sa fugim impreuna in lume, ii spunea el, iar ea chicotea zambind alb, cu ochii deschisi fara griji, cum sa aiba griji cu el de mana, cu el avea numai veselie, iubire si forta, ea putea sa miste lumea si grijile pentru el, avea sa darame piedicile intr-un cutremur benefic, fiindca el avea nevoie de ea si ea avea nevoie de el, altceva nu mai conta, cui sa mai ceara voie, ce sa mai astepte, sa fugim i-a spus si ea si au ras amandoi, punandu-si palmele unele langa altele si el i-a facut un inel din iarba si ea i-a spus ca-l iubeste si el dadea din cap alintandu-se, cat de mult intreba el si ea inventa unitati de masura noi, astronomice, radeau si el era fericit si ea era fericita de fericirea lui, pana cand brusc lumina a inceput sa scada si mainile sa li se piarda, el se temea acum de ceva si fara energia din zambetul lui ea pierea incet, apoi din ce in ce mai repede, ce mult te-am iubit a mai spus ea, sa nu ma uiti a mai spus el si o oglinda a crescut intre ei, se tot cautau si nu-si dadeau seama ca fiecare locuia in celalalt deja, ca se puteau vedea unul in ochii celuilalt, salveaza-ma voia sa-l roage ea dar era prea tarziu, ce mult te-am iubit, spunea ea, ce mult m-a iubit aflase si el dar era prea tarziu, ce mult s-au iubit murmura ploaia, de ce n-au ramas amandoi intrebau copacii, le-a fost frica a murmurat si vantul, intr-un tarziu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu