Avem 4 saptamani
de cand stam in casa, ascunsi de un fel de pacaleala, de o umbra care ameninta sa ne sufoce, la propriu. Nu stiu ce simt, desi sunt plina de trairi, tresariri; tremur si am un nod in gat permanent, ma razvratesc si apoi pun capul in pamant, fara vlaga.
O zi citesc povesti despre cei care nu scapa de boala si despre felul in
care plamanii le cedeaza si ei se fac mov, constienti fiind ca mor fara oxigen.
O zi citesc despre batranii care se fac bine la 90 de ani.
Despre doctorite mame singure, aflate de saptamani la terapie si cu viata
atarnand de un strop de oxigen si de lacrimilor copiilor ei singuri acasa.
Despre donatii mici facute de corporatii mari si despre gesturi mari facute
de oameni simpli, cu inimi curajoase si smerite, mici.
Vad cum trece primavara pe langa geamul meu si ma gandesc ca niciodata nu
am auzit atatea pasari in amaratul asta de molid.
Vad cum pantofii mei de alergare se sprijina blegi de un stepper ieftin,
amplasat pe balconul devenit gradina, pivnita, cámara, sala de sport si cabina telefoníca.
Strazile sunt pustii si vantul fuge liber, el n-are nevoie de masca. In
jurul pranzului, batrani singuri trec de colo-colo, cu sacose mici de bumbac,
cu manusi si fulare la gura. Au voie sa iasa putin, sunt sub un asediu de
neconceput pentru anii lor, ingenuncheati de frica, de singuratate, de misto-ul
tinerilor si de lipsa de organizare a tuturor celor din jur.
E un pol de optimism si glume ( uneori exagerate) si unul de disperare si
plansete ( uneori exagerate).
In mijloc, o mare de oameni debusolati, incercad sa fie in rand cu
ceilalti, sarind ca acul seismografului intre aceste extreme. E greu sa fii
singur, sa fie soare afara si 19 grade si tu sa stai in casa. E greu sa faci
curatenia "aia mare" de Paste stiind ca la masa o sa fii unul sau cu noroc doi – trei. E greu
sa uiti de biletul spre tarile calde sau de curtea bunicii, de dealul plin cu
corcodusii pe care nu o sa ii vezi infloriti anul asta. E greu sa nu te certi
si sa nu urli la cineva, iti vine sa strigi celui de sus cand de fapt ar trebui
sa-l rogi sa te ajute sa crezi in el si sa taci fara sa mai intelegi. E greu sa fii om
intr-o lume care dincolo de poleiala donatiilor de « show-off », se
sufoca sub egoism si sub nepasare.
Si totusi azi, din bloc a iesit o fata tanara in rochie galbena si a stat 3
minute de vorba cu un baiat aflat pe o motocicleta cu un sac galben Glovo, in
spate. Si totusi azi, doi oameni s-au tinut in brate si s-au sarutat. Dincolo de
orice frica si interdictie, iubirea gaseste un drum.
Mi-e dor de tine, oriunde esti. Soarele rasare si luna la fel. E primavara,
florile miros a verde si a zambet, ciresele se formeaza, fluturii se joaca, din
parcuri lipsesc oamenii dar nu e pustiu. E vremea albinelor si-a florilor, a
tacerii si a lucrurilor simple.
Mi-e dor
de tine, oriunde-ai fi. Gaseste-mi un drum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu