10,000 leucocite

nu e un raft de farmacie, e pe dulapior la mine in camera.

te rog

Suntem pentru o vreme,

tablouri agățate pe fire de vânt.

Suntem pentru o vreme,

Inimi captive într-un singur cuvânt.

Suntem pentru o vreme,

izvoare albastre fugind, tremurând...

Rămâi totdeauna tu,

te rog, fii dimineața mea pe pământ !!

o perna cu memorie

    
Luna mea vine din cand in cand in vizita, se agata de varful unui cos pe cate o casa, mi-aduce o cafea si vrea sa stam de vorba. Rar am curaj sa-mi pun si eu o rochie de argint, sa ma catar  intr-un varf de pom si sa ii povestesc ce-am mai visat si ce-am facut cu visele mele peste zi. De cele mai multe ori rascoleste marile dinauntrul meu si fluxul pe care-l pornestea ea amesteca atatea ganduri, amintiri, viitoruri, taceri si ganduri incuiate, incat mi-e teama sa ii raspund. Ma prefac c-am uitat, ma scuz ca nu dorm bine si ca nu imi amintesc ce visez. Azi mi-a adus un cadou. O perna cu memorie. Ca  sa afle despre mine tot. De-acum o sa stie si ea cat de des te visez. Data viitoare cand o vezi, intreab-o!!  

de data asta mi-a iesit :)

intoarcerea fiului ratacitor, din aventura de la braila.
locul 9 din 45 la olimpiada nationala de engleza.
merita prajitura lui favorita.

vanilie retro, cu dragoste

    In general fac prajituri cu drag si mai ales noaptea, pentru a-mi sterge un pic din oboseala si nervii de peste zi. Niste activitati  vanilate, care nu-ti solicita prea mult creierul , adaugand si ceva muzica … de obicei relaxeaza. Fac asta de foarte multa vreme, nu atat de des pe cat as vrea dar destul de des incat sa am pretentia sa nu gresesc macar lucrurile de baza. Azi a fost altfel… Poate cutremurul de la pranz m-a zapacit atat de tare incat n-am mai fost eu.  Atat m-am invartit cu zaharul vanilat, praful de copt, zmeura, vinul de porto …. Gandurile erau o doar furtuna in mintea mea, asa ca mainile imi tremurau ca batute de crivat.  Tremuram fara sa stiu de ce, in bucatarie cred ca erau 40C.  Am dat pe jos faina, nu am reusit sa  aprind focul la timp, am scapat mai multa vanilie… in fine, cu chiu cu vai am reusit sa pun tava in cuptor. De linistit nici vorba. Si stand asa pe scaun cu o cafea in brate ( OK, e noapte, dar nu conteaza) si privind in cuptor la amestecul colorat, am realizat ca am uitat sa pun praf de copt. Niciodata nu am uitat sa pun praf de copt. Am avut un moment de panica si apoi pentru ca oricum nu mai aveam ce face…  m-am gandit cam cum sunt greselile in viata. Ce fel de erori facem? Prin lipsa sau prin adaos?  Era mai bine sa pun praf de copt de 2 ori decat niciodata? Am pus mai multa vanilie dar asta  nu conteza, pe cand absenta banalului bicarbonat va strica tot … E  mai bine sa spui “te iubesc”de doua ori, de o suta de ori … decat niciodata? 

Happy end partial: nu-s chiar atat de nepriceputa, prajitura a crescut ( habar nu am cum s-a intamplat asta) si nu arata rau deloc. Lumea e fericita de rezultat.  Daca nu ai sti ce s-a intamplat, ai zice ca totul a fost “by the book””.  Eu tot ma gandesc - daca as da timpul inapoi si as face altfel, ar fi mai bine?  O intrebare tampita , doar nu s-a inventat calatoria in timp.  Si chiar daca nu exista declaratii retroactive, exista zambete si cuvinte si cantece si iubiri care nu imbatranesc si sunt acum la fel ca atunci. Si e bine.