Azi a fost despre iubirea și dorul de copilărie, de bunici, de părinții mei tineri și de mine cea mică, înainte de școală.
Aş fi vrut să-i am cu mine azi pe ei, cei de-atunci. Pe bunicile mele pasionate de filme de călătorii, de plimbare și poveşti, dar care abia se duceau 2-3 zile la munte, rar. Mai ales mam'mare mare, care citea cărți despre junglă și deșert, animale sau fructe exotice. Ce i-ar fi plăcut să vadă smochinii! Mam'mare mică ar fi fost înduioșată de peisaje, seamănă cu locurile copilăriei ei, flori și iarbă și miros de câmp lucrat.
Bunicu' ar fi fost încântat să vadă toți pomii ăștia fructiferi - meri mulți, gutui și peri alături de stejari și palmieri! Tufe uriașe de mure și tot soiul de flori și ferigi, cât îi plăceau lui ferigile! Tata s-ar fi distrat văzând zidurile de piatră care marchează Camino și toate şopârlele care forfotesc pe ele,
ar fi admirat unduirea eolienelor care împrumută lumina soarelui ca s-o ducă vremelnic în casele oamenilor. Mama ar putea să inventeze câte o poveste pe seama tuturor animalelor, să le dea nume trăznite si și-ar cumpăra înghețată sau baticuri la fiecare albergue!
Am fost ca fata moşului, plecată de-acasă în lume, să-și găsească drumul, întâlnind meri, fântână, căței… totul într-o versiune blând adaptată a unei poveşti despre devenire.
23 de km 6 ore, 5 ştampile, ca un joc de-a copilăria. Am fost o fetiță - fără altă grijă decât să merg, să mă mir, să admir, să redescopăr că cerul e cer și merii sunt meri. Să observ că oamenii zâmbesc când se salută, să plâng de duioşie că văd un măgăruş, să salut cocoșul uriaș și pestriț. Da, și să țopăi fără rușine la vederea podului minunat, de poveste, de la finalul zilei. Am intrat în Portomarin ca într-un oraş al elfilor, cu lacrimi de uimire în ochi, așteptând să-l văd pe Gandalf.
Azi a fost despre iubirea din copilărie. Despre dor și amintiri. Despre puterea de a întoarce timpul și de a-i mai vedea o dată.
Despre recunoștința și smerenia în faţa a tot
ce-au fost și sunt ei pentru mine.
Iubirea călătoreşte cum vrea ea.
Azi m-a trecut podul de colo-colo, cu ştampile de drum și lacrimi de dor.
Iubirea a fost azi cea a unui copil care nu numai că n-a uitat că a fost copil, dar a și rămas aşa in suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu