Fusta de piele visinie

Stef era nevoita sa plece din casa, in fiecare seara la ora 19 cel tarziu, sa colinde strazile, magazinele, librariile, orice numai sa nu fie acolo pentru o jumatate de ora. Nu stia cat avea sa mai reziste asa, se implineau déjà doi ani si in afara de trei saptamani in ianuarie, avusese parte de acelasi spectacol, zilnic. Femeia din apartamentul de deasupra fusese parasita de sot dupa 23 ani de casnicie si plangea seara de seara, spargand farfurii sau pahare, pe fondul unor romante idioate date la volum maxim. Nu stia de unde avea cucoana asta atatea obiecte casante, dar cert e ca existau si isi pierdeau integritatea pe gresia din bucatarie. Tratamentul dura cam 30 minute, dupa care biata de ea se linistea ca prin farmec.

Fusese ca in povestile alea tampite de pe site-urile cu bancuri. Doar ca era o bucata de viata reala, facuta tandari. Omul – director la o companie de care producea mobila – purtase toata viata lui de adult costume inchise la culoare, pantofi sobri aproape demodati si genti uriase cu documente si carti. Fuma mereu si nu zambea niciodata, apasat de ganduri si de un fel de refuz de-a fi multumit. Desi ar fi putut sa arate bine, fiind subtire, inalt si brunet, cu pielea alba si fruntea inalta, ochii mari si umerii solizi, din cauza acelor haine atemporale si plictisitoare, a aerului morocanos si imbufnat, parea ca e un batran acrit de vreme si de reumatism. Copiii din bloc se temeau de el, desi nu le daduse vreodata un motiv. Nimeni nu stia cum il suporta consoarta asa de plictisitor, dar totusi la ce sa te fi asteptat dupa 23 ani de casnicie si oricum, nevasta-sa avea si ea doar fuste lungi si negre, o tunsoare nepotrivita si un fel de tristete de gospodina grasuta si un pic neinteleasa. Viata lor era calma, fara lipsuri si griji dar si fara bucurii, de un gri care nu le producea nicio emotie. Nici ei, nici prietenii sau vecinii lor nu-si aminteau de ce s-au casatorit, daca se iubisera, daca fusesera fericiti. Totul intre ei era politicos, linistit, calm. Cine, ce sa vrea mai mult si de ce?

Apoi el i-a spus ca pleaca in delegatie pentru 4 saptamani, un schimb de experienta, benefic pentru afacerea lui. Ea punea muraturi si facea zacusca, asteptandu-l. Aveau bani si menajera in casa iar el nu avea niciodata fantezii culinare deci nu era deloc nevoie sa faca asta, dar era ca un fel de pasiune a ei, se vedea un fel de artista a muraturilor. Barbatul o suna in fiecare seara sa  verifice daca e bine si sa ii spuna “noapte buna”. Intr-o dimineata, sotiei i-au cazut ochii pe un tip destul de dragut, imbracat in niste jeansi negri si un tricou polo alb, cu ochelari de soare moderni si o casca de smartphone intr-o ureche, cumparand cafea si croissante din cafeneaua chic, abia deschisa in colt. Tipul avea agatata de brat o pustoaica frumoasa, cu fusta scurta de piele visinie, cu par lung si ochii atintiti asupra barbatului cam cum i-o fi avut si Eva catre Adam, sub mar. Un amestec de multa dragoste, un pic de viclenie, certitudinea puterii si o bucatica de teama de viitor. El era atat de sigur pe el, atat de vesel cu bronzul aramiu care-i statea grozav sub tricoul alb, incat atragea cumva ca un magnet privirile tuturor femeilor din jur. Desi diferenta de varsta dintre ei era evidenta, parca le-ai fi iertat alaturarea, caci se vedea ca se potrivesc. Geografia trupului tanar de femeie care se stie dorita, unduia fara sa fie vulgara langa barbatul inalt, ocrotitor care parea ca si-a redescoperit tineretea si sensul in viata. Sotia fusese si ea captivata de imaginea cuplului exotic si se uita cumva admirativ la barbatul acela care ii amintea in mod placut, aproape erotic, de cineva … pana cand el si-a dat ochelarii jos si s-a dezlantuit uraganul. Era sotul ei. Plictisitorul si batraniciosul ei sot, transformat intr-un om viu, impunator,  care culmea, arata bine si se simtea bine, ca niciodata pana atunci.

El fusese “un domn”; plecase de acasa in seara aceea definitiv, incheiase divortul in 3 saptamani, luand asupra lui vina, rusinea si reprosurile; ei ii lasase casa si una dintre masini, multi bani in conturi si toate pozele invechite. Desi nu ar fi crezut nimeni, era fericit. Cu averea injumatatita, cunoscutii si necunoscutii, prietenii si ne-prietenii, cu totii ar fi pariat ca tanara ii va face vant in maxim doua luni. Iata ca trecusera doi ani si el intinerea iar ea era insarcinata, rasturnand amandoi prejudecati, ganduri urate si vorbe grele. Ramasesera in cartier si cumparau aproape in fiecare dimineata, mereu zambind si mereu impreuna, cafea si croissante.

Desi intelegea si respecta suferinta vecinei si incercase chiar sa o ajute cu sfaturi si cu cate o vizita, Stef s-a simtit usurata cand aceasta a anuntat ca vinde casa si se muta din oras. S-a dovedit ca a fost cea mai buna alegere pentru ambele femei. Caci in apartamentul eliberat de lacrimi si cioburi s-a mutat un tanar inginer, pe care-l chema tot Stef si caruia ii placeau cafeaua si prajitura cu mere si multa scortisoara. Iar ea tocmai castigase marele premiu la un concurs, cu o reteta de prajitura cu mere si multa scortisoara - un aparat modern, sofisticat de preparat espresso. Pe care el a ajutat-o sa-l monteze. Apoi a ramas o vreme, sa verifice cum merge. Incredintati de buna functionare, au plecat linistiti in luna de miere. 

    Dupa un timp, pregatind prajitura traditionala a casei, Stef constata cum peste nefericirea unei gospodine grasute si neintelese s-au cladit pana la urma doua familii noi, cu doi copii care se jucau acum in parculetul de vizavi: fetita lor si baietelul fostului vecin, barbatul salvat si intors la viata de-o pustoaica cu fusta de piele visinie.