Cred că lumea noastră nu există de fapt, suntem “doi” doar din când în când, la niște intersecții complicate, într-o geometrie unde teoremele lui Pitagora nu-s bune, unghiurile nu-s drepte, nimic nu-i drept, mi-e frică de locul ăsta, parcă-aş fi pe banda lui Mobius, ajung mereu de unde-am plecat, în locul ăsta porțile au numere complexe și mă tem că partea imaginară ești tu, aici te iubesc-ul meu nu ajunge ca să transforme într-o cifră pară singurătatea negativă a lui radical din minus unu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu