mi-e dor de tine

 

asa cum unui hipertensiv 

i-e dor de cafea si de sare,

asa cum galetuselor din plastic verde 

le e dor de mare.

vânt aspru

 

 

      Azi a bătut vântul foarte tare, a trântit fereastra și s-a crapat geamul din dormitor, până sus. Era deja fisurat de un an, tot din cauza unui șoc mecanic. Am comandat atunci o sticlă nouă și mă tot sună geamgiul - când să vin, doamnă? Și eu îl tot amân, din lipsa de curaj. Stau pe marginea patului și mă uit la crăpătura asta și plâng. E fereastra pe care ai pus-o tu, acum foarte mulți ani. Îmi și amintesc ziua, mirosea a primăvară, era soare ca acum. Îmi amintesc și tricoul tău, și cred că și ce am mâncat apoi în ziua aia, era sâmbătă și făcusem ciorbă de perisoare și plăcintă.  Nu-mi vine să dau jos fereastra, am citit undeva că în urma noastră rămân fragmente de atomi din noi, chiar și după multe generații. Stăm într-un praf care ne contine strămoșii.  Dacă acolo, pe fereastra pe care eu vreau s-o înlocuiesc, mai e o urmă din tine? Am dat din casă deja unele obiecte de-al noastre, vechi și stricate. Mi se pare că te ingrop all over again. Bucată cu bucată. M-am plictisit de lupta asta, să ocolesc cu privirea crăpăturile care-s pe afara și pe dinăuntrul meu. Să tot pretind că-s întreagă și că m-am lipit. Am obosit și nu mai găsesc niciun rost în toată această prefacere. 

    Azi a bătut vântul foarte tare și s-a crăpat din nou, mai adânc, inima mea. Și pentru asta nu am geamgiu, nici chit și nici lipici.

Lux și opulență

 

 

E seara aceea din an în care-și verifică averile.

Cântărește în palme fiecare inel, mângâindu-le. Are 37 de mici comori. Aniversările lor.

Își amintește cum le-a primit și vede mâna lui pe degetul ei. Primele-s din metal comun, cele mai multe din argint și la urmă câteva din aur.

Anii și-au pus amprenta doar pe luciu, nu și pe amintiri. La unul singur nu se uită, nu știe cum arată, e ascuns în catifeaua neagră a cutiei.

Adus de curier, în primul iulie de când el n-a mai fost ca să i-l dea personal.