cam așa

Până și leii ar fi geloși

Pe ascuțimea ghearelor

Care-mi sfâșie inima

De când îmi taci.

prin buzunare

 
  Cand eram mica imi placea tare mult sa caut prin buzunarele hainelor nefolosite de ceva vreme.
Mi se parea ca intru intr-o lume paralela, gaseam uneori bilete de autobuz folosite, un bilet la film, un ambalaj de bomboana, o sfoara, o agrafa sau chiar o bucata de ziar cu cate un articol ce-ar fi trebuit pastrat. In lipsa masinii timpului, erau bune si amintirile, reale sau nascocite, intamplari pe care le retraiam, uneori ajustate, reinterpretate. Unde m-am dus acum 6 luni, in iarna, cu troleibuzul ...? Urma o intreaga poveste ...
  Cand m-am facut mai mare, lasam intentionat mici semne. De pilda, ascundeam cate o scoica in buzunarul pantalonilor albi, de vara, cu sarcina de a sta cuminte pana la vacanta viitoare, in speranta ca va "lipi" cumva o poveste de alta, resuscitand, calculand, imblanzind, tresarind, hoinarind ...

  M-apuca si-acum asta, scotocesc prin genti vechi, sertare, sacouri si cutii.

 Te caut in buzunarele timpului, nestiind ce-ai ascuns dar asteptand semne si minuni din alte lumi.
 Te caut pana imi sangereaza varfurile degetelor si radacinile inimii.

Atat

Intrebarea nu e daca exista iubiri la distanta. Ci daca exista iubiri. 

Exista iubiri la distanta si ne-iubiri in aceeasi casa.

Exista iubiri dincolo de moarte si ne-iubiri in fiecare dimineata de viata.

Dragostea cu un capat intr-o lume si cu altul in alta lume poate trai doar cu aer.

Dragostea cu un capat intr-o stea si cu altul in alta stea poate trai doar cu lumina.

Dragostea cu un capat intr-o inima si cu altul intr-o minciuna, moare cu fiecare gand-intrebare. 

margini

De la marginea oboselii, a singuratatii si-a deznadejdii, fiecare vrea sa fie inteles, mangaiat si salvat.

Cat de putin ne intelegem. Noi pe noi si unii pe altii.

Cat de putin recunoastem un strigat de disperare. Pe-al nostru si pe-al altora.

Nu stim sa cerem sau sa dam ajutor. Neputinta si frica acapareaza aerul si lumina din jur si ne leaga mainile cu care vrem sa cerem sau sa dam - orice.

Nu stim ca salvarea nu vine cu pipeta si ca nu se face cum credem sau cum vrem noi, ci cum trebuie. Uneori ca un fel de potop al lui Noe, care sa spele suvoaiele de tristete cu alte suvoaie mai grele. Uneori ca un fel de maraton, care sa macine gandurile cu cadenta pasilor robotizati, care nu te lasa sa te opresti. Uneori ca un cutremur urias, intorcand lumea cu susul in jos, schimband apusul in rasarit.

De cele mai multe ori, intr-un fel nedefinit, nedescoperit, neprimit, necautat si negasit.

De la marginea oboselii, a singuratatii si-a deznadejdii, ar trebui sa salvez pe cineva - ca sa ma salvez si pe mine.