n-as fi vrut sa fiu o frunza maturata de vantul privirilor tale.

n-ar fi trebuit sa fiu o asimptota a mainii tale,

si nici un catalizator al gandurilor tale.

neputand sa fiu inceputul romanului,

ar fi trebuit sa fiu doar sfarsitul unei curbe imposibile, 

precum infinitul.

merg prin ploaie si prin oras,
dorind ca vantul si drumul sa nu se termine.
tunetul despica aerul
si face transplant de ganduri
intre nori si inima mea.

2.4.6

una din serile pentru care merita sa traiesti e cam ca seara asta, in care stau in bucatarie cu copilul meu, ii gatesc paste si discut pe coltul mesei despre despre cine a fost mai mare: nichita sau eminescu.

calatorii de vara

de maine incep 6 saptamani de aventuri. si vad tot ce va urma mai mult ca pe o calatorie initiatica, decat ca pe un lung sir de examene.

e prima data cand nu as vrea sa ii iau de pe umeri povara. n-as vrea sa dau examenele in locul lui, pentru ca el e mult mai bun decat mine, evident !!

n-as vrea sa fiu nici celebra musca soptindu-i ceva la ureche, ca nu are nevoie de asta. as vrea insa sa fiu raza de soare care sa poposeasca pe foaia lui de hartie, sa lumineze cu blandete randurile peste care va trece stiloul lui, punand raspunsurile corecte acolo unde trebuie. asta e calatoria lui, la capatul careia va fi student, un pic mai barbat si mai mandru de ceea ce a facut singur, cu puterile lui.

acum imi dau seama cat de bine se aliniaza lucrurile in vietile oamenilor, nici mai devreme nici mai tarziu. putine lucruri ar putea sa fie mai frumoase decat momentele in care o sa trecem amandoi peste doua sesiuni umar la umar, asa cum am incheiat in primavara o stafeta prin bucuresti. doar capul familiei va avea de rezolvat o problema – va trebui sa care cu masina doi studenti, fiecare la examenele lui !