18 august 2011

de ce mi-e dor azi?
de iasomie, de rochia mea "zana verii"din clasa I, de dulceata de trandafiri a bunicii, de pisoiul meu coto care ma astepta sa vin de la scoala.
de olimpiadele de limba romana, de banca mea din clasa a opta, de ci-co, de cerceii lungi si fustele scurte. de filmele de la gradina de vara si de cascada urlatoarea.
mi-e dor de sor-mea mica si de burta mea uriasa de gravida. mi-e dor de superman si de zilele in care eram sigura ca anul 2000 o sa imi aduca excursii pe luna si calatoria in timp.

de ce mi-e teama azi?
ca superman e demodat, oamenii sunt prea ocupati sa ajunga in birouri triste si nu mai merg nici macar la cascada urlatoarea daramite pe luna, ca dulceata de trandafiri e doar o reteta pierduta si nu s-a inventat calatoria in timp care ar aduce-o inapoi.

16 august 2011

cand pepenii isi rotunjesc geloziile galbene
sau isi ascund iubirile imbujorate printre samburi negri,
cand ne asternem gandurile in calea perseidelor din mijlocul lui august,
si piersicii freamata, trezind incet literele lunii septembrie,
e semn ca a mai trecut o vara
cu iubiri spuse sau ascunse.

nisipul intra inapoi in clepsidre,
sarea se ascunde in solnite sau in picaturi de nas;
marea isi pune in cui cerceii cu perle,
isi scoate fustele largi si albe,
....si mai vine o toamna.