copilaria ne impinge catre adolescenta dar are grija sa ne puna in buzunare mici dulciuri, pentru lada de zestre de mai tarziu.
am gasit ieri pe o strada ascunsa, o tufa uriasa de trandafiri urcatori, salbatici.
mi-a sarit inima de bucurie, caci erau trandafirii copilariei mele, trandafirii coronitelor mele de premianta.
am vazut imediat cum umbra lor imi facea cu ochiul exact ca pe vremuri, la ora 8 fara 10 dimineata.
eu plecam cu parintii si bunicii, spre scoala cu scena care ma facea pentru o zi cea mai fericita fata din lume.
ei ramaneau acasa, sa ma astepte, presimtind zambetul din inima mea inflorita aidoma lor.

tropaitul inimii mele se suia in petalele lor in fiecare primavara; obrajii mei se amestecau cu obrajii lor si eram cu totii la un loc in curtea bunicilor, copil si flori, observand cum trec norii si curcubeele pe cer. mi-au stiut iubirile primavara si mi-au servit drept desert iarna.
acum bunicii nu mai sunt iar trandafirii nu au putut trece peste zidurile de gheata incropite de iernile singuratice.
au ramas insa in lada mea de zestre; e de ajuns sa ridic un colt si ii vad acolo, in mana bunicului, impletiti in secret in coronita surpriza.
trandafirii mei parfumati, sfiosi, delicati, rosii asa cum numai ei stiau sa fie, trandafirii mei, vacantele mele, copilaria mea - traiesc toate in lada mea de zestre.

Are atatea dorinte si ganduri, atatea lucruri de descoperit, atatea intrebari de cautat si are atat curaj si atata teama cat pentru o lume intreaga ... Are teii la geam, robotii lego pe raft si pisica sub pat. Are 12 ani dar umbra somnului lui este inca aceeasi ca pe vremea cand avea 12 luni.

Dupa tot felul de discutii legate de telefoane mobile, blog-uri, fete, baschet, citit revista Level ...in sfarsit adoarme. Are nebunia frumoasa a vikingilor pe care ii admira. Are puteri magice si se duce instant intr-o lume pe care si-o deseneaza singur cu linii precise. Lumea lui este exact aceea in care indiferent de cat de inalt este castelul, cat de fioros este dragonul, cati vrajitori de foc si magicieni intunecati sunt pe drum, el va ajunge victorios la sfarsit, ca sa salveze printesa. Sau sa devina guvernatorul insulei, dupa caz. Are genele lungi, ca tatal lui si cand doarme are mereu aceeasi umbra de zambet in coltul ochilor. Are gandurile tivite cu aroma de ciocolata si palmele inclestate peste urma mingiilor alergate peste zi. Are obrajii veseli, cu amintiri - cirese zburdand peste intamplarile zilei. Are inima in galop, catre alti munti de urcat.

E baiatul meu.

Ploile de pe marginea acestor campii inseamna arsita dunelor de dincolo.
Ghetarii de departe nici nu viseaza obrajii fierbinti ai deserturilor, asa cum furnica nu intelege umbrele plecate din talpile Everestului.
Luna seamana la unele usi gramezi de iubire ne-nceputa si sub alte ferestre usuca lacrimi cu iz de migdale.
Florile de cires inseamna de fapt prajiturile cu dulceata din serile cu ceai de noiembrie.
Rasaritul alergand ghidus pe-aici este apusul rasfirat lenes din cealalta parte.
Orice-ar fi, totusi, murmurul norilor si vantul stelar care imprastie timpul, e unul si acelasi.

Am ochii inca tineri, astept martie cu ghioceii, aprilie cu puii rotunzi si galbeni piuind sub caciuli de lana, iulie cu scoici insirate pentru bratari de printese, septembrie cu carnetul in ghiozdan si decembrie cu scrisorile de dragoste.
Am ochii inca tineri, dar in drumul de la ochi la inima viata tot face poteci, ca sa nu isi rataceasca pasii, sa gaseasca mereu drumul intre doua anotimpuri.
Aceiasi ochi care-au vazut prima data florile de cires, cauta si azi imbarbatare si curaj in petalele albe. Aceeasi inima care amesteca demult in visele de seara stele, printi si castele fermecate , asteapta si azi zana buna si ingerul care sa-i astearna curcubee la picioare.

Acelasi soare rasare dand viata si invartind clepsidra ….