Cine e Doru?

 El si ea, tineri si veseli, fugiti de la un ultim curs de matematici speciale, ca sa se tina de maini intr-un parc special. La un colt de alee, o tiganca batrana dar frumoasa, tulburatoare chiar, cu parul alb strans sub basmaua inflorata. 

-Hai sa-ti ghicesc, ghioceaua mea, sa-ti zica baba de noroc, de dragoste si de foc.
Au depasit-o cu un fior in palme dar el s-a intors deodata zicand:
- Hai sa ne spuna!
Ea n-a vrut, tremura si ii era frig de parca venise ianuarie in iulie.
- Nu, nu, nu...atat putea sa spuna, tragandu-se inapoi ca un copil mic in fata injectiei. Dar baba zambea, ademenindu-i, conducandu-le parca gesturile.
- Hai frumosilor, ca se vede iubire mare, hai la baba sa va dezlege viitorul.
- Ce, ti-e frica de ce-o sa spuna, te pomenesti ca aflam c-o sa ma inseli cu altul ... glumi el, deloc serios.

-Tot impreuna o sa fiti... da' tu fata, nu stiu ce-ai, te tot te vad pe-o banca...flori multe, e soare si e frumos da' tu nu prea te bucuri... stai acolo si langa tine e... Doru! Baba s-a mai uitat in ochii ei apoi s-a dat in spate, impleticindu-se, refuzand banii si zicand incet: lasa maica, lasa...

Si-mpreuna au fost, cu iubirea aia buna si calma, fara incruntari si minciuni, fara griji si certuri stupide. El o mai tachina, intreband-o unde-i Doru, amenintand ca-i va da un pumn cand o sa-l vada. Si radeau fara griji, caci stiau amandoi ca nimeni, niciodata n-avea sa-ncapa intre ei.

Acum sta pe-o banca verde, vopsita de curand. In jur e liniste, sunt flori, iarba si albine. Toata viata se temuse de gaze si insecte, acum nu le mai baga in seama. Cu mana stransa pe inelarul stang, pipaie aurul verighetei insingurate si vorbeste in gand:
-Uite, prostule, ca asa e pana la urma. Sunt eu, pe-o banca. Cu dorul. Cu dorul asta o sa raman. Pe asta nu esti gelos? Nu vrei sa-i dai un pumn lui doru' asta?    

Era mai bine inainte?

 Si-au dat seama ca se intalneau aproape zilnic, in acelasi colt de strada. Ea se ducea sa isi ia cafea, el astepta un tramvai. Doar ochii li se vedeau de peste masti, asa ca doar ochii se salutau si isi zambeau. Au trecut asa vreo 2 luni de iarna, pana in ziua in care el si-a facut curaj sa o invite la o cafea. Candva, cand s-o termina pandemia si vor avea voie sa stea alaturi pe scaune. Era ziua in care ea aparuse avand in maini o cutie cu gogosi. Si a spus da. Era ziua in care el purta o masca deosebita, cu logo Superman. Si i-a luat numarul de telefon. 

S-au vazut in primavara. Au baut cafeaua cu noduri. El avea mustata si buza de jos cam groasa. Ea avea pistrui si cercei cam lungi. Ea aflase ca lui nu-i place deloc Superman, dar in ziua aceea isi ratacise masca medicala si isi cumparase una la intamplare din primul chiosc. El aflase ca ei nu-i plac gogosile, dar in ziua aceea avea de platit un pariu pierdut.

Era mai bine inainte? a intrebat ea dezamagita, speriata, nervoasa si umilita. El a dat din umeri, a deschis usa taxi-ului si a lasat-o sa plece fara un cuvant. Tarziu in noaptea aceea i-a raspuns totusi. 

Inainte este maine. Si poate va fi bine. Inapoi era o aparenta care n-a fost buna. Incercam?

Intr-o bucatarie din viitor, doi batranei pun gogosi la copt. El are mustata si tricou cu Superman. E 1 martie si ea a primit o pereche de cercei subtiri si lungi.

Trei lucruri

 Stăteau amândoi în bucatarie, ignorând farfuria cu prăjituri.

- Și doar ți-am zis să nu o lași singură!  Acum ce face, plânge?
- Nu, a zis că nu plânge. Că mi se pare mie, că nu sunt lacrimi, a zis că e un fel de dezinfectant, are nevoie că are o tăietură. Poate s-a tăiat când ne-a făcut plăcinta asta, nu crezi?
Băiatul nu credea, dar n-a mai spus nimic, sora lui era prea mică și nu putea să înțeleagă.
- Eu zic să îi ducem niște leucoplast, rivanol și ciocolată.
- De ce? - Când eram mici și ne loveam, tata ne punea mereu rivanol, leucoplast și ne dădea ciocolată.

Băiatul fu de acord, deși știa că rana o făcuse capacul sicriului închis peste chipul tatălui lor. Leucoplastul și rivanolul n-aveau s-ajute, dar ciocolata și dragostea lor, probabil.

Unde duce scara asta?

 

Bunicu' făcuse scara într-o vacanță.

Ea îl ajutase la vopsit, fiecare treaptă în altă culoare și pe margini fluturi.

Primavara urcau pe casă, Bunicu' repara coșul, vopsea acoperișul, ea mânca cireșele direct din mâna pomilor. Râdeau mult și era soare. 

Într-un an a pornit în sus fără el.

- Bunicule, nu pot singură, tremur.

- N-avea frică, eu sunt aici, ţin pentru tine scara asta colorată.