ORA PAMANTULUI IN CURAND

stam la lumanare, mancam saratele si bomboane, bem ceai si jucam zaruri. de trei ani la fel.

sa fiu timbru

azi ma simt un timbru mititel, cu margini zimtate, decupate de furnici.
are imprimata o poza veche, alb-negru, a unui cires. ciresul e plin de flori si pe crestet o vrabie picteaza cu polen pe petale.
timbrul, ridicat iute de un vant aspru e lipit pe un plic lunguiet de culoarea iasomiei.
nu vad adresa de acolo, din coltul de sus unde stau, dar imi doresc sa fie adresa ta si rog ciresul din poza sa ramana inflorit si vrabia sa nu fuga pana ajungem la tine.

azi am primit cadou unul dintre acele momente ale vietii pe care trebuie sa-l slefuiesti, sa-l inchizi intr-o margica fermecata, pe care sa o pui in lada de zestre.

ploua, vant, frig, intuneric, tarziu, griji, ganduri, aglomeratie, caini uzi si derutati, oameni incruntati. ajung acasa. lumina micuta in toata casa, se aude tare o sonata de bach. miroase a ceva dulce, nu stiu de unde. pisica doarme pe calorifer, lunga si linistita, ca o zi de vara.
in bucatarie, baietii mei invata la geografie, fara sa ma bage prea mult in seama. cel mai lung fluviu din europa, longitudinea, irlanda, capul Roca - de asta am auzit prima data in viata mea acum!

si asa cum mi s-a intamplat de atatea ori, mi-am dorit sa opresc timpul si sa ramanem asa, nimic in plus si nimic in minus. doar muzica si fluvii peste noi trei.

pune-mi pe deget inele cu pietre verzi si fa-ma regina ierburilor.
a ierburilor inalte, cutreierate de gandurile tale stropite de curcubee.
pune-mi la gat cheite de aur si fa-ma regina portilor.
a portilor de foc, ce apara visele tale rasarite dimineata dintre nori.
mai pune-mi pe buze sarutul cu gust de iasomie
si fa-ma regina iasomiilor si a tuturor primaverilor care vor veni peste noi.

azi am ascultat Ikuko Kawai - Cobalt Moon

un cadou minunat

o sa fac o colectie de oameni de zapada aici.
oameni de zapada foarte mici.
am primit un cadou micut si alb, care inseamna extraordinar de mult pentru mine!

mii de multumiri!

fluturele

o floare cuminte,
care a primit de la mos craciun
cadou o pereche de aripi.

roua

rasuflarea ierbii,
dupa inviorarea de dimineata

un ghiocel si doua zambile,
iasomie si trei bujori,
trifoi cu patru foi si multe nu-ma-uita,
un mac mititel si un trandafir mandru.
toate se aliniaza, fiind pe rand
ganduri in agenda mea,
bomboane in geanta albinelor,
doruri visate noaptea de luna,
amintiri colorate ziua de soare.

ma tot uit la mine in ultima vreme, in oglinzile ghetarilor.

parul imi creste dezordonat, trebuie sa mai reduc cantitatea de gheata si nisip, sa mai adaug ceva aur. ochii si-au mai pierdut din stralucirea nebuna pe care o aveau, au capatat in schimb luciri triste de dor si teama; trebuie sa mai adaug ceva praf verde de stele si un pic de contur in jurul lor, de pe la gaurile negre.
rochiile mele au trena mai scurta si culorile seamana mai mult a toamna tematoare decat a primavara vesela, asa ca trebuie sa mai cos cativa sori si cateva tufe de iasomie.
sa-mi pun ceva cercei mai lungi si sa mai invat cateva ghicitori, sa invat sa cant si sa pictez urme luuungi pe cerurile oamenilor. acum pana si pamantenii sunt din ce in ce mai pretentiosi, vor comete tinere si moderne, care stiu sa lucreze in powerpint si sa incarce fisiere mp3 in nori.
eu nu vreau sa ma arunce cineva intr-o stea neutronica, vreau sa ma astepte ca si pe verisoara halley, cu nerabdare si lunete fixate pe cer.

asa ca de azi ma duc la scoala la cursul seral "cum - sa - ma - fac - o cometa - mai - buna".

