Half the World is waiting

-       Hai, grabiti-va! Trebuie sa plec. V-am pregatit sus in turn niste materiale noi. Dar va rog, cititi instructiunile de folosire inainte sa va apucati de orice. Nu vreau iar dezordine, ca data trecuta, le-a mai spus mama celor trei copii.

-       O sa fim mai atenti, strigasera ei, bucurosi ca vor avea o zi intreaga de distractie.

-       A, sa aveti grija si de Lila. Mi se pare cam agitata, adauga mama inainte sa isi ia zborul.

            Lila era un pui de torg. Pe jumatate lup, pe jumatate vulpita. Mica si neastamparata, facea tot felul de prostii. Cand era suparata, din coada albastra si stufoasa ii cadeau fulgi de zapada. Ochii ei vedeau dincolo de cele sapte ceruri care acopereau turnul si de multe ori o lua la goana, speriata de cine stie ce zarise in vreuna din lumile de departe. Acum parea ca doarme linistita.

            Copiii se apucasera de lucru, cotrobaind prin cutii, sticlute si pungi. Aveau aur, argint, nori, cateva mari si oceane, o cutie intreaga cu rauri si lacuri, multe seminte de paduri, de stele, chiar si un soare. Soarele era scump, mama lor nu le dadea asa ceva in fiecare zi. Mai aveau doua cutii frumoase si mari, niste cuburi de sticla in care se vedeau miscand un fel de petale mici de tot. Pe una scria ei,  pe alta scria ele. Cu grija au facut o sfera frumoasa, au colorat-o mai mult cu albastru si cu verde. Apoi au trasat o linie fix pe centru, ca un cordon pe care au asezat rauri si oceane. Peste tot au presarat multe seminte de paduri, au imprastiat stele si au fixat soarele pe un fir subtire de aur. Si-au amintit ca le mai ramasese prin sertare o luna. Au agatat-o si pe aceea cu un fir de argint. Dar nu folosisera nimic din cutiile de sticla. Habar n-aveau ce reprezinta continul lor.  Au scos toate petalele EI si le-au pus in partea de sus a sferei. Pe toate celelalte, pe ELE, le-au pus dincolo, in jumatatea de jos. Nu se intampla nimic. Au aprins soarele, au aprins luna ... au pornit raurile si vanturile. Sfera incepuse sa se miste incetisor. Dar tot nu vedeau nimic interesant. In plus, le era deja foame.

-       Hai sa mancam ceva dulce, niste inghetata, a spus unul dintre ei.

-       Da, da! s-au bucurat ceilalti.

-       O sa ne intoarcem apoi sa vedem ce trebuie sa facem de fapt. O fi ceva mai special cu petalele alea, o trebui sa citim nitel, a hotarat cel mai mare din ei.

           Tot certandu-se  in legatura cu aromele de inghetata pe care sa le aleaga, au coborat catre gradina, nebagand de seama ca Lila ramasese langa masa cu materialele lor. Privea cu atentie sfera stralucind de la razele soarelui si de la unduirile apelor. Mirosea a flori, a ploaie si a iarba proaspata. Se apropiase atat de mult cu botul, incat aproape atingea varfurile copacilor infloriti. Torgii au alergie la polen. Lila sufla o data cu putere peste jucaria care incepuse sa se roteasca cu viteza mai mare. Nemaiputand sa se abtina, stranuta si din vibratiile produse, bila se rostogoli de pe masa, sari pe geam, cazu din turnul cel inalt si lovindu-se de o stanca,  disparu intr-unul dintre cele sapte ceruri de sus.

          Cand s-au intors, copiii au gasit-o pe Lila uitandu-se cu tristete afara. Coada ei facuse in camera un morman de zapada. Si-au dat repede seama ce se petrecuse. Ca sa nu-i certe prea tare mama, se apucasera sa citeasca totusi instructiunile de pe cele doua cutii, sa vada daca pot gasi o explicatie sau macar o mica minciuna...
- asaa... frumoase, sensibile, iubitoare, ...ce prostii mai sunt si astea? intreba cel care citea de pe cutia in care fusesera petalele ELE.

-       .... puternici si uneori neatenti, curajosi dar uneori prea nervosi, au nevoie de ... continua celalalt...

-       Mmm...a, stiti, cred ca am cam gresit-o de data asta, ii intreruspe fratele cel mare.

Lila continua sa dea din coada si sa imprastie fulgi albastri si mari de zapada. Era ingrijorata. Privea in sus, cautand sa vada unde se va opri sfera cea noua.

-       Aici scrie ca EI nu functioneaza corect fara ELE. Ca fiecare el are nevoie de o ea, ce-o mai fi si asta, nu stiu. Dar dupa cat de mari sunt literele astea rosii si atatea semne de exclamare ... pare ceva serios. Trebuia sa fim mai atenti ... murmura cel mare.

-       Eh, acum asta e, incerca unul din ei sa scape de vina. O sa se gaseasca cumva si singuri. Ca doar nu era sa ii  asezam noi, asa unul langa altul, pereche langa pereche?  

-       Pai da, asta ne-ar fi luat luni sau ani intregi, ca sa ii potrivim pe toti ... si oricum ne-am fi plictisit.

-       Si-apoi ... sunt doar niste jucarii! exclama cel mai mic, nepasator. O sa primim altceva zilele viitoare.

Si fugisera afara, sa vada o supernova.

            Lila ii urmarea de-atunci pe oameni cum se cautau. Ei  facusera vapoare si avioane, ca sa treaca marile si muntii. Ele ieseau la marginile marilor si pe varfurile muntilor, asteptandu-i. Uneori se gaseau repede si palmele care se uneau, nu-si mai dadeau drumul niciodata. Uneori rascoleau marile si muntii, se lasau invinsi de sete sau pacaliti de-un zambet si ramaneau pe loc ... dar cum inima de care aveau nevoie nu era acolo, se desparteau suferind. Uneori ele oboseau sa astepte si-si ingropau trupurile nefericite in adancurile apelor sau se otraveau cu fierturi amare din plante dusmanoase. Ei se minteau ca sunt puternici si ca pot conduce lumea. Ele se amageau ca sunt curajoase si ca se descurca singure. Dar sub luna care se legana, prinsa cu un fir de argint de cei trei copii, fiecare visa necontenit la adevarata inima-pereche.

         
Jumatati de fericire se agata unele de altele, amagindu-se ca-s aproape un intreg. 
Jumatati de minciuni si jumatati de sinceritate. 
Jumatati de curaj si jumatati de teama. 
Jumatati de drumuri si jumatati de timp. Foarte rar, jumatati potrivite care se unesc.

Jumatate de lume asteapta. Jumatate de lume cauta.

Dar dragostea nu umbla cu jumatati de masura.