13 octombrie 2022

A cui e cafeaua?

 

    Stau într-o intersecție care are cafenele în mai toate colțurile. De aceea în fiecare dimineață, pe fiecare trotuar, circulă oameni grăbiți purtând în  mâini pahare colorate. Cafele mai mari sau mai mici, dulci sau negre, încălzind palme, scuturând vise, trezind dorințe, răscolind  întrebări. Încerc să-mi imaginez pe unde vor ajunge. Pe ce birou, pe ce buze. Vor fi băute cu o viteză indiferentă sau sărutate prelung? Sunt medicament sau alint? 
Pe mine cafeaua mă ține-n brațe, cu bune și cu rele. Ea pe mine, nu eu pe ea. E vacanța mea din zori și povestea de noapte - buna.

    Aş bea o cafea oricând, dar n-aş bea o cafea cu oricine.

Niciun comentariu: