 2 spray-uri de gat.
Sambata. E prima data cand nu ma duc personal sa imi iau kit-ul. Mi l-a adus fi-miu. Asta + starea mea groaznica ma face sa ma indoiesc ca o sa alerg 10 km a doua zi, cu noaptea in cap. Incep sa-mi fac liste de pro si contra. Contra iese mai lunga dar nerelevanta. Pro e foarte scurta, dar puternica. Efedrina se simte, nu am nicio emotie, doar nevoie de somn mult.
Duminica. Ceasul suna la 5.50. Afara e intuneric, in casa e frig, ma dor talpile, umerii si o jumatate de ureche. Ce-ar fi daca … Si copilul vine: Hai! Ma duc sa iti pregatesc vitaminele. Peste 5 minute iar: Hai! Ma dau jos din pat cu greu. Ce-ar fi daca … Dar el : Hai! Si eu stranut, tusesc. 
Ma uit la tricoul subtire si la noaptea de afara. Ma uit la numarul de concurs, ma uit la copilul-barbat pe care eu l-am incurajat sa termine un semi in ziua in care implinea 18 ani. Nu pot sa nu ma duc. Incep si eu: Hai!

Ajungem cu un taxi. La vestiare e foarte multa lume. De toate varstele. Destui sunt la fel de incurcati ca si mine. Problema e ca acum sunt 6 grade, e frig si bate vantul iar peste nici 30 min o sa murim cu totii de cald. Cum sa te imbraci? Curajosii au pantaloni scurti si tricouri subtiri. Toti tremura.  Multi tusesc. Ma uit pe numere si sectoare, vad ca eu am D si ca exista si E. Ma-ntreb cum de nu mai sunt in ultimul sector. Hai! La start, in alergare. Ia uite, face militarie cu mine; da’-mi place. Mai sunt 10 minute pana sa pornesc. Valuri de oameni curg catre porti. In jur incepe sa miroasa a ceva placut, familiar si relaxant. Nu imi dau seama ce e decat peste vreo 3 minute, cand tot el imi zice : Data viitoare o sa-ti prepar eu un gel, ceva. Cu piper, cu eucalipt…uite ca toti au pe frigul asta ». Asa e. Miroase a voltaren, bengay, rumalaya …you name it. Pulpele goale ale alergatorilor poarta straturi groase de creme activatoare pentru circulatie. Ajung la sectorul meu, alerg pe loc, genuflexiuni, numaratoarea inversa, ii dau hanoracul, ma pupa pe frunte: Distractie placuta, sa ma suni cand termini! Si pleaca acasa, sa se culce. Fiindca el azi nu alearga, a venit doar cu mine sa imi tina haina pana la start, sa nu inghet ca majoritatea din jurul meu. Avantaj eu!

Alerg. Constant, cadenta peste 165, cum mi-a zis coach. Cand abia zaresc borna de km, « elitele » au facut déjà prima intoarcere si trec la km . Vad o tipa frumoasa, blonda, cu pantaloni scurti rosii si o bustiera alba, stralucitoare. Arata ireal de bine si de fericita, sper ca o sa castige. Azi nu ma opresc deloc. Nici la insula cu apa, nici la zidul de la km 8. Dar pe fond de hiperventilatie, nurofen si mult sirop de tuse, am incep sa gandesc periculos de adanc. Asa m-am prins ca eu nu mai sunt eu. Ca precis am murit si ma intreb cand. Poate am murit asa cum ar fi trebuit, intr-o zi de ianuarie acum aproape doi ani, cand l-am coborat langa bunicul pe care l-am iubit ca pe un zeu al copilariei, pe barbatul pe care l-am iubit il iubesc fara termen de comparatie. Poate ca a fost acum aproape patru ani, intr-un taxi mirosind a tigari si a mucegai, tinand sub haina la caldura, un recipient sigilat cu bilet de trimitere, inchizand un ganglion insangerat, caruia ii vorbeam in gand, rugandu-l sa nu fie  rau. Nu sunt eu, precis. Cum altfel sa alerg de bunavoie intr-o duminica dimineata pe frig, cu viroza pe umar? Cum altfel sa fiu eu aia care in loc sa stea acasa, sa dea cu aspiratorul sau sa faca prajituri, pleaca serile sa alerge prin parcuri? Cum sa fiu eu aia fericita ca are 3 basici uriase si doua unghii negre, tot de la alergare?  Cum sa fiu eu aia care ii duce lui fi-su mancare din oras si comanda pizza la 10 noaptea fiindca nu a avut timp sa gateasca, pierzand vremea la un curs de scriere creativa? Cum sa fiu eu aia care negociaza cu constructorii, care vopseste, repara si citeste despre polizoare? Cum sa fiu eu, cand am spus toate cele pe care le-am spus in vara asta si cand am tacut atatea altele ... Cum sa fiu eu si sa treaca octombrie fara dulceata de gutui ? Nu, nu, nu! Din cum in cum si din nu in nu trec pe sub cronometru si realizez abia atunci ca trebuie sa ma opresc. N-am indeplinit obiectivul de timp dar l-am indeplinit foarte bine pe cel de rezistenta si am castigat o mare lupta cu mine. 

Duminica @ BIM. 
Ziua in care am aflat ca am murit e si ziua in care am aflat ca intr-un fel, nemeritat si poate nedorit, m-am intors la o alta viata, care uneori are si partile ei luminoase. Ca niste gutui.  

15 septembrie 2018

scoala de vara



  Draga mea,
Tin mult sa punem bine experientele din aceasta vara. Pentru ca a fost suferinta si alinare, boala si tamaduire, frica si curaj, foame, sete, tulburare, nesom si apoi liniste  - un bazar ca cel din care tocmai te-ai intors. N-ai fost degeaba in desertul de piatra, la 45ºC. Pana la urma ai miscat aerul din tine si as vrea sa-ti ramana ceva din ceea ce ai invatat in aceste luni. Te rog sa faci cumva sa nu uiti. Nu e ca atunci cand studiai pentru un examen sau pentru o marire de nota. Acum trebuie sa pui ceva in memoria de lunga durata a sufletului. Ai dat ceva si ai primit ceva. Azi esti mai bine ca oricand. Stim ca nu o sa fii tot timpul la fel de senina. Da, ai dreptate, nu o sa fie mereu asa. Ai sa mai fii trista si speriata. Dar acum ai un loc in care te poti intoarce. Ai un punct de referinta si stii cum trebuie sa fie. Ti-ai recastigat Craciunul si marea. Sa nu uiti ziua in care ai trait un an in 24 de ore. Sa nu uiti noaptea in care te-ai iertat si ai inteles. Sa nu uiti ca iadul si raiul sunt in noi si ca numai tu le construiesti – pentru tine dar si pentru cei pe care vrei sa ii iei cu tine. Este doar responsabilitatea ta si poate ca e cea mai frumoasa sarcina pe care ai putea sa o ai de acum incolo.
  Draga mea, ai in mainile tale o cana frumoasa. Nu sta cu ochii pe ea, incercand doar sa o feresti, cu palme neputincioase si speriate, de praf si de lichide otravite. Da-i un sens, pune in ea cafeaua ta preferata, un ceai dulce, cateva curmale crude sau inghetata de mango, ulei de trandafiri, creioane colorate, flori de portocal sau smirna, vitamine sau  bilete de avion. Nu poti sa te aperi de furtuna de ganduri rele, dar poti sa ocupi orice cotlon in care ar putea sa se pripaseasca. Nu poti s-o opresti sa vina, dar poti sa nu-i lasi loc sa stea. Serile trecute ai alergat prima data corect : cu capul sus si privirea inainte peste varful copacilor, cautand lumina stelelor si nu cu ochii in jos, ferindu-te de gropile din asfalt. Agata-te de medaliile viitoare si nu te mai lasa incurcata de frici si deznadejdi prezente.
  Draga mea, totdeauna ti-am spus si tu n-ai vrut sa ma asculti. Poate macar de-acuma o sa stii: esti frumoasa si buna, cand vrei.

26 august 2018

dor de ducă - 2



M-am întors din călătoria training - test pe care mi-am propus-o și ca la orice examen, fac o evaluare. Nimeni nu a înțeles de ce am plecat, deja dimineața devreme lumea era panicată negăsindu-mă aşa că la un moment dat a trebuit să anunț...și...în fine. Nu asta contează. Am vrut să simulez cumva o parte din viitorul meu. La alt nivel desigur, un pic metaforic dar… Am plecat pentru prima dată într-un oraş în care nu am mai fost niciodată, complet străin, fără să am acolo vreo treabă serioasă sau specială (de serviciu), fără să cunosc pe nimeni, fără să mă aștepte nimeni, fără rost chiar, aş putea spune. Cam asta e viitorul...  A fost ales oarecum la întâmplare, am depins mult de trenuri și de orele lor de circulație și recunosc că legătura cu Anton Lupan a contat un pic .. :) Un oraş ne-comercial, ne-turistic și fără prea multe de făcut în el. M-am plimbat pe drumuri goale și uneori murdare, pline de câini vagabonzi, unul a mers cu mine aproape un km, undeva pe o şosea de centură, plină de TIR-uri și alte mașini mari. M-am rugat de vreo doi paznici să mă lase să intru în ceea ce era notat pe GPS la mine “port-docuri” dar ei s-au uitat la mine ciudat și atât. Deci nu am văzut vapoarele cele mari - poate nici nu erau. Le-am văzut pe cele mai mici, păpădia, fata în valuri și desigur am terminat excursia în grădina botanică. Acolo am avut un moment de cădere dar ce puteam aștepta după 5 ore de mers prin soare? Am avut un sentiment final de milă faţă de mine. Nu însă una plăcută, aşa cum ai pentru un pui de găină însetat, mai degrabă una plină de silă pentru un fluture pe jumătate mort, pe care știi că nu ai cum să-l salvezi și nici n-ai vrea să-l calci, încă. M-am gândit mult și probabil că ușor-ușor o să vină niște concluzii serioase. Deocamdată înțeleg că soluția ar fi să devin din ce în ce mai indiferentă. O să adaug straturi -straturi  de protecție peste inima și o să fie bine. Să nu “mă mai gândesc” atât de mult la toate; asta vine la pachet cu să nu “mă mai bucur” dacă e cazul, aşa de mult. Dar parcă mai e cazul? Mi-am amintit azi ce mă rugam acum câțiva ani și cum căutam să ispitesc soarta cu un fel de schimb. Mă gândeam că dacă tot scopul problemelor noastre e să fiu eu singură, aş fi vrut că bărbatul meu să fugă în lume cu o alta femeie, cu două sau cu nouă sau cu un bărbat sau … nici nu mai conta. Dar să fie undeva, cumva. Aş cere asta în continuare dacă aş putea. Cred că ar fi fost muult mai bine pentru toți. Dar nu e posibil și poate că incerc prea mult să schimb și să explic, să mă găsesc vinovată și în același timp să mă disculp de ceva ce nu știu ce e. Am tot așteptat acolo, în orașul cel străin, să apară cumva o idee, ceva, cineva care să mă traga în sus, să nu mă înec. Un oraş străin și ciudat, în care am înțeles că mă împart încă între a trăi și a supraviețui. C-ar fi bine să trăiesc - da. Dar că și supravietuirea are provocările ei. N-o să dansez de revelion aşa cum îmi doream? O să alerg atunci, în luna mai, aşa cum pot. N-o să mai calc pe o plajă, aşa cum iubeam să fac? O să vizitez orașe străine și necunoscute atunci.  Habar nu am ce o să fie exact, dar n-o să mai spun aşa de repede și des “îmi pare rău”. Și o să mai cred că dacă am supraviețuit azi acolo, o să reuşesc și în alte parti.

Și ca să nu uit, notez mai jos cu un pic de umor drăgăstos, despre oraş:

1.            Multe străzi extrem de complicate și întortocheate
2.            Multe semafoare
3.            Există un real respect pentru semafoare și treceri de pietoni
4.            Roșu la semafoarele de pietoni durează  anormal de mult
5.            Eu am traversat numai prin locuri nepermise sau pe roșu
6.            Străzile se transformă rapid din alei între blocuri, în bulevarde.
7.            Sunt multe semafoare
8.          Toți oamenii pe care i-am întrebat despre direcții mi-au dat că reper semafoare și m-au atenționat unde sunt trecerile de pietoni.
9.            Am trecut numai prin locuri nepermise sau pe roșu
10.         Sunt multe semafoare
11.         Am trecut numai prin locuri nepermise sau pe roșu
12.         Și cainii trec strada numai pe verde.
13.         Insolația de Galați e la fel cu aia de pe plajă.


25 august 2018

dor de ducă


La ghișeu, în gară,
Eu spun o ghicitoare de vară.
Vânzătoarea se-ncruntă sub aşa o povară…

 Să fie undeva mai departe, cu apă.
-        Da, către S-SE spune ea, fardându-și o pleoapă.
Undeva unde să nu-mi fie frică.
-        E clar, nu la mare, adică.
Vreau o cale ferată dublă electrificată,
Și un oraș în care n-am fost niciodată.
-        Linia 7, grăbeşte-te, fugi!
-        Și cine știe, poate de data asta ajungi…

5 ore dus, 5 ore-ntors și-ntre ele,
Eu cu un rucsac și mult praf de stele.




23 august 2018



ma simt de parca am pierdut o lupta pe care nici n-am apucat s-o incep si sufletul mi-e atat de cazut, lovit si de umilit, incat si pietricelele care-mi sfarteca genunchii par munti. cred ca si cel mai prost soldat stie de ce-a fost invins. eu n-am nici macar asta. ce-ar fi trebuit sa fac si n-am facut? ce am facut si nu trebuia sa fac? disperarea imi sufoca plamanii.
si atunci ma rog. dar nu pentru a avea puterea sa mai traiesc inca o zi fara tine. ma rog sa am rabdare sa mai traiesc inca o zi, sperand ca asta ma va duce cumva, mai aproape de tine.