dincolo de poarta crestea un brad inalt de tot. langa el era o banca de lemn, cu picioare de piatra. langa una din pietre era scoala melcilor si alaturi, casa piticilor.
piticii se descurcau destul de greu in curtile oamenilor, pentru ca in jurul lor totul era foarte mare, inalt si zgomotos. ei nu se aratau decat diminetile, chiar atunci cand soarele isi ridica palaria de pe ochi si incepea sa zambeasca, raspandind caldura peste pamant. in cateva zeci de minute alergau sa isi faca aprovizionarea si se retrageau inapoi in castelele lor de sub pamant. le-ar fi placut sa stea mai mult afara, dar nu aveau voie. le-ar fi placut sa poata culege mai multe fructe, dar toate erau asa de mari pentru ei ... mai ales strugurii si ciresele le placeau, dar la fiecare ajungeau foarte greu. intr-o buna zi, zana zorilor le-a facut un cadou minunat - o tufa de coacaze. cei mai frumosi ciorchini, avand inauntru o lumina vie, dulce - acrisoara. rosul bobitelor le lumina zilele si le parfuma prajiturile.
si uneori piticii o lasau si pe fetita oamenilor din curte sa guste si ea din ciorchinii fermecati.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu