7 aprilie 2017

Calatori in cerc


Casa mirosea a naftalina, lavanda, ceapa prajita si placinta cu mere. Si mai mirosea a lumanari, tamaie si a fum de hartie arsa. Era o cladire veche, in care locuisera niste boieri si acum era inchiriata “oamenilor muncii” ieftin, camera cu camera. Se temea de locul acela, nu-i placea din instinct. Mama si Tanti veneau aici din cand in cand, de cand era el mai mic. Doamna “Nuti” era foarte batrana si purta haine ciudate, largi si inchise la culoare. Era slaba si inalta, avea unghii lungi si vopsite rosu strident. De atunci a ramas el cu oroare de unghiile lungi. De cele mai multe ori, se juca pe un hol mare cu masinutele aduse de acasa sau rasfoia niste reviste vechi, un fel de benzi desenate frantuzesti, ale doamnei Nuti. Nu-i placea aici pentru ca mirosea ciudat, era intuneric si mama plangea uneori cand iesea de acolo. Nu comenta insa, se bucura ca era cu ea si ca de-acolo mergeau mereu sa manance prajituri si sa bea suc din pahare inalte, de sticla colorata.
In ziua aceea, mai mult ca oricand, ar fi vrut sa nu se duca. In sufletul lui mic si nestiutor se zbatea un refuz si-un presentiment necunoscut. Nu stia de ce, dar era ca o sfoara care il tot oprea sa intre. Dupa ce mama terminase de vorbit cu doamna Nuti si erau gata de plecare, batrana  isi arunca ochii luciosi si iscoditori spre el.
-           Asta micu’ o sa aiba o viata tare … hmmm. Intra la scoala in curand, nu? Vad ceva la el, ce n-am mai vazut demult.
      Mama deschisese usa sa iasa. El era bucuros ca ea zambea, era una din zilele rare in care parea ca auzise numai lucruri bune si frumoase. O tragea incet de mana, simtind ca nu trebuie sa mai stea.
-           Nu vrei sa stii si despre el … ?
Glasul vrajitoarei apasa ciudat, pe niste butoane nevazute si purtata de o forta nevazuta, mama s-a intors, s-a asezat pe scaunul din camera intunecata, in care el nu mai fusese pana atunci.
-           E o mare agitatie in el. Mult noroc si mult ghinion, fata in fata. Parca se alearga unul pe altul si nu reusesc sa se decida care castiga. Se teme…de ce se teme…? Si e firav, prea firav …are sufletul firav si sperios. E o lumina care vrea sa iasa afara, dar parca voi n-o lasati…Nu-nteleg. Mult noroc si mult ghinion…Si multi de A.
Vorbele batranei pareau spuse intr-o alta limba. Cadenta lor ciudata le dadea parca un contur material, parea ca vede cuvintele, nu ca le aude. Simtea ca se rupe sub greutatea lor si ceru sa plece.
-           Si ce-are el cu litera asta …? II inconjoara de peste tot. Ca-l cheama cu A si s-a nascut in August….toata scoala numai in clasa A … toate-s cu A. Da’ nu...nu…. Nimic din ce credeti voi n-o sa fie… O sa calatoreasca mult. Sa fie atent insa…Si-nceputul si sfarsitul calatoriilor lui sunt intr-o tara cu A…. prea multi de A… Mi-e frica.
      Femeia incepuse sa planga.
      Mama s-a ridicat repede, a mai pus o bancnota pe masa si a iesit pe usa, fara sa mai spuna nimic. Se speriase si ea. Ce calatorii ? Regimul comunist era in floare, unde sa plece? Nimeni nu iesea din tara. Cand s-au mai dus peste cateva luni, batrana murise. Stia ca nu e bine, dar el se bucurase.

       Uitase apoi de ziua aceea. Isi mai amintea rar si incerca sa minimizeze si sa bagatelizeze prezicerile babei… cand toti anii de scoala, desi mutat in trei locuri diferite, a fost in clasa A. Cand pe colegele de banca le-a chemat Alina, Amalia si Andreea. Toate l-au placut si voiau sa il ajute obligatoriu la teme, desi nu era nevoie. Era foarte atent si silitor, dar avea mereu o teama si sensibilitate aparte, care nu-l lasau sa indrazneasca mai mult, sa ia tot nótele cele mai mari, cum ar fi meritat.  Era cumva cu un pas in urma. Cand parea ca-i bine, totul devenea rau. Nu foarte rau, dar destul cat sa-i astearna o cuta pe frunte.
       Mama lui, Ana, nascuta in Aprilie, a murit prea tanara tot in Aprilie. 
       A dat admitere la facultate, la medicina. N-a intrat. S-a dus in armata langa Alba Iulia. Dupa ce s-a schimbat regimul in tara, in luna August s-au infiintat cateva facultati particulare; a dat admitere. A intrat. A zambit cand a fost repartizat in grupa A. Colega de banca i-a fost o Andreea, la petrecerea careia a cunoscut intamplator o Anca. O Anca cu care s-a insurat repede, ca sa stea mai intai cu chirie pe strada Arinilor apoi in casa lor, pe Armoniei. Sufletul lui firav si sperios isi gasise locul potrivit in sufletul ei. A fost norocul lui, aleasa lui. Tesatura invizibila dintre ei parea perfecta. Pentru prima data stia cine e si ce-are de facut. 
       Si-a plecat apoi prima data in Austria. Apoi in America. Apoi in Anglia. In Albania a stat numai cateva ore, la o conferinta. Pe urma, terminandu-se tarile cu A, au urmat altele din Europa. Cu familia sau cu serviciul. Si era fericit. Tot timpul. Totul curgea intr-o normalitate cuminte si revoltator de buna. Copiii erau perfecti, nevasta perfecta, serviciul placut, mici noroace dragute – stergeau incet, incet cutele din sufleul sau firav si sperios care in sfarsit uita, uita teama de A…uita si se linistea. 
        Pana cand … Analize. Adenopatii anormale. Analize. Anca plangea. Analize. Medicamente cat tot alfabetul. Din rau in mai rau. Anca plangea. Analize. Alte adenopatii. Intr-o zi, adenopatiile lui au plecat la analize genetice in Austria. Raportul scurt daduse niste grupuri de litere si cifre. Multi de A si cifre foarte mari. Probabilitati si procente. Oricum, n-a mai apucat sa-l vada. 
        O parte din el statea pe aleea A a cimitirului. O alta mica parte ramasese in Austria. 
        Caci asa cum spusese baba, pentru el inceputul si sfarsitul calatoriilor sale au fost intr-o aceeasi tara, cu A. Si Anca plangea.