6 noiembrie 2015

cliseul "fericire"


  Ce-am gresit si cand ? Ce-am invatat si am uitat ? Ce-am iubit si nu trebuia ? Ce-am asteptat si am sperat fara rost ? Ce-am mancat si nu am impartit cu altii ? Ce-am vorbit cand trebuia sa fie liniste ? Unde am stat cand trebuia sa alerg  si de ce m-am grabit cand trebuia sa stau ? De ce-am privit in soare fara ochelari de eclipsa, de ce mi-am pus mainile in foc fara manusi si de ce m-am aruncat in mare stiind ca nu pot sa inot? Cautam fericirea. 


Fericirea nu exista, probabil numai drumul in cautarea ei. De la prima la ultima suflare, mergem pe drumul asta, de multe ori orbecaind in intuneric sau in prea multa lumina. Ciocanim la usi mari sau mici, frumos desenate sau periculoase ca gaurile de scorburi. Uneori intram ca sa iesim prin alta parte, alteori doar tragem cu ochiul – si mergem inainte. Drumul se transforma, dintr-o carare cu iarba simpla in autostrazi nebune, fierbinti , asfaltate de multe ori cu renuntari sau amanari superficiale. Cautam recunoastere, respect, dragoste sau numai sex, un scaun confortabil, masina timpului sau munti de bani dar nu gasim o sacosa suficient de mare in care sa incapa toate. Cand incepem sa ne dam seama ca ne doare spatele de atatea bagaje carate, cand ne dam seama ca drumul din fata devine accidentat sau pustiu, am vrea sa ne oprim, sa aruncam balastul si sa ne punem niste pantofi simpli de alergare, sa ne luam de maini si sa facem 5 km de cardio training, pe o carare cu iarba simpla dar ce sa vezi ... nu ne mai gasim palmele, iarba nu mai creste pentru ca noi am uitat sa o udam si in general suntem singuri, apatici si langa noi e numai un pitic neamt pe nume Alzheimer, care nu ne lasa sa ne amintim cine suntem si mai ales unde ne ducem.

Niciun comentariu: