23 octombrie 2012

semaforul



nu ma uita in gandurile tale, mai scoate-ma din cand in cand la soare, chiar daca fac pistrui mai apoi.
nu ma uita in spatele fruntii tale, mai scoate-ma din cand in cand in oras , chiar daca tin regim si-am sa beau doar un ceai de iasomie.
nu ma uita pe trecerea de pietoni, chiar daca semaforul e verde, ajuta-ma sa trec strada si nelinistile, ploile si raspantiile.

17 octombrie 2012

salt prin secunde

ochii mei au infrunzit odata cu padurile, buzele au dus povara cireselor.
sufletul meu a alergat descult batand la porti spiralate, de castel de nisip.
am umblat in rochii fierbinti tivite cu maci,
am baut din raurile cerurilor,
am dormit pe poteci pazite de lei investmantati in argintul lunii.

am calatorit prin anotimpuri ca sa gasesc o gutuie si s-o las in poarta la tine.


scoala trezeste toamna sau invers?


doua castane, patru seminte de mar, un mar si o gutuie, cam asta e in caietul de matematica al toamnei.
ei nu prea i-au placut stiintele exacte, prefera poeziile de arama, picturile licarind a burnita si a vant.
toamna e o scolarita capricioasa, stramba din nas din te-miri-ce, desi ii e cam frig la degete nu-si pune manusi pentru ca isi mai face din cand in cand semne cu soarele, de care e indragostita in secret.

11 octombrie 2012

Si totusi, ce este o ruda ?



Fetita , cam de vreo 4 ani, jumatate printesa, jumatate baietoi, probabil punand intrebari si in somn.
Acum incerca sa-si tina nerabdarea inchisa in buzunare, asteptand cuminte autobuzul. Bunica, destul de  tanara si de modern imbracata, face semn unei alte doamne. Incepe dialogul acela  « vaai, de cand nu ne-am mai vazut  , ce nepotica draguta ai …, ce mai stii de marioara … »   si tot asa. Fetita, cu ochii mariti de curiozitate,  nu intelege discutiile, dar politicoasa, nu se baga intre cele doua doamne.  « Intrusa » are noroc  si troleibuzul ei vine primul. Asa ca bunica si nepoata raman pe bancuta. Si spectacolul incepe !!

 cine era doamna ?
o verisoara de-a mea
ce e aia verisoara ?
o ruda  de-a mea, pe care nu am mai vazut-o de cativa ani.
ce e aia ruda ?
Pauza
Ce e aia ruda ???!!
E cineva care este mai importanta pentru noi, cu care suntem mai buni prieteni decat cu alti oameni.
… nu e multumita si recunoaste.
n-am inteles.  adica cum e mai importanta ?
este parte din familie, adica are acelasi sange in ea ca si noi.

in acel moment fetita se scoala de pe bancuta ingrozita. Se uita la mainile ei si la picioarele incaltate in pantofii de lac rosu.
unde am eu sange ?? si doamna aia nu avea sange !

A venit troleibuzul, salvand poate – sau poate nu – o bunica de la o explicatie extrem de grea.

Si totusi, ce este o ruda ?

26 septembrie 2012

furnici







Cand de prea multe tristesti inima se face tandari, sa chemam furnicile obisnuite sa care greutati mari, sa duca departe cioburile. Furnicile se cheama cu miere sau in lipsa, cu poezii scrise de albine in timp ce asteapta sa se deschida florile de nu-ma-uita.

3 august 2012


Dupa tabara


A fost ca-n ziua in care l-am adus prima data acasa.
Ca atunci avea 52 cm si acum peste 170 cm e un amanunt neimportant.
Ca atunci il duceam eu in brate si acum m-a imbratisat el si vad ca ii ajung numai pana la umar, nu conteaza.
Ca acum i-am pregatit cheese cake si am baut impreuna un « welcome - cocktail » si atunci ma straduiam sa-l fac sa inghita 3 lingurite cu lapte e doar un alt fel de-a privi masa de seara.
Ca acum a adormit tot cu mine de mana si eu m-am trezit sa vad cum doarme din 3 in 3 ore, e tot ca atunci, e un cadou pe care l-am primit fara sa stiu cum o sa pot multumi vreodata pentru atata fericire.

13 iulie 2012

Orasul de la 7,20


Racoare - deci plec pe jos la birou. 
Skechers in picioare, ceva muzica in buzunar ( “starship – nothing’s gonna stop us now” in bucla ) , 
o cafea “to go” ( suprinzator de buna, pentru cat de pretentioasa sunt eu la cafele ), gata expeditia.

Am descoperit un Bucuresti nou la 7,20.

Un oras al biciclistilor. Fete dragute, in fuste, pe biciclete colorate, domni cu cravata pe biciclete serioase, pensionari pe biciclete cu cosul plin cu caise, zmeura si ziare.
Un oras al copiilor de mana cu bunicii, carand galetuse, masinute, papusi sau mingiute catre parc, ciripind mai tare decat vrabiile.
Un oras in care soarele zambeste si mangaie delicat fruntile cladirilor si incurajeaza pescarusii sa zboare.
Un oras in care babute simpatice iti ies in cale cu levantica sau zmeura si semafoarele iti fac cu ochiul verde « hai, treci repede ».
Un oras care zambeste, pe care-l uitasem dar ma bucur ca l-am regasit.

P.S. si poate orasul mi-a zambit stiind ca pe seara o sa aflu cea mai frumoasa veste, ca pustiul meu e un  adevarat invingator  , stapan pentru 4 ani pe un scaun din liceul dorit.

8 iunie 2012


Dincolo de usa
 
De cele mai multe ori am fost pe partea usii marcata cu "inauntru". Acum am fost dincolo de usa.

Primul examen adevarat, trait de cealalta parte a usii.
Am stat asteptand cu inima la gaura cheii si cu sufletul ratacind pe la colturi de geam, incercand sa prinda o veste. Am fost mama, de dincolo de usa.
 
Camera de spital, dincolo de usa.
Am stat asteptand cu inima calcata de copitele ingrijorarii, incercand in zadar sa preiau durerea acului si agitatia febrei. Am fost mama, de dincolo de usa.
 
Dincolo de usile pe sub care numai umbra se poate strecura, mi s-a parut pentru o secunda ca-mi pierd camasa de zale si praful magic. Apoi mi-am dat seama ca odata ce le ai, armele astea raman ale tale pentru totdeauna, trebuie doar sa-ti stergi lacrimile care te impiedica sa le vezi si sa le folosesti.

14 mai 2012

15 ani



Copiii mici se lipesc cu tot cu acadele de fustele mamei si de servieta tatălui.
Părinții copiilor mici nu mai stiu cum sa se ascunda din cand in cand, sa fuga cu tinerețea in buzunare, departe de suzete, lapte praf si jucarii zornăitoare.
Copiii mici inventeaza  monstri pe sub pat ca sa o opreasca pe mama sa iasa pe usa, sa-l mai tina pe tata câteva minute de mana.
Părinții copiilor mici inventeaza șefi severi si intalniri grele ca sa ii pacaleasca un pic pe piticii prea insistenti.
Copiii mici raman si parintii pleaca, intorcandu-se totusi repede cu șosete mici si jucării multe.

Copii mai mari inventeaza motive ca sa plece singuri la scoala, la film, in vacanta.
Părinții copiilor mai mari descopera ca au nevoie de motive ca sa ii insoteasca la scoala, la film, in vacante. Mândria din « e aproape cat mine de înalt » se joaca déjà cu teama din « …ce repede creste ».
Copii mai mari pleaca si parintii raman, fara sa inteleaga prea bine de sosetele se fac din ce in ce mai mari si jucariile tot mai putine.

Părintii mici ai copiilor foarte mari se lipesc cu tot cu inima de cate o poza si de niste șosete mici, păstrate cu uriasa grija prin sertare.
Copiii foarte mari ai părinților acum mici sunt departe, fara sa inteleaga prea bine dorul si lacrimile ascunse in « au anuntat ploaie azi, nu uita sa iei umbrela ».
Copii foarte mari uita de spaimele lor de cand erau foarte mici si gasesc motive sa fuga cu tineretea in buzunare, departe de aspirina, reumatism si dorurile licărind in ochii rușinați si înțelegători ai mamei.
Părinții mici ai copiilor mari rămân agățați de peretii casei, in rama pictata de fetita intr-un îndepărtat «  8 martie » sau  zboara desenați pe aripile zmeului înălțat de băiețel, intr-o veche excursie la munte.

Suntem pentru totdeauna si părinți si copii  si tot ce facem este sa ne agățăm de dragoste, sperând sa nu uitam si sa nu ne uite.

27 aprilie 2012

draga domnule inventator

mereu am crezut in masina timpului.
cred ca cineva, undeva o inventeaza chiar acum si mai cred ca eu o sa stau la coada printre primii ca sa imi cumpar bilet. 
o vad asa ca pe un tramvai din copilaria mea.
un  tramvai cu scaune rosii si foarte mari - copiilor li se par mereu unele lucruri prea mari si altele mult prea mici, fara sa fie de aceeasi parere cu adulti in aceasta privinta.
vara tramvaiul circula fara geamurile laterale, asa ca era de fapt o caruta mare si moderna. Ma asezam pe scaunul din fata, imi puneam cotul usor pe pervazul geamului si simteam cum sufla vantul flori de cires peste zambetul meu mandru - uite ce fetita mare sunt eu! ajungeam intr-o piata mica, mergeam acolo cu bunicul care era pasionat de pesti, pasari si flori. colindam printre colivii cu papagali, sticleti si canari, printe acvarii uriase cu gupy, zebre si carasi. veneam acasa cu mancare pentru scatiul meu  si cu cate o floare noua pe care o rasadeam in gradina. 

