missing link

III.            Lumina

      Nimeni nu-și mai amintea exact cum începuse. Mai întâi apăruse pentru câteva secunde, în murmurul greu înăbușit al oamenilor. Se speriaseră, desigur. Apoi, săptămână de săptămână, parcă învățându-se cu publicul, rămânea în sală din ce în ce mai mult. Un abur ușor, o mișcare colorată și diafană, apoi un contur .... Încălțată cu balerini aurii legați de panglici brodate cu note muzicale verzi, ceva mai mică decât bagheta dirijorului, plutea în aer dansând … o balerină. De unde venea? Nu știa nimeni. Din ce era făcută? Toți ar fi spus că din lumină și fericire. Pășea grațios deasupra lor ca și când s-ar fi sprijinit pe muzica ce acoperea sala. Cântăreții își redescopereau talente amorțite, dirijorul își unduia gesturile parcă pregătind drumul pe care avea să pășească ea. Toți îi pândeau aparițiile iar ea le făcea mereu surprize, schimbându-și rochiile, pieptănătura și piruetele; doar pantofii rămâneau aceiași. Le oferea cu grație un fel de traducere a muzicii și le dezvăluia limpede ce ascund sunetele. Înțelegeau acum bucuria, tristețea, spaima, nerăbdarea. Vedeau cu ochii inimii ce e acela dor și așteptare, însingurare și speranță. Teama de a iubi dar și teama de a pleca dintr-o viață nefericită. Găseau din nou bucuriile copilăriei și dorința de aventuri, curajul tinereții și tot ce pierduseră pe drumul maturizării: bunătatea, optimismul, generozitate, neliniștea din visele frumoase și mai ales, prima dragoste. La final se așeza mereu pe marginea pianului alb, la care cânta un tânăr subțire, cu păr negru și ochii ca pădurea. El se fâstâcea și nu știa ce să facă, nu îndrăznea să-și ridice ochii către ea, ca să nu facă vreo greșeală atingând alte clape. Ea își aranja ușor rochia peste genunchi și cu obrazul sprijinit de palma mică, îl asculta nemișcată, umplând însă aerul cu ceva incredibil de bun ... aşa cam ca dragostea. Filarmonica avea biletele vândute în avans cu luni întregi  și deși nimeni nu îndrăznea să discute despre aparițiile fetei, toți își luau un soi de leac misterios din minutele acelea magice în care ea își dansa bucuria și o împărțea tuturor, cu dărnicie; le-o oferea în bucăți materiale, fluide precum rochiile ei, moi și tămăduitoare ca o mătase vie și caldă. 

           Orășelul primise secretul fericirii și se bucura de el seară de seară.