pasesc intr-un craciun de care ma tem, pentru prima data in viata. m-am educat zi de zi pentru momentul asta si tot nu-s pregatita. lupt cu mine si intr-un fel cu intreaga lume, pentru ca nu vreau sa ma ascund sub lacrimi. pentru ca simt cum fiecare plans al meu sterge un zambet, o amintire, o bucurie veche si n-am chef sa-mi distrug asa comorile. si mai ales pentru ca inca mai CRED. in mos craciun si intr-un echilibru al fortelor, cam ca in SW. in dreptate, in bunatate si in lumina. si pana la urma, cand ma gandesc mai bine, ma bucur si ma tem de ziua in care o sa te vad la usa mea. 

fiindca nu stiu cand si nu stiu cum, ce forme o sa avem atunci si ce anotimp o sa fie, dar stiu sigur ca asa cum te-am adus de atatea ori inapoi, o sa te mai aduc, macar o data. 

e nevoie doar de putina rabdare.