cam asa ma gandesc ca o sa fie si atunci. o sa calatoresc intr-un fel de tramvai si o sa tot cobor cate putin in toate statiile. tot ce-mi doresc este ca atunci cand ma voi intalni cu "aia mica" sau cu "a batrana" sa nu-mi fie rusine. de ce-am facut, de ce-o sa fac. de pozele pe care o sa le arat si de cele pe care le pregatesc sa fie facute. de visele care "n-au fost"si de intamplarile care s-au infipt in drumul meu fara sa vreau. 

ca o sa fie bine, stiu precis. o singura grija mai am. 
astept sa vad biletele, tare-s curioasa cum o sa arate. sper ca inventatorul ala sa fie destul de artist si sa inventeze ceva dragut, nu vreun CIP minuscul insinuat dureros sub incheietura mainii. 
 hai serios , draga domnule, fii dragut si gaseste ceva frumos!!

5 aprilie 2012

Am intrat in viata ta tinandu-mi sufletul in brate,precum isi tin fetitele, in prima zi de gradinita, ursuletul preferat.
Am intrat cu pasi mici si cu inima la vedere, n-am cerut nimic dar am sperat la luna de pe cer.
Am pasit peste podurile asternute de tine cu pantofii mei de iarba, ca sa rasar flori si roua.
Asteapta-ma zi de zi la capatul unui nou pod, cu marea jucand in ochi, caci numai asa pot sa merg inainte si sa respir.

1 martie 2012

20 ianuarie 2012

despre alegeri

Cand alegem noi ce conteaza, pana la urma, in viata?

Conteaza ca ai invatat, ai fost silitor si la scoala si apoi la serviciu, in detrimentul prietenilor si sacrificand partial sau total conceptul de familie? In prima zi de pensionare toate acestea iti vor fi parut departe si inutile, cand singuratatea drumului catre doctor te ucide mai repede decat orice virus.

Conteaza ca ai fost "smecher" si ti-ai trait viata ( orice ar insemna asta), ca ai copiat, mintit si ai ajuns unde ai crezut ca trebuie sa fii ? ca ai fost "marele descurcaret" al vietii si ai facut "misto" de colegii de liceu care la intalnirea de 20 ani inca aveau un mic apartament cu 3 camere, cu copil si nevasta in timp ce tu te lauzi cu o vila uriasa, populata noptile de petrecareti si ziua de valeti? In prima zi de viata din decada '60 toate acestea iti vor fi parut departe si inutile.

Conteaza ca ai fost o mama si sotie exemplara, care nu a vazut nimic mai frumos decat a-si petrece zilele si noptile cu gandul la copil si la familie, lasand la o parte petrecerile, excursiile, rochiile, cariera, pentru a avea energia necesara unei dedicari totale pentru ai ei? In prima zi a casniciei copilului, toate acestea par departe si inutile.

Sa ne grabim sa alegem cararile in viata? Sa luptam nebuni si singuri ca sa le pavam noi sau sa-I lasam pe altii sa treaca inainte? Sa ne faca altii bulevardele, cu riscul ca noi sa ajungem cand deja sunt ambuteiaje, accidente si poluare?

Singuratatile si iubirile, iernile si verile, copacii, nisipul, cartile si cantecele iti deschid in fata drumuri noi. Insa momentele alegerilor noastre "pica" intotdeauna prost.

Suntem prea apasati de cei din jur, impinsi de cele mai bune intentii ale lor, sa ajungem intr-un loc care devine de multe ori "patul lui procust". Apoi suntem lasati singuri in fata fricilor si a monstrilor care ne fura ratiunea.

Momentele alegerilor noastre vin fix in dimineata de dupa noaptea in care am dansat prea mult sau nu am dansat deloc, vin chiar de craciunul in care suntem prea singuri sau cu prea multa lume in jur. In ziua in care am luat premiul intai dar tata nu a avut timp sa vina sa ne faca o poza, in ziua in care seful ne-a facut de ras in fata colegilor, in ziua primului sarut sau in ziua ultimei scrisori, cand iubita ne-a parasit pentru tipul romantic de la cursul de fotografie, cand decizi sa renunti la iubirea "nepotrivita" dar care te tine in viata, doar pentru ca stii ca asa e "corect"...

Suntem prea mici, prea tineri, prea femei si prea barbati, prea grabiti si prea uituci, prea lenesi, prea fricosi, prea mandri si prea orbi .

Singurul moment de intelepciune, cel care ar putea pune dintr-o data viata pe traseul potrivit - nu usor, nu fericit , am spus doar potrivit - pica tot prost.

Atunci cand suntem ..prea batrani.

2 ianuarie 2012

pentru viitor

sa vina zânele si sa astearna la picioarele noastre carari luminate cu diamante,
sa vina cosânzenele sa ne aduca lanuri de trifoi cu 4 foi,
sa vina fluturii sa scuture peste noi polen de aur,
sa vina curcubeele sa ne stearga lacrimile,
sa vina gândurile bune purtate in buzunare de flori,
noi sa ne tinem de maini si sa ne zambim.

sa fuga frica cenușie si tristetile zdrentuite.