dimineata in autobuz

aglomeratie, oameni de toate felurile, incruntati, nervosi, e inca frig si inca zapada si vant. langa mine un barbat, scurta de piele, caciula neagra, nebarbierit. inalt si solid, incruntat, morocanos. m-am strans in mine atat cat am putut, nu ostentativ sau fandosit, ca sa ma feresc dar parca ma speriasem un pic. stam la semafor mult de tot, in fata un sarpe lung cu zale de masini ne taie calea ... avem de asteptat. omul incepe sa se foiasca, este agitat, eu imi strang geanta in brate, ma gandesc ca mai bine coboram cu o statie mai devreme. el insa isi scoate telefonul si la un moment dat ..."Alo, buna dimineata , tati, ce faci, te-ai trezit?" soarele a iesit brusc si nu mai e zapada si nici oameni incruntati. vocea omului asta, vorbindu-i copilului lui, a adus primavara intr-un autobuz incruntat, atata caldura si duiosie avea. "ti-am lasat pe masa ceva de mancare. poti sa te joci un pic dupa ce mananci, dar te rog sa iti faci si lectiile, asa cum am vorbit. da, tati? eu mai am un pic si ajung la lucru. peste vreo ora te mai sun, asa ca sa te mai aud." doar sa-l auda; NU sa-l controleze, nu sa vada ce mai face, daca e cuminte sau ... doar sa-l auda. un tata vrea sa isi auda copilul, intr-un oras mare si urat, trist si aglomerat, plin ne necunoscuti morocanosi care ne fac si pe noi sa fim la fel. asa mare e diferenta intre cochilia omului si sufletul dinauntru... asa frumosi si buni par unii si ascund in ei numai flacari si venin. asa infricosatori sunt altii si de fapt isi protejeaza amintirile din buzunare.

Asa mult as vrea sa ne dam seama noi oamenii, ca ar trebui sa ne mai si auzim , nu numai sa vorbim si sa ne verificam, ca un program de calculator care pune din cand in cand "check" pe o lista.

astept

astept florile de cais, glazurate cu zambete roz

astept florile de nu-ma-uita, inmuiate in pudra de dragoste.

astept sa-mi impletesti inele din liniile de la nazca,

sa ne lipim inimile cu sirop de iasomie

si sa plecam in excursie pe calea lactee.

stiu ca ti-e dor de mine
iti simt gandurile cum tropaie in jurul meu. le iau incet in brate, le alint un pic, le pun cate o bucata de prajitura in palma si le dau drumul usor, sa alerge inapoi la tine. sa-ti aduca un trifoi, un zambet, un nor, ceva care sa-ti inveseleaca ziua.
stiu ca ti-e dor de mine si ma ard orele care tot curg pe langa noi si ne despart. sunt un soi de prizonera moderna, printesa blonda in blugi, captiva la etajul zece intr-un turn de sticla. macin timpul, fac cafea , nu pun zahar si beau ziua cu inghitituri mici, ca sa treaca mai repede.

stiu ca mi-e dor de tine
de pe planeta de unde vin eu, dorurile si gandurile ies la suprafata un pic altfel.
înmuguresc in inima, apoi se prefac in aburi, lacrimi, flori, verde, rosu, gheata, nisip.
asa ca sa stii, cand bate vantul, cand ploua sau cand ninge, cand vezi cirese sau flori de cais, cand vezi curcubeul sau frunzele, cand asculti cum ticaie nisipul in ceasul marilor, cand cafeaua te frige la varful degetelor ... sa stii ca mi-e dor de tine.

ai vazut prognoza meteo de azi? vant, lapovita si ninsoare.

am gasit pe blogul lui dobro ceva foarte frumos.
el scrie frumos, dar genul asta parca nu ma asteptam, asa ca merita de o mie de ori felicitari. pentru ca pe mine m-a impresionat pana la lacrimi, fiind si copilul (mare) al mamei, dar si mama de baiat in acelasi timp. ii multumeste pentru ca a scris asa, o mama care se recunoaste in cele de mai jos.

Mame

"Eu nu am vazut sacrificiu mai asumat, mai organic, decat cel al mamelor pentru copii. Este de neinteles pentru noi, barbatii. Si barbati romani pe deasupra, educati, pardon – cocolositi, de aceleasi mame sa se creada centrul galaxiei. Nu putem intelege cum poti sa renunti, de tot, la tine.
Mamele raman pentru totdeauna un port. Bratele lor sunt radacinile noastre. Mangaierile lor ne picteaza cochilia in care, toata viata, o sa ne retragem sa mai intelegem o data ce-i iubirea. Ne dau drumul incet, cate putin, suferind de teama. Pentru ca ne batem la scoala. Pentru ca facem febra. Pentru ca ne imbatam prea devreme pentru prima data. Pentru ca iubim o alta femeie. Pentru ca suntem niste tonti si n-o sa ne descurcam singuri cand ele n-o sa mai fie.
Si se topesc pentru noi. Si uneori ne protejeaza prea mult, uitand sa ne caleasca pentru frigul de-afara. Dar alteori ne ard cate-o palma de ni se invarte capul la loc. Si ni se pare absurd cand le vizitam si ne cearta sa ne punem fular. Doar stim ca in rest oricum nu purtam. Si le judecam. Citim doua carti de psihologie si stim ca ne puteau creste mai bine, mai corect. Dar uitam ca ne-au crescut cel mai bine. Cum au putut ele.
Si ne lasa apoi sa ne traim viata. Dar in secret, ele o traiesc tot pe a noastra. Si noi ne suparam, dar stim ca n-avem ce sa le facem. Asa sunt ele. Si, in incheiere, chiar daca o sa va suparati pe mine, trebuie sa va spun ca, totusi, in ciuda protestelor voastre…de ce sa ne ascundem dupa deget? A mea e cea mai buna mama din lume."

http://www.dobro.ro/?p=1005