Am ajuns dupa un drum zapacitor, in prea mult cald si prea putin aer. Cobor din tren si-s uimita ca stiu unde e statia, cum sa cumpar bilete, in ce autobuz sa ma urc, unde sa cobor. Cand eram mica imi imaginam ca cei care stateau fix in locurile "populare", embleme ale orasului, sunt speciali. Nu ma gandeam la bani, nu stiam cum e cu astea, dar imi ziceam ca tre'sa aiba vreun permis ceva, de pot sa stea in "buricul targului". Imi doream si eu, fara speranta. Azi stau fix in Piata Sfatului, intr-una din cele mai vechi si misto case. Cadou pentru fetita de 5-8 ani, care a alergat mult si si-a julit genunchii de zeci de ori pe vara. Si m-a pregatit pentru concursuri.
Imi ridic kit-ul de alergare, copiii voluntari sunt atat de draguti ca-mi vine sa-i pup si sa-i dau fiecaruia o ciocolata. Bunatatea iese prin toti porii oamenilor astia si ii face frumosi.
Sunt fericita ca-s aici. Vacanta de la ganduri grele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu