gramatica naiva

cunoaste-ma, recunoaste-ma,
prinde-ma, desprinde-ma,
gandeste-ma, razgandeste-ma,
lumineaza-ma, insereaza-ma,
picteaza-ma, inrameaza-ma
in inima ta, in viata ta...
si iubeste-ma!

zahar, piper, sare

am iesit azi din birou la pranz, intr-o mica pauza. imi era frig si mai ales imi era neliniste, prin sertare nu mai aveam ciocolata si nici in buzunare n-aveam zambete … asa ca am plecat pentru cateva minute, sa privesc soarele si pomii de pe bulevard. cum faci uneori un lucru fara sa-l gandesti prea mult, pur si simplu pentru ca asa te duc pasii, am intrat intr-un magazin foarte mic unde se vand tot felul de produse pe baza de sare. sare alimentara, de baie, aromata, colorata, de tot felul. acum nu era in stoc sarea mea preferata pentru baie si cand sa ies, aud : « doamna, puteti sa mai stati un pic ? » vocea timida si hotarata in acelasi timp venea de undeva de jos, din spatele unor rafturi de sticla ticsite cu pachetele si cutiute colorate. vazand ca ma opresc, fetita a iesit repede parca din pamant si a continuat sa vorbeasca. arata ca o mica veverita, cu ochii jucausi si tot mosmondea cautand intr-un saculet de panza brodata.
 « vad ca aveti o bratara frumoasa si cercei si va rog vreau sa va arat ceva, daca se poate ». stateam acolo incremenita, uitandu-ma cand la ea, cand la un alt nod de fata ce aparuse intre timp tot asa « de nicaieri ». cea mare imi vorbea si insira niste lucruri colorate pe tejgheaua de sticla presarata cu sare si piper. incet incet inteleg ca e acolo cu mama ei ( vanzatoarea magazinului) si ca vinde niste bijuterii facute de ea, ca sa isi faca rost de banii ei pentru scoala. vrea sa sa isi cumpere un ghiozdan « nou si mai frumos,  culori si altele ». are niste bratari dintr-un fel de elastic colorat si imi da una « cred ca asta vi se potriveste, ca e cu rosu ». discutia s-a lungit evident, i-am dat sfaturi, i-am dat adresa unui magazin unde gaseste sa cumpere un intreg univers de bricolaj pentru copii - eu ii spun « magazinul lui mos craciun ». o invat sa mearga acolo, sa inventeze si alte bijuterii si decoratiuni pe care sa le expuna printre pachetele de sare colorata. pana la urma ne-am imprietenit, mai ca mi-ar fi dat bratara asa cadou, eu sigur ca i-am lasat de 4 ori mai mult decat mi-a cerut si am zis ca mai trec sa vad ce face.

e clar ca asa a fost sa fie. trebuia sa fiu un pic trista azi, ca sa intalnesc o fetita aidoma unei zile de vara, cu trandafiri in obraji si cu soarele in ochi; sa iau dintr-un magazin de sare o bratara rosie si vie, impletita cu un vis, in loc sa cumpar o banala ciocolata cu zahar toxic si piper trist.

tine-ma in inima, nu in gand!

despre diferenta dintre ratiune si sentiment sau cum am inteles de ce pentru mine tu nu esti un gand, ci o bataie de inima. am priceput de ce iubirea e mai puternica decat lógica, de ce dorul meu calatoreste mai repede decat gandul tau, de ce imi doresc sa am si eu loc intr-un colt din inima ta.

„campul electric al inimii este de aproximativ 60 de ori mai mare decat amplitudinea activitatii electrice generate de creier. campul magnetic produs de inima este de 5.000 de ori mai mare in intensitate decat campul produs de creier. cand creierul trimite semnale inimii, prin sistemul nervos, inima noastra nu se supune automat. cu toate acestea, creierul se supune tuturor mesajelor si instrucţiunilor trimise de catre inima” .

http://www.heartmath.org

cand ploua, intinde-ti mainile catre cer. poate ca printre umbre, umbrele, palarii si curcubee am sa ma strecor si eu, o picatura de dragoste rotunjita de dor. prinde-ma-n palme ca si cand ai vrea sa fim impreuna, ca pe un cantec-descantec de luna plina si de vreme  buna.

meseria de licurici

ce fac licuricii toata vara? pai licuricii fac poze, desigur. au aparate cu blitz-uri mici si puternice, cu obiective prin care trec aburii subtiri ai secretelor nocturne.  albumele foto ale licuricilor sunt albumele foto ale iubirilor, ale verilor noastre cand nesomnul brodeaza cu argint sperante murmurate fara glas. in fotografiile licuricilor apar mai mult ganduri si dorinte, maini furisate spre imbratisari, batiste sarate de tristeti si asteptari. uneori ei vireaza in sepia cate o iubire mare, veche si frumoasa. pun filtre roz pentru primul sarut la prima intalnire si filtre tip "cai-verzi-pe-pereti" peste gandurile printeselor care tot mai viseaza feti-frumosi de peste mari si tari.

daca macar o data in viata am fost indragostiti, suntem cu totii acolo, mici, prinsi intr-o poza  de licurici.

un alfel de mini-apocalipsa

 sunt peste tot destule filme despre sfarsitul lumii. nu-mi plac in mod deosebit, dar trebuie sa recunosc pe jumatate in gluma, ca a fost unul dintre motivele pentru care m-am apucat de sport si mai ales de alergat. cand ii vad pe toti oamenii aia cum fug cu diverse chestii amenintatoare in spate, ma simt brusc panicata si geloasa. daca in timp ce-s la piata sau la coafor sau la cofetarie apare din senin vreo godzila,  vreun terminator, un decepticon sau predator? in filme pare ca toti oamenii sunt campioni olimpici. orice femeie e capabila sa alerge min 3km cu minim un copil sau catel in brate, pe tocuri, ba mai si sare peste masini sau cadavre. ajunge la avionul sau buncarul salvator fix la timp, patata de funingine, cu o vanataie uneori, machiata inca si ciufulitata atat cat sa fie sexi. si evident pica in bratele barbatului erou.  mai ca-mi vine sa cred ca sfarsitul lumii e un prilej grozav ca sa agati un tip aratos si inteligent cu care sa salvezi specia.
 incet incet m-am ingrijorat. eu nu-s in stare sa fug nici pana in statia de tramvai. nu ca ar mai merge tramvaiul pe langa godzila dar in fine, ca idee.... daca totusi am nevoie sa ajung repede undeva departe, ce ma fac? si am inceput sa alerg. acum parcurg usor 3km si cu un pic de efort chiar 5km. deci cu asta m-am linistit momentan. dar in timp ce efectuam turele regulamentare, zilele trecute, mi-a venit o alta idee si iar m-am speriat.

 daca e o pana de curent, ochii nostri se vor mai vedea? si daca e o pana de memorie, inimile noastre isi vor mai aminti de noi? si daca e o criza de oxigen, de zambete, o criza intre tine si mine? si cel mai serios, daca e o lipsa de logica matematica dar un exces de iubire electrostatica? cu asta cum rezolv???!!!

regasirea planetelor

 dupa 4 zile cu somn la max 40% din necesar, exces de cafea, ciocolata, pepsi, cafea machiata cu niste curaçao sau cardamom, ciocolata, pepsi si tot asa...ar trebui sa dorm dar parca imi e teama sa inchid ochii, sa nu uit toate comorile cerului, pe care le-am descoperit azi. adica deja ieri.
 triunghiul de vara cu vega, altair si deneb. luna cu chipul ascuns pe jumatate. constelatia orion cu centura lui din trei pietre pretioase, trei stele cu nume exotic, pe care mi le-a soptit aplicatia skeye : alnitak, alnilam, mintaka. cred ca era si aldebaran in zona... apoi ca si cand ar fi venit craciunul in august, la rasarit, pe cerul imbujorat de placerea momentului, am descoperit cea mai frumoasa conjunctie a doua planete,  o imagine din alta lume, un venus stralucitor, umar la umar cu jupiter cel roscat. s-a lasat redescoperita chiar si planeta pe care nu poti sa nu o iubesti, oricat de ciudata ar fi si oricat ai vrea sa o ocolesti - arrakis. si am fost fericita sa aflu ca inca exista, desi uneori se ascunde. dependenta de cafea si de mirodenie nu prea trece asa usor...

Nu te gandi la mine, nu-mi scrie, nu ma suna. Nu privi peste umarul tau stang asteptand sa ma vezi, nu-ti rascoli amintirile ca sa ma gasesti.

Viseaza-ma!!

ceasurile de pe Pamant

 nu prea mi-au placut niciodata ceasurile. acum insa mi-e teama ca incep sa dezvolt o alergie la ele. indiferent de cat de vechi sau noi, scumpe sau frumoase par. pot sa aiba un cuc mic si simpatic, iesind "la fix" ca sa cante bezmetic sau o pendula serioasa; desteptatoare cu rubine, cu limbi mari si cifre caligrafiate pe hartii invechite. pot fi moderne avand  niste licurici electrici pe post de secundar, clipind fara oprire pe ritmul minutelor ca pe ritmul unui vals frumos si trist. nu-mi plac si gata, pentru ca habar nu au cum e de fapt cu trecerea timpului. habar nu au ca ar trebui sa masoare orele diferit. cand oamenii sunt fericiti, cand indragostitii se saruta, cand copiii sunt fata in fata cu mos craciun, ceasurile ar trebui sa simta si sa se opreasca o vreme. cand oamenii sunt tristi, cand copiii se lovesc in genunchi sau le e teama de monstrul de sub pat, cand fetei ii este  dor de baiatul care o uita incet incet, ceasurile ar trebui sa impinga orele mai repede. dar ce pretentie pot sa am de la aparatele facute de oameni, cei care de cele mai multe ori nu stiu ce inseamna timp, dragoste, joc de copil sau dor...??  nu-mi plac ceasurile. imi mananca zilele, ca niste capcauni cu care nu ma pot lupta singura.

inca o vacanta

  asta mica cu capul in nori si cu stele in ochi s-a lasat dusa de valul unei iubiri tereste, uitand ca ea nu e facuta pentru iubirile de pe vreo planeta cu gravitatie, uitand ca e facuta sa zboare si atat. iubirile n-au treaba cu zborul, iubirile ii ingreuneaza aripile si dorul ii pune nisip peste penele invizibile, tragand-o in jos.

  fata de pamant, cu paduri in ochi s-a lasat dusa de visul unei calatorii pe coada unei comete. a uitat ca inima ei a crescut si ii sta in piept pentru ca iubeste un pamantean, a uitat ca zambetele ei functioneaza ca motor pentru diminetile altora si ca nu poate sa plece nici pe coada cometelor, nici pe umerii asteroizilor nici sa ii descopere pe pictorii paianjenilor de la nazca. pentru ca ea se teme de paianjeni si de inaltimi.

  prin urmare, acum amandoua stau bosumflate si nu mai vorbesc nici intre ele nici cu mine, si eu ce ma fac? trebuie sa le duc intr-o vacanta de impacare. sa o las pe pamanteana sa vaneze stele cazatoare si pe extraterestra sa viziteze teiul unuia, eminescu, un tip romantic si destept care o sa ii citeasca vreo doua poezii despre stele si luceferi. asa o sa isi aduca aminte fiecare de unde vine si ce treaba are si o sa isi zambeasca din nou, iar eu o sa pot sta linistita inca vreun an lumina, pana la vacanta viitoare.

intalniri "ca si cand" intr-o statie de autobuz

 el e un batranel simpatic, cu o camasa alba si o palarie de paie, ca de hipster. arata bine si e vesel desi respira cam greu, mainile ii tremura pe gentuta foarte barbateasca, de piele maro, pe care o tine bine sa nu o piarda. se uita atent intr-un punct din  spatele meu, isi mijeste ochii incercuiti de riduri. nici nu stiu cat de bine vede dar e ceva ce imi spune ca de fapt priveste din spatele ochilor, de undeva din suflet, din inima si din amintiri. am avut norocul sa o vad si pe cea asteptata. o babuta slaba, cu paduri in ochi si cu zapezile de pe kilimanjaro in parul scurt si carliontat. are o rochie lunga dintr-un material pe care nu-l cunosc, fluid si greu in acelasi timp, verde ca ochii ei. o curea subtire alba ii subliniaza talia si o face astfel sa para mai mult scolarita decat batranica. si brusc, intr-o secunda parca au zburat unul catre altul, caci jur, nu inteleg cum au reusit sa se miste atat de repede pe langa mine, considerand si varsta pe care o au. isi ating obrajii intr-un sarut scurt, el a mangaiat-o incet pe par iar ea l-a luat de cot si s-a uitat lung in ochii lui. nu stiu ce legatura e intre ei dar mi-e clar ca nu s-au vazut de foarte mult timp si ca probabil cuvintele le vor veni greu pe buze, pentru ca gurile lor sunt ocúpate sa-si zambeasca, asa ca si cand amandoi abia au descoperit zambetul in ziua asta, ca si cand ani de zile s-ar fi asteptat si acum nu aveau altceva de facut decat sa-si zambeasca in sfarsit.

 baiatul umbla efectiv ca un leu in cusca, un pedometru ar fi masurat probabil sute de metri batuti pe loc intr-un colt mic de pe un bulevard mare. pare ca nu stie de unde o sa apara persoana asteptata, de aceea se uita in toate punctele cardinale, aproape ca o sa se uite si in sus ca sa verifice daca nu o sa ajunga la intalnire cu parapanta, parasuta sau planorul. nu are liniste si parca a agitat si masinile care se opresc langa el la semafor, toate claxoneaza, pietonii traverseaza pe rosu si e o mica tensiune inexplicabila acolo. primeste un telefon care ii indica probabil unde sa se uite, caci priveste pe partea cealalta a bulevardului si … o vede! pe fata de langa mine, care duce in spate un rucsac kaki urias, de ma si mir cum poate sa stea in picioare si sa il sustina. ea e usor obosita, pare venita de pe un drum lung, dar vad in statie autobuzul special de la aeroport din care cred ca a coborat si inteleg de ce. el e deja la limita máxima a agitatiei, trece de pe un picior pe altul si nu mai poate sa stea pe loc, uita ca exista treceri de pietoni si semafoare, prinde o pauza intre cateva masini si incepe sa traverseze periculos. ea tresare si in loc sa-i faca un semn sa-l opreasca pleaca si ea catre el, ocolind masinile care se grabesc si ele catre alte intalniri. printre claxoane, fix intre cele doua linii care separa mijlocul drumului, se opresc razand, ea lasa rucsacul jos, el o ia in brate si acolo pe sens interzis se saruta ca si cand au descoperit sarutul in ziua asta, ca si cand de ani de zile s-ar fi asteptat si acum nu mai au altceva de facut decat sa se sarute, in sfarsit.

 fetita sta cuminte de mana cu – banuiesc – bunica ei. are o rochita galbena cu doua cirese brodate pe un umar si o gentuta mica mica in care ar incapea probabil doua bomboane si poate o agrafa. e nelinistita, dar incearca sa fie foarte cuminte si e ceva in felul in care isi mototoleste tivul rochitei care o face sa arate ca si cand l-ar astepta pe mos craciun acum in august. si da … in cateva secunde apare un fel de mos craciun modern, un domn in varsta cu … o cusca mica de transportat animale. inauntru este o bucatica de fericire, cu ochi de ciocolata, blanita spuma de lapte si un latrat mic, de desene anímate. nu stiu ce rasa este dar nu conteaza. e chiar o scena din filmele clasice, in care o fetita isi ia in brate catelul si-l strange la piept de mi-e teama ca-l sufoca, iar el incepe sa o linga pe obraz ca si cand nu i-ar fi frica de nimic, ca si cand si-ar fi descoperit stapana perfecta in ziua asta si nu se vor mai desparti niciodata.

am vazut in 10 min atata bucurie intr-o statie de autobuz incat sunt gata sa cred ca e o statie fermecata,  unde toate intalnirile sunt fericite si imi vine sa te sun, sa te chem sa ne intalnim si noi aici macar o data, ca si cand as vrea sa fim din nou tineri, ca si cand ar fi posibil sa ne redescoperim.

cuvantul din a saptea dimensiune

pe alocuri sunt eu, asa cum pe alocuri e luna strecurata pe sub usi, prin gaura cheilor sau prin toarta lacatelor. cateodata ma gandesc ca ma gandesti sau ca ma cauti, asa cum cateodata trandafirii isi gandesc parfumul si isi cauta culorile prin frigul iernii. intotdeauna ne lipseste cate un cuvant asa cum intotdeauna ne lipseste a saptea dimensiune.

one happy moon

 supermoon over summer well
 and over "the national" playing "I need my girl"

 

un val dintr-o mare

cam ce-o fi intr-un val din mare?

spuma, apa

nisip si sare.

sodiu, clor, hidrogen

siliciu si oxigen.

rasarituri de soare,

sirene si pescarusi,

lacrimi de luna

si foarte multa uitare.

carnet de iubire, nu de conducere

 Uite de aia nu am eu carnet de conducere. Gandurile mele tot merg mereu pe sens interzis, n-au habar de semafoare si nici de adaptarea vitezei la conditiile de drum. Fac tot felul de curbe periculoase, nu semnalizeaza decat cand te vad si atunci abia palpaie timide, nici macar nu claxoneaza ca sa iti atraga atentia. Nu traversa pe acolo, nu te grabi, nu vrei sa te duc eu o bucata de strada, de Calea Lactee ? Da, stiu, nu am carnet de conducere...am insa carnet de iubire. Asta n-o fi bun prin galaxie???

I CAN

   O victorie pentru mine azi in parcul Herastrau. Am inconjurat din nou, dupa multi ani,  lacul care imi pastreaza cele mai frumoase amintiri. De atatea ori m-am plimbat ore in sir, niciodata singura. Vara sau iarna am stat ore in sir plimbandu-ma, razand, chicotind, jucandu-ma, visand.... Acum, azi am fost singura in competitia mea cu mine si a fost bine, am castigat. Am terminat un tur complet de alergare in jurul lacului, sunt cam cei mai valorosi 6km din viata mea, pana acum. Nu spun ca e mult sau putin.  E altceva. Am aflat ca POT.

Perseide

o aplicatie din telefonul meu imi aminteste ca suntem in plin curent Perseide, cand in noptile senine  pe malul unei mari blande sau in varful unui munte nepoluat se pot vedea zeci de stele cazatoare pe ora. anul asta nu-s intr-un loc potrivit dar imi amintesc cu un zambet urias de vacanta din august anul trecut. a fost prima data in viata cand am stat mai mult de doua ore pandind orice miscare pe cer. am "pescuit" doua stele - dorinte. cu gatul intepenit si speriata de toate zgomotele noptii, de toti gandacii si fluturii din jurul meu, am avut totusi atata nesabuinta si curaj si mi-am pus o dorinta cam imposibila anul trecut pe vremea aceea dar care acum e 100% indeplinita. am avut noroc sa imi intersectez drumul cosmic cu un meteor binevoitor, care mi-a citit in inima si s-a jucat cu stampila "aprobat" pe cererea mea. si asa ca intr-un fel de stafeta, sper ca anul asta altcineva sa stea pe malul vreunei mari minunate si candva pe la miezul noptii sa isi incredinteze stelelor cazatoare o dorinta, doua... noua.