stiam ca nu-mi place faptul ca din cauza pandemiei casa mea a capatat tot felul de alte roluri. birou, sala de gimnastica, sala de dans, sala de asteptare la medic, clasa de cursuri, biserica, restaurant etc.
poate ca le-as fi trecut pe toate mai usor, dar cred ca ziua de azi, fix aceste minute - au pus capac. nu stiu ce simt si nu cred ca voi sti vreodata sa explic si sa mai pozitionez corect, logic si normal in ceea ce se petrece azi acum. incepe o noua etapa in viata mea mea, in care m din mama se transforma incet in b, din baba.
in cateva zile e aniversarea baiatului meu. copilul meu, partenerul de joaca si de dus la film, partenerul de discutii filozofice si teologice, bucuria totala a vietii mele.
care e camera cea mai draga din casa? e camera in care acum 24 de ani l-am adus in brate si in care am dormit chinuita sute de nopti, ca sa-l tin de mana, in care i-am citit mii de povesti inca dinainte sa se nasca. locul in care am facut sute de figurine lego, in care am indesat munti de jucarii, care i-a primit, cu usa deschisa si baloane pe peretii, prietenii la atatea petreceri. camera in care am invatat amandoi la treapta si la bac, camera pe peretii careia scria poezii si pe ferestrele careia si-a pictat formulele "in chineza chimiei", camera in care am stat atatea seri formidabile toti trei si-o pisica.
acum, la biroul clasei I, sta un barbat in camasa, cuplat pe zoom la primul interviu de angajare. si eu sunt dincoace, sunt mandra si tulburata, speriata si uimita sa ii aud vocea care da detalii despre el si parca nici nu recunosc despre cine e vorba ... si ma bucur ca intr-un fel se intampla acolo - probabil peretii si fereastra merita si ele sa vada acest spectacol ... si ma intreb unde o sa fie locul meu de-acum incolo si ce-o sa fac daca atunci cand mama va fi doar baba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu