17 mai 2016

despre flori, copii si dragoste


O floare intr-o poiana e o floare libera. E o samanta care infrunta lumea asa cum poate ea. Cum a invatat de la  florile mai batrane, de la vant si de la frunze. Dupa cum are noroc sa o mangaie soarele si ploaia. E singura si trebuie sa supravietuiasca. Uneori poate, alteori nu.

O floare intr-un ghiveci e o prizoniera. Intr-o cusca de lux sau intr-una mai simpla, departe de aerul liber, de curcubee si de vant. E dependenta de o sticla cu apa si ceva prafuri straine, de stapanul care binevoieste sa i le presare uneori peste radacinile triste. Nu e vina ei daca nu creste suficient de repede, daca petalele nu i se coloreaza suficient de frumos. Nu are nimeni dreptul sa ii reproseze nimic. Caci e dependenta de altii. De oameni. De bunavointa, grija, memoria si dragostea unor fiinte insensibile, inconstiente, uituce si egoiste.

Nu e vina copiilor daca nu cresc frumos. 
E vina parintilor si a profesorilor. Ei au sticlele cu apa pe raft, soarele in ochi si praful de stele in palme. Ei pot sa le aseze pe crestetul florilor lor. Sau nu. 

Niciun comentariu: