azi, ieri, maine

nimic limpede inainte. ceata in spate. la dreapta si la stanga - praf si vant.
ici-colo usi inchise iar pe ele litere schimonosite contureaza infricosator: azi, ieri, maine.

atatea usi si eu n-am nicio cheie.
nici sa ma-ntorc, nici sa stau, nici sa plec. plutesc intr-o imponderabilitate care nu-mi face bine. frica nu-mi face bine.
in spatele tuturor usilor e cate un alt univers si-n toate universurile astea - eu tot te iubesc. fie c-am vrut sau nu. fie ca ma vrei sau nu. si azi, si ieri, si maine.

pastreaza tu inima mea.
e tot ce mai am bun.
pastreaza tu inima mea.
e tot ce mai am.
pastreaza tu inima mea.
e tot. 

pe ce ne bazam viata

„E plăcut să te poți baza pe ceva / simplu și real / cum e să-ți fie dor de cineva".

am citit asta intr-o revista si m-a socat cand mi-am dat seama cat e de adevarat. poti sa simti sau sa nu simti unele emotii, dar dorul e atat de pur si real, frumos si sfasietor, e dur si mangaietor, ucigator si bun in acelasi timp.
plang de dor si sunt fericita ca am de cine sa-mi fie dor.
sunt secunde in care mor de dor, simt fizic cum inghet, cum mi se dezlipesc oasele si carnea pentru ca nu pot sa te tin de mana. si nu mai respir o vreme.
dar sunt si secunde in care luminez fierbinte din interior, ca o decoratiune de Craciun, alimentata de bucuria simpla pe care am avut-o cand te-am tinut de mana.
cand mi-e dor, imi amintesc cata vreme a trecut de cand te iubesc si cat de mult ma bazez pe asta. e un lucru real, care ma sustine. sa stiu ca lumea mea nu se sfarseste atat timp cat te iubesc e o usurare, fiindca, dragul meu... eu o sa te iubesc totdeauna.