E.T. girl

BLOG DE EXTRATERESTRU

16 iunie 2010

ploaia

fetita iubea ploaia. era o mare bucurie sa vada cum se incrunta norii, cum bombane cerul si apare ploaia.
venea exact atunci cand era nevoie si tinea atat cat trebuia, de obicei inainte de apus.
lasa in urma un cer senin, tivit cu un pic roz catre asfintit. lumina se strecura altfel prin aerul curatat de ploaie. uneori chiar si curcubeul trecea sa mai dea "buna-seara". copacii se ridicau pe varfuri, asa incat fruntile sa fie spalate de griji, praf si caldura.
vedea gandaceii si buburuzele ascunzandu-se pe sub frunze si isi imagina cum se duc in castelele lor minuscule ca sa stea cu coatele sprijinite de pervaz, sa se uite pe geam cum ploua,asa cum facea si ea. dorinta cea mai mare, aproape imposibil de recunoscut chiar si in sinea ei, era sa iasa afara, sa alerge prin ploaie, sa se ude, sa treaca prin toate baltile, sa faca barcute din frunze, nu sa se ascunda in casa. bunicii n-o lasau niciodata.

eu am iesit ieri dintr-un magazin si pe strazi era o alta lume, chiar m-am gandit ca am nimerit intr-o alta dimensiune, ca am deschis o alta usa, ca in narnia.
ploua urias, apele siroiau crescand peste trecerile de pietoni, peste strazi si blocuri. oamenii se ascundeau, se apropiau timid unii de altii sub cate un acoperis mic.
am stat si eu pret de 20 secunde, debusolata de schimbarea brusca din jur, cu 15 minte inainte soarele topea totul in jur.
pe urma mi-am dat seama ca sunt nebuna sa stau pe loc si ca e gresit sa stau acolo, sub un acoperis firav si neprietenos. era ocazia vietii mele!
am plecat catre casa pe drumul lung, am ocolit mult ca sa nu ajung prea repede. am ales sa trec prin apele cele mai mari, aerul mirosea a tei si a nuc racoros.
lumea se uita la mine ca la un extraterestru. doar cativa copii alergau intr-o intersectie mica si pustie, in jurul lor era soare si zambet, asa cum trebuia sa fie. ei s-au uitat la mine ne-am inteles din priviri, eram in aceeasi categorie. si in jurul meu era soare de fapt.
asa mi-am amintit de un titlu de carte vazut cu cateva zile inainte cu multa uimire si neintelegere : cum poate sa existe o asa carte si cine ar citi-o "cum sa fii fericit". de parca ar fi o reteta. cred ca fiecare din noi ne scriem cartea asta singuri, cu fiecare pas facut in ploaie, in nisip, in iubire, teama sau speranta.
m-am gandit ca in cartea mea , ploaia asta ar fi o pagina importanta.

Etichete: ,

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire