in autobuzul lent, mergand impiedicat si
obosit, lumea e tacuta, apasata din
interior de o ceata mai densa decat cea din exterior. nimeni nu misca, toti au
trecut peste plictiseala sau nervi, aproape ca se transforma in niste tufisuri
zgribulite si fara seva.
dintr-o statie fara nume, cu umerii drepti, inalt si
fara nicio expresie pe fata, se urca necrutator,
Controlorul. cu o insigna rotunda drept argument, ca si cand ar fi fost al
treilea lui ochi, fara multe vorbe dar
cu o privire de balaur, el cere aspru biletele. toti se tem de Controlor, ca si
cand ar circula clandestin nu numai pana la prima statie ci prin toata viata.
ca si cand ar visa fara permis, ca si cand ar iubi ilegal, ca si cand ar amesteca
substante interzise ca sa obtina potiuni magice de genul “sa nu ma uiti” sau “vino
mai repede inapoi” sau “nota zece la teza” sau “hai sa mai dansam inca o data
pe melodia asta” sau “hai, saruta-ma”... ca
si cand le-ar cere vietile la control, oamenii se scutura tematori si isi trimit
mainile inghetate sa cotrobaie prin buzunare fara fund, prin genti misterioase.
se vede treaba ca unele dintre acestea sunt niste mini-gauri negre, caci
abonamentele de calatorie dispar fara urma pe-acolo.
o pustoaica blonda,
printesa fata in fata cu balaurul, isi aduna doua-trei cuvinte, asa cum ar aduna
primavara doua-trei raze soare, sa si le puna in par. “….l-am…l-am…ratacit…l-am
pierdut”. e atat de moale si dulce vocea ei, ochii ei cersesc atata indurare si
lupta cu atata hotarare sa nu planga, incat toata lumea incepe sa se suceasca
de colo-colo, gandind strategii de eliberare a domnitei din ghearele zmeului.
care zmeu vorbeste calm si rece, asa cum
iti da o palma chiar viata, dojenind si iertand in acelasi timp: “ce sa
pierzi , domnisoara? nu poti sa pierzi ceva ce nu ai avut niciodata. te las in
pace, n-o sa plangi acuma din cauza mea. dar te rog sa cobori in acest moment si
sa pleci pe jos sau sa iti cumperi bilet”.
nu, nu poti sa pierzi ceva ce n-ai avut
niciodata. dar poti sa pleci pe jos, poti sa incepi sa alergi chiar 5km, 10km, 21km, un maraton, un ultra-maraton ....si sa regasesti la finish ceva ce ai visat totdeauna ca tii in mana. abonamentul la
fericire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu