In unele zile nu
construim nimic și ochii doar ne clipesc fără sens, fără sa vadă ceva cu adevărat.
Uneori ne purtam de parca am fi numai corpuri care și-au pierdut sufletele, viata și bucuria de a zâmbi. Uneori suntem numai
ambalaje mișcătoare, care consuma si poluează. Pe etichetele noastre cred ca
scria la început “handle with care” dar primele lacrimi au șters în graba
aceste indicații și am rămas niște cochilii murdare, urate si fără culoare. Nu
mai știm ce păstram în noi, ce aveam de ocrotit înăuntrul nostru.. Chiar mai ținem minte unde ne sunt iubirile si visele? Din cauza ca am stat prea mult in soare, in
frig, in tristețe, in doruri si in disperări …mai tot ce era in interior s-a stricat. Da, uneori
un fir verde de zâmbet își scoate bratul și ne face un semn … dar oare e destul?
Îmi
plec fruntea pe umărul tău , ma rog sa mai ai încă instrucțiunile de folosire cu
care am venit. Am uitat la ce foloseam. Amintește-ți
tu și spune-mi și mie. Numai să nu mă minți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu