- Ac. Ață.
- Ață?!
- Bine, poate fi cu sclipici, dacă vrei. Foarfecă, ochelari.- Ce facem?
- Nu ştii ce facem, nu? Te prefaci sau ce?
- Nu. Nu ştiu.
- Da' astea ştii ce sunt?
- Găuri negre, din spațiu.
- Pe dra...găuri negre. Sunt răni, de cât ai strâns din pumni de dorul lui, de cât ai oftat, de cât ai plecat ca să nu te mai întorci şi-ai revenit ca o laşă. Răni pe care eu le cos acuma, cu sclipici. Tu o să dormi, o să uiți, mâine te trezeşti, te duci la blestemata aia a ta de sală, în loc să te odihneşti ca lumea şi să-ți începi ziua cu calm, cu atenție şi linişte. Nu ştiu ce-i în capul tău drăgălaş dar tont. Alergi, atât visezi. Tâmpenii. De ce, de cine fugi?
-Ia ascultă, vezi cum vorb...
- Că, ce? Hai, uimeşte-mă!
- Cine eşti, în fond?
- Nu e treaba ta. Mai am puțin şi plec. Am cusut tot, deocamdată eşti bine, mai mult...nu pot gândi în locul tău.
- Dar poți "nu mai iubi", în locul meu, atunci?
...
- Atunci, taci şi coase.
- E gata.
- Ne mai vedem? Începi să-mi placi.
- Îhâm. Te găsesc eu, la obiecte pierdute, ca de obicei. Te repar, tu nu-mi mulțumeşti, nu-ți aminteşti... Sper doar să apucăm să fii fericită într-o zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu