era pe vremuri o gradina frumoasa, nici prea mica nici prea mare.
langa poarta un brad gros, drept , foarte intelept dar tacut.
numai cand aparea fetita, bradul devenea vesel si vorbaret, ei doi facand schimb de povesti in asfintit.
gardul de fier verde ascundea partial tufe de bujori, visini si ciresi cu sosete albe de var,o bancuta mica sub care avea casa un melc.
o poteca subtire, pavata cu caramizi rosii, cara in spate flori mititele de nu-ma-uita, firisoare de iarba, un pic de muschi verde si ceva albinute.
numai cand aparea fetita, bradul devenea vesel si vorbaret, ei doi facand schimb de povesti in asfintit.
gardul de fier verde ascundea partial tufe de bujori, visini si ciresi cu sosete albe de var,o bancuta mica sub care avea casa un melc.
o poteca subtire, pavata cu caramizi rosii, cara in spate flori mititele de nu-ma-uita, firisoare de iarba, un pic de muschi verde si ceva albinute.
poteca ajungea langa un cais, unde povestile bunicului spuneau ca este ingropata o comoara.
cat a fost mititica, fetita a sapat in fiecare an, sperand sa descopere comoara si sa isi cumpere pantofi rosii, inghetata multa, rochii lungi pentru mama, aparate foto pentru tata, acvarii cu pesti pentru bunicul si o excursie la munte pentru bunica.
si o racheta desigur, pentru excursiile pe luna, in care ar fi mers cu toata familia plus jucariile.
poteca s-a acoperit de ciment rece, bradul s-a facut mai inalt si mult mai tacut iar comoara a ramas nedescoperita. fetita n-a mai plecat pe luna si duce dorul povestilor din asfintit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu